Vezi ce alimente îţi protejează dinţii de carii

Pe lângă măsurile de îngrijire a danturii şi alimentaţia are un rol important în menţinerea sănătăţii ei. Dinţii au nevoie de un aport adecvat de minerale, care să le întreţină rezistenţa. Iată care sunt alimentele ce au grijă de sănătatea danturii tale:

separator
dinti

Calciul – aliatul dinţilor sănătoşi
Alimentele bogate în calciu te ţin departe de cabinetul stomatologic. Laptele, iaurtul şi chefirul au mult calciu, care îţi fortifică şi remineralizează smalţul dentar. Produsele lactate au un avantaj – asigură o rată bună de absorbţie a calciului din ele la nivelul intestinului.

Ţelina îţi protejează dinţii de carii
Rădăcina de ţelină este un aliment abraziv pentru dinţi, având multe fibre, care curăţă mecanic suprafaţa dinţilor. Un alt beneficiu este că prin masticaţie se asigura şi masajul gingiilor, păstrându-le sănătoase. În plus, ţelina are şi actiune antibacteriană.

Căpşunele albesc dinţii
Căpşunele, merele sau citricele menţin sănătatea danturii, asigurând un efect detartrant natural, graţie acizilor organici pe care îi conţin, şi ajută la albirea dinţilor. Nu e nevoie să masezi fructul pe dinţi, este suficient să îl mănânci. În plus, aceste fructe conţin vitamina C, care se ştie este ,,cimentul’’ ce leagă celulele între ele, fiind importantă pentru dinţi şi gingie.

Peştele – bogat în vitamina D
Vitamina D este un nutrient esenţial ce ajută la asimilarea calciului în organism. Peştele, gălbenuşul de ou, pe lângă calciu, aportă în organism şi cantităţi bune de vitamina D, pentru un smalţ rezistent. Sardinele sunt cele mai bogate în calciu, dintre speciile de peşte.

dinti-albi

Seminţele de susan – pentru dinţi mai tari
Au efect abraziv, dar şi o doză mare de calciu în ele. Este uşor să le integrezi în alimentaţie, dacă le foloseşti înmuiate în lichide pentru câteva ore, chefir sau apă. Adaugă-le într-o salată de legume crude.

Varza – protejează smalţul dentar
Vitamina K asigură dezvoltarea osoasă şi absorbţia mineralelor. Consumul de alimente bogate în vitamina K, precum frunzele verzi, spanacul, frunzele de ţelină, pătrunjelul, varza, ceapa, usturoiul, prazul, fasolea, mazărea, năutul, contribuie la întărirea dinţilor, fiind totodată şi surse de calciu.

Pătrunjelul curăţă dinţii de bacterii
Pătrunjelul este cunoscut pentru proprietatile sale antioxidante şi antibacteriene. Pătrunjelul este, de asemenea, o sursă de vitamina K, dar şi calciu, având şi proprietăţi antiinflamatoare la nivelul gingiilor, mucoasei cavităţii bucale. Mestecă puţin pătrunjel şi vei împrospăta şi respiraţia.

Greșeli de evitat când ținem post intermitent

Postul intermitent poate fi o metodă bună pentru a pierde în greutate fără înfometare, dar sunt multe greșeli pe care cei care aleg această metodă de a slăbi le pot face, potrivit unui expert în nutriție, scrie unica.ro.

Pentru a profita la maximum de post, trebuie acordată mare atenție la ceea ce mâncați, a spus dr. Paul Arciero, profesor de sănătate la Skidmore College și autor al cărții The Protein Pacing Diet. Cercetările sale au conceput o rutină specifică de post, iar dovezile sugerează că aceasta poate ajuta oamenii să ardă grăsimi mai repede decât s-ar întâmpla dacă ar număra caloriile. Descoperirile au fost publicate în decembrie 2022, în revista Obesity.

„Avem date care să arate că nu este vorba despre numărul total de calorii pe care le consumăm. Acum, totul se rezumă la calitatea aportului nutrițional”, a spus el pentru Insider. Adăugând mai multe proteine ​​și fibre în alimentație, plănuind corect mesele și reducând cantitatea de zahăr, se vor putea vedea rezultate mai bune ale postului și mai puține efecte secundare nedorite.

