Delicios și sănătos! Budincă de banane și nuci

Vă prezentăm un desert foarte simplu și gustos, potrivit mai ales pentru copii. Poate fi consumat și în perioada postului, sau de cei care sunt la dietă.

separator

Este considerat un desert dietetic, deoarece nu conține ouă, zahăr sau lactate de origine animală.

Se prepară foarte ușor dacă aveți un robot sau un blender. Dacă nu, puteți folosi mașina de tocat carne pentru a mărunți ingredientele necesare.

În loc de nuci puteți folosi alune, arahide sau migdale, iar în loc de banane puteți folosi avocado. Miezul de avocado este foarte potrivit pentru budinci vegetariene. Mixat în blender, se transformă într-o cremă foarte fină și vâscoasă, și are un gust neutru.

Ingrediente necesare:

  • 200 g de nuci
  • 3 banane
  • 4 linguri de miere de albine
  • 3 linguri de amidon
  • 1 ½ cană de apă sau lapte de soia
  • 1 linguriță de esență de vanilie
  • ½ linguriță de sare

Mod de preparare

Pentru a fi mai gustoase, puteți rumeni ușor miezul de nucă în cuptor sau într-un ceaun pe aragaz. Măcinați-le apoi prin mașina de tocat sau în blender.

Puneți miezul de nucă, apa sau laptele de soia, mierea de albine, sarea și esența de vanilie în blender. Mixați până rezultă o compoziție omogenă.

Dacă nu aveți un robot, amestecați toate ingredientele cu o lingură, până obțineți o compoziție fină. Dacă vi se pare că este prea vârtoasă, mai adăugați puțină apă sau puțin lapte.

Puneți compoziția rezultată într-o oală, pe aragaz, și lăsați-o să fiarbă la foc mic câteva minute, până când se îngroașă ca o cremă.

După ce s-a răcit, transferați crema în blender și adăugați bananele. Mixați până când acestea se mărunțesc și se incorporează în cremă.

Turnați compoziția de budincă în cupe, boluri sau alte recipiente. Poate fi servită imediat, simplă sau cu diferite fructe. O puteți lăsa de asemenea să stea la rece câteva ore înainte de a o servi.

Sursa

 

Pește retras de la vânzare! Marfa era păstrată în condiții jalnice și vândută fără acte despre termenul de valabilitate

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, în perioada 12-18.05.2022, a inițiat controale privind calitatea peștelui proaspăt/refrigerat și congelat, comercializat în unitățile de comerț. 

Inspectorii Agenției au depistat mai multe neconformități precum: necorespunderea normelor sanitare veterinare privind cerințele de plasare pe piață a produselor de acvacultură, lipsa prețului, lipsa informației cu referire la termenul de valabilitate, producător și alte mențiuni obligatorii pentru informarea consumatorului etc.

În baza neconformităților depistate au fost întocmite procese-verbale cu privire la contravenții.

Totodată, au fost prelevate probe de pește pentru încercări de laborator. În urma rezultatelor de laborator, loturile neconforme au fost imediat retrase din comerț.

Controalele cu privire la verificarea calității peștelui proaspăt/refrigerat și congelat, comercializat în unitățile de comerț, vor continua.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă consumatorilor să cumpere produse alimentare, mai ales cele ușor perisabile, doar din unități autorizate, care asigură respectarea condițiilor igienice și sanitare, fiind ghidați de următoarele criterii de determinare a prospețimii peștelui:

Ochi – strălucitori, clari;

Branhii – culoare deschisă, fără mucus sau cu mucus transparent;

Suprafața – curată, fără lovituri, nelipicioasă;

Solzii –  culoare naturală, caracteristică speciei, lipiți strâns de corp;

Carne – fermă, elastică;

Miros – specific peștelui, fără miros străin, de alterare.

În cazul depistării produselor neconforme pe rafturile magazinelor sau a prestării serviciilor neconforme, insistați ca acestea să fie retrase din comercializare și solicitați registrul de reclamații pentru a înscrie neconformitățile date. De asemenea, sesizați Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor la numărul de telefon 022-26-46-43,

Sună ciudat, dar ciocolata te ajută să slăbești! Când e bine să o mănânci să scapi de kilogramele în plus

Dacă mănânci ciocolată la o anumită oră din zi te poate ajuta să scapi de grăsimea de pe burtă și să reduci indicele glicemic. Dacă mănânci o cantitate mare de ciocolată la prima oră a zilei, imediat cum te-ai trezit, te poți bucura de câteva kilograme în minus.

În urma unui studiu s-a descoperit că dacă se consumă 100g de ciocolată imediat cum te trezești reduci nivelul de cortizol, de glucoză și grăsime. Ciocolata cu lapte, pentru că are un conținut crescut de grăsime și zahăr, duce la acumularea kilogramelor în plus, în special în rândul femeilor aflate la postmenopauză, iar asta pentru că sunt predispuse să se îngrașe.

Studiul sugerează că ora la care se mănâncă ciocolată afectează compoziția microbiotei și funcțiile ei, foamea și arderea grăsimilor. La acest studiu au luat parte 19 femei aflate la postmenopauză, cărora li s-a cerut să consume 100g de ciocolată cu lapte timp de două săptămâni, la prima oră de când s-au trezit sau cu o oră înainte de culcare.

Creșterea în greutate și alți factori precum creșterea glicemiei, senzației de foame și nivelului de stres asociate apetitului au fost comparate pe o perioadă de două săptămâni în care nu s-a mai consumat ciocolată. Rezultatul arată că în timpul celor două săptămâni în care s-a consumat acest desert delicios femeile nu s-au mai confruntat cu senzația de foame, pofteau la mai puține dulciuri și au reușit să slăbească.

