Ce mâncăm unt sau margarină?

Untul este considerat un aliment nesănătos, deoarece conţine colesterol.  Au existat multe tentative de a înlocui acest produs, iar o alternativă mai sănătoasă pe care ne-a propus-o industria alimentară a fost margarina. Dar oare alegerea este făcută corect?

separator

Pentru început s-ar părea că da, deoarece margarina conţine mai puține grăsimi. Acest produs a avut o răspândire mai largă după al doilea războiul mondial, cauzată de lipsa alimentelor. Inclusiv de campania de denigrare a untului, fiind calasificat ca nociv pentru sănătate. Doar că odată cu procesarea chimică a uleiului folosit pentru producerea margarinei, grăsimile bune se transformă în trans-grăsimi care devin periculoase pentru organism. Cresc colesterolul rău din sânge şi scad nivelul colesterolului bun.


Angela Peltec,
medic gastroenterolog

Studiile demonstrează că de fapt consumul zilnic a acestui produs ne predispune riscului apariţiei bolilor cardiovasculare. Iar medicul gastroenterolog, Angela Peltec, ne informează că:”Toate margarinele sunt produse din uleiuri vegetale care au fost încalzite la temperaturi extrem de ridicate. Apoi se adaugă un catalizator de nichel (un metal cu o toxicitate destul de mare) odată cu atomii de hidrogen pentru a solidifica amestecul. La sfârșit se pun coloranții și aromele.”

O sursă bună de vitamine şi nutrienţi este tocmai untul.

Deşi convingerea că untul este nesănătos este destul de populară nu a fost demonstrată legătura între acest produs şi bolile de inimă. Acesta este o sursă mai bună de vitamina A, E, K şi D; minerale precum seleniu care este un puternic antioxidan şi iodul atât de necesar la buna funționare a glandei tiroide. Untul conţinde lecitină, o substanţă care metabolizează colesterolul în organism. Şi bineînţeles colesterol. ”Într-adevăr untul reprezintă o sursă de colesterol, dar să nu uităm, colesterolul este necesar atăt pentru menținerea sănătaţii sistemului digestiv, cât şi pentru dezvoltarea creierului şi a întregului sistem nervos, mai ales la copii”, menționează medicul Angela Peltec.

 Acizii grași din unt au și proprietăți antifungice, consumați în cantități adecvate sunt defalcați în energie și nu stocați sub formă de grăsimi. Au propietăți anti-tumorale, asociați cu un risc scăzut de cancer. Alte beneficii pentru organism sunt:  promovează funcția glandei tirodiene, ajută la tratarea infecției cu Candida, protejează sistemul gastro-intestinal de infecții și mențin structura osoasă optimă. Desigur, aceste beneficii sunt valabile, dacă untul este obținut din grăsimi animale, care la rândul lor nu conțin antibiotice, hormoni de creștere, pesticide sau alți produși cimici folosite în furajele pentru animale.

Cel mai bun unt este cel care conține 82% grăsimi și este consumat moderat dimineața. Dr. Gh. Menciniciopschi menționează că untul: „Conține acizi grași cu lant mediu care nici măcar nu au nevoie pentru a fi digerați de bilă, de aceea e recomandat în cantități de 20-40 de grame pe zi chiar și de persoane care suferă de dischinezie biliară”.

” Important este să ţii minte că margarina nu ar trebui să se afle printre alimentele din dieta copiilor, a femeilor gravide şi a bătrânilor. Untul este cu adevarat mai bun decât margarina!”, concluzionează medicul gastroenterolog, Angela Peltec.

 

Ingredientul periculos din șunca de porc sau de pui care poate deveni nociv pentru sănătate

Sănătatea ar putea fi pusă în pericol de un ingredient care se regăsește în șunca de porc sau pui din supermarketuri. De altfel, consumul regulat al acestor produse, care conțin ingredientul respectiv, poate contribui la apariția unor probleme de sănătate, precum obezitatea, scrie gândul.ro.