Înainte de a începe postul intermitent, este important să urmați deja câteva dintre obiceiurile de bază de alimentației sănătoasă, spune Arciero.

Atenție la ce puneți în farfurie!

Cea mai mare greșeală pe care o fac mulți care țin post intermitent este să creadă că pot mânca orice, atâta timp cât respectă perioadele în care se privează de hrană. Acest lucru duce la un ciclu vicios de privare și excese, care poate afecta sănătatea.

„Este o patologie alimentară dezordonată. De ce am dori vreodată să evidențiem asta ca fiind util?” a spus profesorul.

În schimb, expertul recomandă adăugarea mai multor fibre și proteine ​​în mesele zilnice, deoarece ambele contribuie la obținerea senzației de sațietate și ajută îmbunătățirea digestiei.  De asemenea, este importantă reducerea cantității de zahăr, deoarece acesta poate perturba sănătatea metabolică.

Nu vă feriți de proteine

Studiile sugerează că proteinele pot contribui la arderea mai multor calorii, deoarece este nevoie de mai multă energie pentru a le digera, în comparație energia necesară digestiei altor nutrienți precum carbohidrații sau grăsimile.

Sunt, de asemenea, cruciale pentru menținerea mușchilor, ceea ce este important pentru un metabolism sănătos. Unele diete de post au fost corelate cu  un risc mai mare de pierdere a masei musculare, așa că proteinele suplimentare pot ajuta. Postul nu înseamnă senzație continua de foame Este o concepție greșită că nu se poate consuma nimic în timpul unui post. Se pot obține rezultate și dacă în perioadele de pauză alimentară se consumă cantități mici de calorii din cafea, ceai și băuturi care conțin electroliți, a mai spus Arciero.

Potrivit cercetărilor lui Arciero, oamenii care au avut cele mai bune rezultate în timpul postului au simțit mai puțin senzația de foame.

Combinația de proteine, fibre și respectarea orelor de masa reprezintă o combinație unică pentru ca a ne bucura de beneficiile postului intermitent. Profesorul a mai observat că beneficiile postului merg chiar mai departe de arderea grăsimilor.

„Suntem cu adevărat concentrați pe beneficiile pentru sănătate”, a spus Arciero. „Efectul secundar, cum îl numim noi, este pierderea în greutate. În munca noastră, acest efect este cireașa de pe tort.”

Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci pâine cu mucegai

Atunci când vine vorba de alegerea alimentelor, majoritatea oamenilor caută produsele proaspete și evită să consume alimente cu mucegai. Acest lucru se datorează faptului că mucegaiul poate fi asociat cu diverse probleme de sănătate, cum ar fi alergiile și infecțiile, scrie redactia.ro. Dar ce se întâmplă cu corpul tău dacă mănânci pâine cu mucegai?

În primul rând, este important de menționat că nu toate tipurile de mucegai sunt periculoase pentru sănătatea ta. Unele tipuri de mucegai sunt comestibile și sunt utilizate chiar și în procesul de producție a unor alimente, cum ar fi brânza și berea.

Cu toate acestea, majoritatea mucegaiurilor care cresc pe alimente sunt toxice și pot cauza diverse probleme de sănătate. Dacă mănânci pâine cu mucegai, există riscul să consumi micotoxine, substanțe chimice produse de mucegai care pot fi dăunătoare pentru sănătatea ta.

Simptomele asociate cu consumul de pâine cu mucegai pot varia de la ușoare la severe. Unele dintre simptomele ușoare includ greață, diaree și disconfort abdominal. În cazurile mai severe, consumul de alimente cu mucegai poate provoca probleme respiratorii, dureri de cap și chiar convulsii.

De asemenea, consumul de alimente cu mucegai poate fi extrem de periculos pentru persoanele care au un sistem imunitar slăbit, cum ar fi cei care urmează tratamente pentru cancer sau suferă de boli autoimune. Aceste persoane pot fi mai vulnerabile la infecțiile asociate cu consumul de alimente cu mucegai și pot avea nevoie de îngrijire medicală de urgență.

