La o întreprindere privată din Capitală au fost depistate peste 6 tone de carne a căror termen de valabilitate expirase anul trecut. Din carnea respectivă urma să fie preparate mezeluri şi diverse produse pentru consum, informează Direcţia de Poliţie a mun. Chişinău.

La cererile poliţiştilor, administraţia firmei n-a putut prezenta toate actele de origine şi provenienţă a produselor din carne. Respectiv s-a constatat, carnea era transportată fraudulos din regiunea transnistreană sau era procurată de la persoane fizice în lipsa certificatelor veterinar-sanitare, fiind păstrată în condiţii insalubre.
Actualmente cazul este investigat sub aspect penal, fiind acumulate şi probe în contextul evaziunii fiscale. Legislaţia în vigoare prevede amendă în mărime de la 60 000 la 100 000 lei sau închisoare de până la 6 ani.