Șunca de porc sau pui este cumpărată des de români, în marile lanțuri comerciale. Alimentul poate fi consumat rapid sau adăugat în diverse preparate, pentru a îmbogăți gustul. Totuși, consumul anumitor produse alimentare ar putea pune sănătatea în pericol, potrivit specialiștilor. De pildă, consumul regulat al diverselor tipuri de șuncă, în compoziția cărora se regăsesc anumite ingrediente nocive, poate contribui la apariția unor probleme de sănătate. Printre acestea se numără obezitatea.

Șunca de porc sau pui este cumpărată des de români, în marile lanțuri comerciale. Alimentul poate fi consumat rapid sau adăugat în diverse preparate, pentru a îmbogăți gustul. Totuși, consumul anumitor produse alimentare ar putea pune sănătatea în pericol, potrivit specialiștilor. De pildă, consumul regulat al diverselor tipuri de șuncă, în compoziția cărora se regăsesc anumite ingrediente nocive, poate contribui la apariția unor probleme de sănătate. Printre acestea se numără obezitatea.

În supermarket se regăsesc o multitudine de produse procesate, care pot deveni nocive, odată ce sunt consumate regulat. Printre acestea se numără și anumite tipuri de șuncă de porc sau pui. În anumite cazuri, producătorii utilizează ingrediente care să le potențeze gustul. Însă, astfel de ingrediente pot deveni periculoase pentru sănătate.

Este important ca eticheta produsului să fie consultată, înainte de achiziționarea unui produs. Unele tipuri de șuncă pot conține o cantitate ridicată de apă, pentru a fi mai „grele” la cântar. În cazul unui produs tradițional, se regăsește o cantitate infimă de apă. Pe de altă parte, se folosește monoglutamatul de sodiu (E621), despre care se cunoaște că este un ingredient periculos pentru sănătate.

Atenție la ciuperci! Nu le procurați de la vânzători neautorizați

Sezonul de toamnă, dar și ploile abundente din această perioadă au favorizat creșterea masivă a ciupercilor de pădure. Acestea cresc din belșug, peste tot. Amatorii de ciuperci sunt tentanți să le colecteze personal, fără cunoștințe temeinice despre specia sau inofensivitatea acestora, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În context, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) recomandă consumatorilor, care vor să culeagă ciuperci din floră spontană (de ex.: păduri) să se abțină de la acest proces, pentru a evita toxiinfecțiile alimentare.

Prevenirea intoxicațiilor cu ciuperci este posibilă dacă consumatorii vor ține cont de următoarele recomandări:

  • să procure ciuperci doar din locuri autorizate, special amenajate, care au fost supuse controlului pentru siguranța alimentelor și care sunt etichetate și marcate corespunzător;

!!! Colectarea ciupercilor din flora spontană (pădure) în mod neorganizat sau achiziționarea de la culegătorii care le comercializează în piețe implică riscuri asupra sănătății, deoarece își pot face apariția speciile de ciuperci otrăvitoare care generează intoxicații acute la consumatori.

  • să evite consumul ciupercilor crude, chiar și a celor cunoscute;
  • să respecte regimului termic la depozitarea ciupercilor proaspete, inclusiv a regimului de prelucrare termică.

ATENȚIE!

Nu există semne sigure de identificare a ciupercilor, bazate pe aspect, loc de creștere, miros sau pe faptul că animalele se hrănesc cu ele.

! Nu există nici un test sau „antidot” la care poate recurge culegătorul sau consumatorul de ciuperci pentru a evita confuziile sau otrăvirea.

Așa-zisele teste precum: la gătirea în oțet ciupercile își pierd toxicitate, înnegrirea cepei sau a usturoiului în timpul fierberii indică toxicitatea, aruncarea apei în care s-au gătit reduce toxicitatea etc. – sunt FALSE și VĂ POT COSTA VIAȚA.

Dieta vegană: Cum încetinește îmbătrânirea biologică după doar 8 săptămâni

Doriți să dați înapoi ceasul îmbătrânirii în câteva luni? Un nou studiu sugerează că adoptarea unei diete vegane, chiar și pentru doar opt săptămâni, ar putea fi cheia încetinirii procesului de îmbătrânire biologică, scrie digi24.ro.

