Câtă carne și produse de panificație s-a mâncat anul trecut per moldovean

Pâinea și produsele de patiserie reprezintă alimentele de bază ale cetățenilor R. Moldova, scrie ziarulnational.md.

Datele publicației „Aspecte privind nivelul de trai al populației Republicii Moldova în 2023” a Biroului Național de Statistică arată că, în anul trecut, valoarea energetică a consumului alimentar mediu zilnic al unei persoane a fost de 2 425 de calorii, preponderent în consumul populației regăsindu-se pâinea și produsele de panificație cu un aport caloric de 41,2%.

Mai exact, consumul anual de pâine și produse de panificație a fost în medie de 107,3 kg per persoană, cu variații semnificative sub aspect de mediu: de la 95,8 kg pe o persoană în mediul urban, până la 115,9 kg pe o persoană în cel rural.

Consumul de carne și produse din carne a fost în medie de 54,5 kg/persoană, cel mai mare consum fiind înregistrat în gospodăriile din mediul urban și gospodăriile mai puțin numeroase.Potrivit statisticienilor, în mediul urban populația consumă și mai mult lapte și produse din lapte, ouă, fructe și pomușoare, iar în mediul rural predomină consumul de pâine și produse de panificație, ulei vegetal, zahăr, pește, legume și cartofi.

Aceeași publicație mai relevă faptul că decalajele cele mai semnificative în consumul populației cel mai puțin asigurate și cel mai bine asigurate sunt înregistrate la consumul de lapte și produse din lapte, ouă, legume și bostănoase, fructe și pomușoare, carne și pește.

Europenii vor trebui să plătească pentru a intra în Regatul Unit în 2025. Care va fi taxa

Europenii care vizitează Regatul Unit fără viză vor trebui în curând să plătească o taxă de 10 lire sterline (aproximativ 13 dolari), scrie G4Media.

Noile norme, care vor intra în vigoare în cursul anului viitor, vor permite extinderea sistemului britanic de autorizare electronică de călătorie (ETA), introdus inițial pentru cetățenii din Qatar, pentru a include călătorii din toate celelalte țări, inclusiv cetățenii Uniunii Europene.

Taxa nerambursabilă se va aplica tuturor vizitatorilor în Regatul Unit, inclusiv bebelușilor și copiilor, fără viză sau permisiune de a locui, lucra sau studia, conform planurilor anunțate de ministrul britanic de interne, Yvette Cooper.

În prezent, cetățenii din Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite sunt obligați să solicite o autorizare electronică de călătorie înainte de a intra în Regatul Unit.

Acest lucru va fi extins pentru a include majoritatea celorlalți cetățeni, inclusiv pe cei din SUA, dar cu excepția europenilor, în noiembrie. Până în primăvara anului viitor, programul va fi extins din nou pentru a include cetățenii europeni.

Normele nu se vor aplica cetățenilor irlandezi.

Murăturile nu sunt doar o garnitură, ci un adevărat medicament natural

Murăturile în saramură nu sunt doar o garnitură gustoasă, ci pot fi și un adevărat medicament natural, datorită beneficiilor pe care le aduc sănătății. Acestea sunt bogate în probiotice, vitamine și minerale care contribuie la întărirea sistemului imunitar, îmbunătățirea digestiei și creșterea nivelului de energie.

Probiotice naturale: Procesul de fermentare produce bacterii benefice pentru sănătatea intestinală, ceea ce îmbunătățește digestia și poate întări imunitatea.

Vitamine și minerale. Murăturile sunt o sursă excelentă de vitamine B, C, K, precum și de minerale precum potasiu și magneziu, care ajută la menținerea sănătății oaselor și a inimii, susține evz.ro.

Antioxidanți.  Legumele folosite în murături, cum ar fi varza, castraveții și morcovii, sunt bogate în antioxidanți care luptă împotriva radicalilor liberi.

Hidratare și echilibru electrolitic. Sarea din saramură ajută la menținerea echilibrului electrolitic, mai ales după eforturi fizice, oferind un plus de energie.

Pentru a obține murături care să-ți ofere un maxim de energie și beneficii pentru sănătate, secretul constă în folosirea unei saramuri de calitate și a unor ingrediente naturale. 

Gogoșari în oțet – o rețetă delicioasă care se gătește rapid

Vă prezentăm o rețetă de gogoșari gustosi ce se gatesc destul de repede. Acesti gogosari sunt foarte populari la mesele noastre de sarbatoare. E o reteta de pe gatesceu.ro verificata si experimentata in timp, nu am dat gres niciodata, sunt crocanti si au un gust dulce-acrisor. E un aperitiv apreciat de toti.

Se spala gogosarii, se scoate semintele si cotorul si se taie felii in 4-5 bucati.

Preparam marinada: punem intr-un vas mai adinc la fiert apa, uleiul, otetul, zaharul, piperul negru boabe, frunza de dafin, amestecam totul si saram dupa gust.

Cand incepe sa fiarba punem si usturoiul feliat.

Si o parte din gogosarii taiati.

Dupa ce incepe sa fiarba mai lasati la foc mediu pentru inca 6-8 minute la fiert toate ingredientele, amestecand uneori. Apoi luam un borcan, din timp spalat si sterilizat, punem la fundul borcanului o frunza de telina si cu o lingura luam cate 2-3 bucati de gogosar si umplem borcanul, punem si un pic din marinada.

Punem capacul la borcan, le intoarcem cu capacul in jos si le astupam cu ceva cald, asa procedam si cu partea de gogosari ramasa.

Dupa ce au stat borcanele o zi sub o plapuma calda, le depozitam in camera pentru conservatii. Sunt gata marinati cam peste o luna.
Pofta Buna!

O balenă-belugă, suspectată de spionaj pentru Rusia, găsită moartă în Norvegia
Articolul anterior
Un sac de medalii pentru Republica Moldova la Campionatul Balcanic de Judo! Sportivii noștri aduc acasă aur, argint și bronz
Articolul următor