Dacă mănânci dulce la prima oră a zilei te bucuri de beneficii precum reducerea nivelului de cortizol din timpul zilei și reduci stresul asociat apetitului. În plus, multe dintre femeile care mâncau ciocolată la prima oră aveau o compensație calorică mai bună și ajustau mesele ca răspuns al acestor schimbări calorice. De asemenea, reducerea poftei de dulce a fost și ea îmbunătățită datorită endorfinelor produse de creier.

sursa: www.paranteze.md

Cartofii mov. Calități nutritive și beneficii mari pentru sănătate

Gătește mai des cartofii mov! Sunt delicioși, dar mai ales foarte sănătoși. Dintre toate soiurile de cartofi, cartofii mov sau violet sunt cei mai bogați în antioxidanți și vitamine și sunt foarte apreciați de nutriționiști.

Cartofii mov au un aspect plăcut și apetisant datorită culorii lor violet care nu dispare nici după ce sunt preparați termic. Nutriționiștii au descoperit că acest soi de culoare mov este cel mai benefic dintre toate soiurile de cartofi. Concentrația mare de vitamine, săruri minerale și antioxidanți, în comparații cu soiurile albe sau galbene, le-a dus faima cartofilor mov din Peru în întreaga lume.

Cartofii mov. Particularități și gust

Ca toate speciile de cartofi, și cei mai colorați dintre ei provin tot de pe platourile Anzilor, din America de Sud. Sunt câteva sute de soiuri de cartofi în lume, de toate culorile, de la albi, galbeni, portocalii precum dovleacul, la roz și violet sau chiar maronii.

Hibrizii pe care îi consumăm pe scară largă au dimensiuni mari și pulpa dulce, plină de amidon și apă. Soiurile vechi, naturale, sunt mult mai colorate, mai mici, au dimensiuni neregulate și sunt mult mai bogate în săruri minerale. De aceea, unele dintre ele au pulpa mai tare și gusturi diferite, uneori acrișoare sau amărui. Cartofii mov au un gust mai intens, o textură mai densă decât cartofii obișnuiți și o aromă care aduce aminte de nuci și lemn. În țările din America Centrală și de Sud se cultivă mai multe soiuri de cartofi violet: Purple Peruvian, Purple Majesty, All Blue, Congo, Adirondack Blue, Purple Fiesta sau Vitelotte.

Calitățile nutritive ale cartofilor violet

Cartofii sunt adesea ocoliți de persoanele care țin la silueta lor pentru că îngrașă. Într-adevăr, ei sutn bogați în amidon, dar devin periculoși pentru sănătate în momentul în care sunt prăjiți. Cartofii fierți, copți în coajă sau gătiți cu foarte puțin ulei la cuptor sunt sănătoși și nu îngrașă, dacă sunt consumați cu măsură. Cartofii mov, mai bogați în vitamine și antioxidanți, sunt cu atât mai mult recomandați de nutriționiști decât cartofii albi și făinoși. Iar pentru a-și păstra calitățile nutritive și o bună parte din vitamine, este indicat să fie consumați fierți în coajă.

Iată ce conține o porție de 100 g de cartofi violet:

Calorii: 87

Proteine: 2 gr

Carbohidrați: 20 gr

Fibre: 3,3 gr

Grăsimi: mai puțin de 1 gr

Mangan: 6% din DZR (Doza Zilnică Recomandată)

Cupru: 21% din DZR Fier: 2% din DZR

Potasiu: 8% din DZR

Vitamina B6: 18% din DZR

Vitamina C: 14% din DZR

Cartofii mov au mai mult potasiu decât bananele și mai multă vitamina C decât multe soiuri de fructe. Cu toate acestea, vitamina C precum și alte vitamine din acești cartofi se distrug prin prelucrarea termică. Dar dacă vei prepara cartofii fierți în coajă, unele din calitățile lor nutritive se vor păstra și vei beneficia de ele.

Cele mai importante beneficii pentru sănătate

Cartofii mov sunt legume sățioase și delicioase. Au o culoare apetisantă în orice preparat, deoarece nuanța lor violet nu se pierde când sunt copți sau fierți. Acești cartofi sunt foarte sănătoși și nutritivi dacă sunt incluși în salate sau în garniturile cu alte legume pentru pește sau friptură.

Cartofii mov sunt bogați în antocianine

Pigmentul violet albăstrui al acestor cartofi este dat de concentrația mare de antocianine, substanțe din clasa flavonoidelor care se regăsesc în cantități mari în toate fructele mov și albastre precum afinele, coacăzele, murele, aronia, zmeura sau în legume precum vinetele, roșiile și conopida mov.

Ajută sistemul imunitar

Datorită vitaminelor, antioxidanților și antocianinelor, cartofii mov ajută sistemul imunitar să lupte mai eficient nu doar cu substanțele din hrană care ne îmbolnăvesc ficatul și stomacul, ci și cu radicalii liberi care accelerează procesul de îmbătrânire și degradare a țesuturilor.

Contribuie la echilibrarea zahărului din sânge

Cartofii mov au un procent ridicat de amidon, ne dau senzația de sațietate și ne ajută să consumăm mai puține alimente dulci. În plus, amidonul și anumiți acizi benefici din cartofi contribuie la echilibrarea glicemiei și a zahărului din sânge. În comparație cu alte soiuri de cartofi, cei violet au o concentrație mai mică de zaharuri.

sursa: www.unica.ro

12 motive pentru care apa oxigenată nu ar trebui să-ți lipsească din casă!
Articolul anterior
Egor Kreed, despre relația cu moldoveanca Xenia Deli: ”Așa a vrut să mă învețe minte”
Articolul următor