În concluzie, consumul de pâine cu mucegai poate fi periculos pentru sănătatea ta, deoarece există riscul să consumi micotoxine care pot provoca simptome ușoare sau severe. Este important să eviți consumul de alimente cu mucegai și să arunci orice aliment care prezintă semne de mucegai. În cazul în care ai consumat alimente cu mucegai și ai simptome neplăcute, trebuie să consulți un medic.

Cum să faci o prăjitură cu morcov de post fără coacere: rețeta cu care vei surprinde întreaga familie

Prajitura cu morcov de post este perfecta pentru perioadele in care trebuie sa te abtii de la diverse alimente, dar si pentru regim. In plus, nu contine nici gluten, asa ca oricine poate sa o manance. Unde mai pui ca se face si la rece, deci nu va trebui sa aprinzi cuptorul nici macar un minut! Acest desert are putine calorii si poate fi savurat ca gustare, intre mese, fiind ideal atunci cand este servit alaturi de un ceai fierbinte, scrie realitatea.net

Iata cum sa faci o prajitura cu morcov de post fara coacere!

Reteta de prajitura cu morcov de post
Acest desert este facut numai din ingrediente permise in post. Este o prajitura frageda, nu este uscata deloc, chiar daca nu contine unt sau grasimi vegetale. In plus, are un frosting delicios, din caju si nuci, care adauga savoare acestui desert grozav. Nu contine zahar deloc, ci este indulcit natural, cu ajutorul curmalelor, care sunt pline de nutrienti si leaga perfect compozitia.

Ingrediente pentru frosting:

– 200 g de caju;
– 150 ml de lapte de migdale neindulcit;
– 4 curmale mari deshidratate, fara samburi;
– esenta de vanilie, dupa gust

Ingrediente pentru prajitura cu morcov de post:

  • 300 g de fulgi de ovaz;
  • 320 g de morcovi;
  • 180 g de curmale;
  • 50 g de migdale;
  • 2-3 lingurite de scortisoara;
  • o lingurita de ghimbir pudra;
  • un sfert de lingurita de nucsoara;
  • o mana de nuci zdrobite;
  • coaja de la o jumatate de portocala.

Mod de preparare:

  1. Se lasa la inmuiat nucile caju. Pune-le intr-un castron si toarna apa fierbinte peste ele. Lasa-le sa stea asa cel putin o ora sau cel mult peste noapte. Cu cat stau mai mult, cu atat vor fi mai moi si mai bune pentru a le folosi la creme. Poti sa le inmoi si in lapte de migdale sau de orez. 
  2. Dupa o jumatate de ora sau a doua zi, prepara mixul pentru prajitura cu morcov de post. Pune fulgii de ovaz, morcovii (dati pe razatoare), curmalele, migdalele, scortisoara, nucsoara si ghimbirul intr-un robot de bucatarie. Amesteca ingredientele pana se omogenizeaza complet. Intre timp, pune hartie de copt intr-o tava de 22×22 cm, astfel incat sa lasi hartie si in afara acesteia (dupa ce e gata prajitura, o vei scoate tragand hartia din ambele parti). 
  3. Toarna mixul de morcovi in tava. Foloseste o spatula sau o lingura pentru a-l intinde uniform. Pentru a nivela blatul, foloseste fundul unui pahar sau o alta suprafata dreapta.
  4. Acum prepari frostingul. Adauga in blender nucile caju inmuiate, laptele de migdale, curmalele si vanilia. Proceseaza-le pana obtii o crema omogena. E posibil sa iasa o culoare usor maronie de la curmale sau sa ramana bucatele mici de caju, dar gustul acestora este delicios si confera putina textura cremei. 
  5. Toarna crema peste prajitura si intinde-o cu o spatula. Presara deasupra nuca zdrobita si coaja de portocal. Lasa prajitura la frigider circa o ora inainte de a o servi. 

Prajitura cu morcov de post este alegerea cea mai potrivita daca vrei sa mananci ceva dulce si sanatos in aceasta perioada de restrictii.

Topul celor mai frecvente fantezii sexuale în rândul bărbaţilor, dar și a femeilor!
Articolul anterior
Prima poză cu fetiţa Christinei Aguilera
Articolul următor