Cercetarea oferă dovezi tentante că alimentația bazată pe plante ar putea avea efecte profunde asupra sănătății și longevității noastre celulare. Studiul, publicat în BMC Medicine și realizat de cercetători de la Universitatea Stanford și TruDiagnostic, s-a concentrat pe un grup unic de participanți: 21 de perechi de gemeni identici. Comparând gemenii care au urmat o dietă vegană sau omnivoră timp de opt săptămâni, oamenii de știință au reușit să controleze factorii genetici și să izoleze impactul dietei singure asupra îmbătrânirii biologice.

Participanții care au urmat o dietă vegană au prezentat scăderi semnificative ale „vârstei lor epigenetice” – o măsură a îmbătrânirii biologice bazată pe modificările chimice ale ADN-ului. Aceste modificări, cunoscute sub numele de metilarea ADN-ului, pot afecta modul în care genele noastre sunt exprimate fără a schimba codul genetic de bază. Cercetările anterioare au asociat creșterea metilării ADN-ului cu procesul de îmbătrânire, ceea ce face această descoperire deosebit de interesantă. Dar beneficiile nu s-au oprit aici. Grupul vegan a prezentat, de asemenea, îmbunătățiri în ceea ce privește vârsta biologică estimată a mai multor sisteme de organe, inclusiv inima, ficatul și sistemele metabolice. Aceste modificări nu au fost observate în grupul omnivor, sugerând că o dietă bazată pe plante ar putea oferi beneficii unice împotriva îmbătrânirii. Deci, ce înseamnă acest lucru pentru dumneavoastră? Deși studiul a fost pe termen scurt și a implicat un eșantion mic, acesta oferă dovezi convingătoare că, totuși, chiar și o scurtă trecere la o dietă vegană ar putea avea efecte măsurabile asupra vârstei biologice. Acest lucru nu înseamnă neapărat că trebuie să renunțați complet la produsele de origine animală, dar sugerează că încorporarea mai multor mese pe bază de plante în dieta dumneavoastră ar putea încetini procesul de îmbătrânire la nivel celular.

Este important de remarcat faptul că grupul vegan a pierdut în medie mai multă greutate decât grupul omnivor, ceea ce ar fi putut contribui la efectele anti-îmbătrânire observate. Cercetătorii au furnizat mese pentru primele patru săptămâni ale studiului, mesele vegane conținând mai puține calorii. Acest lucru evidențiază interacțiunea complexă dintre dietă, pierderea în greutate și îmbătrânire și subliniază necesitatea unor cercetări suplimentare pentru a diferenția acești factori. Studiul a utilizat tehnici de analiză epigenetică de ultimă oră pentru a măsura vârsta biologică. Aceste „ceasuri epigenetice” se bazează pe modelele de metilare a ADN-ului și oferă o imagine mai precisă a rapidității cu care o persoană îmbătrânește la nivel celular în comparație cu vârsta sa cronologică. Prin aplicarea mai multor ceasuri epigenetice și a altor instrumente analitice, cercetătorii au reușit să obțină o imagine cuprinzătoare a modului în care alimentația a afectat diferite aspecte ale îmbătrânirii biologice. Deși rezultatele sunt promițătoare, cercetătorii avertizează că sunt necesare mai multe lucrări pentru a înțelege efectele pe termen lung ale unei diete vegane și pentru a clarifica relația dintre compoziția dietei, pierderea în greutate și îmbătrânire. Ei subliniază, de asemenea, importanța suplimentării adecvate a nutrienților pentru cei care urmează o dietă vegană, deoarece deficiențele anumitor nutrienți, cum ar fi vitamina B12, ar putea avea efecte negative asupra proceselor epigenetice. Ca întotdeauna, este important să consultați un profesionist din domeniul sănătății înainte de a face schimbări semnificative în dieta dumneavoastră, în special dacă aveți în vedere o abordare complet vegană.

Renato o distruge pe Domnica. A făcut publică discuția dintre ei!
Articolul anterior
Anfisa Cehova se reprofilează
Articolul următor