Uită de banalul piure de cartofi. Iată 6 reţete mai gustoase

Toamna, ai atâtea legume la îndemână încât poţi să faci piure nu doar din cartofi. Joacă-te cu culorile, testează reţete noi şi bucură-te de un preparat plin de vitamine!

separator

Piure de ţelină cu alune coapte

piure-de-telina-cu-alune-coapte_size5

Ingrediente: 1 lingura ulei de alune, 50g alune tocate şi prajite, piper, 110g unt taiat cubuleţe, sare, 150ml smântână grasă, 160ml lapte, 1.2kg cartofi tăiati cubulete, 1.2kg rădăcină ţelina curăţată si tăiată cubuleţe.

Metoda de preparare

Fierbe cubuleţele de ţelină şi cartofii în apă cu sare, timp de 25 de minute. Scurge-le şi pasează-le bine într-o oală.

Între timp, pune la fiert laptele şi smântâna. Când dau în clocot ia-le de pe foc. Pune legumele pasate pe foc mic şi amestecă constant timp de 2 minute, astfel încât să se evapore apa în exces. Adaugă untul şi încorporează-l. Ia oala de pe foc şi adaugă treptat amestecul fierbinte de lapte cu smântână.

Condimentează cu sare şi piper şi strecoară piureul fierbinte printr-o sită. Vei obţine un piure moale şi cremos. Presară înainte de servire 1 lingură de ulei de alune şi alunele tocate şi prăjite.

Piure de cartofi cu brânza de capră şi chives

piure-de-cartofi-cu-branza-de-capra-si-chives_size5

Un piure mult mai cremos decât cel clasic cu o aromâ plâcuta de chives.

Ingrediente: 1/4 linguriţă piper, 170g brânză de capră, 1 linguriţă sare, 2 linguri unt, 1.2 kg cartofi de copt curăţaţi şi tăiat cubulete, 240ml lapte, 3 linguri chives tocate

Metoda de preparare

Pune cartofii la fiert cu apă cât să îi acopere şi 1/2 linguriţă sare. Lasă-i să fiarbă la foc mic timp de 15 minute, până când se înmoaie, apoi scurge apa.

Pune înapoi oala pe foc mic, adaugă restul de sare şi untul. Zdrobeşte cartofii până când ajung la consistenţa si textura dorită, apoi adaugă brânza de capră fărămiţată şi piper.

Amestecă bine până când brânza se topeşte. Pune laptele şi găteşte totul pe foc mic până când amestecul se înfierbantă, având grijă să amesteci. Ia de pe foc şi amestecă în piure şi chives tocate.

Piure de cartofi şi fenicul cu lapte bătut

piure-de-cartofi-si-fenicul-cu-lapte-batut_size5

Ingrediente: 2 linguriţe sare, 200g spanac fiert, 240ml lapte bătut, 500g piure dovleac (din conservă), 1/2 bulb fenicul, 2 căţei usturoi tocaţi, 1/2 lingură ulei de măsline, 10 cartofi roşii (medii).

Metoda de preparare

Fierbe cartofii curăţaţi în apă cu puţină sare până când se înmoaie. Scurge-i şi pune-i într-un bol.

Între timp, căleşte bulbul de fenicul feliat subţire în uleiul încins, timp de 6-8 minute, până când se înmoaie. Adaugă usturoiul şi mai lasă un minut. Zdrobeşte carfofii cu o furculiţă si adaugă feniculul, piureul de dovleac, spancul, laptele bătut şi sare.

Piure cu morcovi, praz şi pătrunjel

piure-cu-morcovi-praz-si-patrunjel_size5

O garnitură colorată şi gustoasă. Morcovii sunt zdrobiţi şi nu pasaţi ca într-un piure, pentru a obţine o textură păstoasă.

Ingrediente: 1 fir praz (mediu) tocat mărunt, 3 linguri unt, 1.5kg morcovi curăţaţi şi tocaţi, 100g smântână, 5 linguri pătrunjel tocat mărunt, sare, piper.

Metoda de preparare

Fierbe morcovii în apă cu sare până când se înmoaie bine. Scurge-i şi lasă-i deoparte pentru câteva minute, până când aburul din ei usucă toată apa.

Topeşte untul într-o oală la foc mediu, adaugă prazul, asezonează cu sare şi piper şi lasă totul pe foc timp de 2 minute, până când prazul se înmoaie puţin. Opreşte focul.

Adaugă morcovii şi amestecă bine. Pune smântâna şi cu ajutorul unui zdrobitor de cartofi sau cu o fuculiţă pasează morcovii şi prazul. Încorporează şi pătrunjelul şi mai adaugă sare şi pier după gust.

Piure copt din conopidă

piure-copt-din-conopida_size5

Înnobilează piureul clasic din cartofi cu gustul unei conopide proaspete. Vei adăuga astfel garniturii un plus de vitamina C şi magneziu, pe care conopida le are din plin. Pentru ca aromele de cartofi şi conopidă să se omogenizeze pune piureul la cuptor.

Ingrediente: piper alb, sare, 2 căţei usturoi, 1 lingură maioneză, 4 linguri unt, 2 linguri smântână, 1,5 kg conopidă.

Metoda de preparare

Spală conopida sub un jet de apă rece şi taie-o în bucheţele. Fierbe-o timp de 10 minute în apă clocotită până când se înmoaie bine. Scurge-o şi pune toate buchetele de conopidă fiartă într-un blender alături de celelalte ingrediente. Mixează până când devine un piure. Unge un vas de ceramică cu unt şi toarnă piureul de conopidă. Presară deasupra bucăţele mici de unt. Coace în cuptorul preincălzit la 180 grade C,  pentru 20 de minute până când capătă o crustă aurie.

Piure de cartofi cu usturoi şi rozmarin

piure-de-cartofi-cu-usturoi-si-rozmarin_size5

Ingrediente: 1 linguriţă rozmarin uscat, 1 ceapă medie tocată, 900g cartofi curăţaţi şi tăiaţi cubuleţe, sare, 2 căpăţâni usturoi, piper

Metoda de preparare

Încinge cuptorul al 180 grade C şi coace căpăţânile de usturoi, învelite în folie de aluminiu, timp de 1 oră. Lasă-le să se răcească 10 minute, taie-le un capac şi apoi stoarce-le pentru a scoate pulpa de usturoi copt. Fierbe cartofii şi ceapa în apă cu puţină sare, timp de 15 minute, până când cartofii se înmoaie. Scurge apa şi păstrează 60ml din ea. Pune usturoiul copt peste cartofii fierţi, adaugă lichidul păstrat, rozmarinul, sare şi piper. Pasează totul până când obţii consistenţa dorită.

Sursa

Femeia cu talia de 40 de cm! Cum a reuşit să arate aşa
Articolul anterior
Boala ce îi permite unei femei să-şi transforme corpul într-o operă de artă. Video
Articolul următor