V
edetele de acasă intră pe mâna specialistului de slăbire, Galina Tomaş,iar cele din occident intră în topuri cu idei inovatoare, care le menţin în formă sau le ajută să scape de formele exagerate.
Îţi propunem un top al celor mai curioase cure de slăbire promovate de mondenele zilei de azi. Galina Tomaş,Magistru în Sănătate Publică, va încerca să noteze de la 1 la 10 şi să deconspire adevărul cu privire la aceste diete.
Beyonce a slăbit cu limonadă
Nu este un regim, pe care îl recomandă tuturor, pentru că e nevoie de un medic ca să te supravegheze. Cu toate acestea, interpreta a slăbit cu nouă kilograme.
Pentru început, interpreta a consultat un medic, pentru că dieta presupunea o scădere bruscă în greutate. Şi-a planificat 5 zile de sport pe săptămână a câte 25 de minute zilnic. În acest timp Beyonce a băut suc proaspăt de lămâie, diluat cu unul de arţar, apă filtrată şi piper.
Galina Tomaş îi dă nota 5:
“Modalitatea de slăbire e drastică. Nu aş recomanda nimănui o astfel de combinaţie, în special, celor care au probleme cu sistemul digestiv. Sucul de lămâie măreşte aciditatea.”
Victoria Beckham slăbeşte în cinci mâini
Cea de-a doua dietă, care intră în atenţia expertului local, este cea a Victoriei Beckham.
Dieta, în urma căreia fosta solistă “Spice Girls” a dat jos 10 kg, se numeşte “Cinci mâini”.
Mănânci de 5 ori pe zi alimente care îţi încap într-o palmă. Bineînţeles, nu-ţi umpli palma cu dulciuri sau produse de patiserie. Dai preferinţă bucatelor din carne şi peşte.
Plus la asta, renunţi la sare şi bei multă apă.
Nu ştim dacă Victoria iese glorioasă din top. Nota 7.
“Este incorect să dai preferinţă zilnic proteinelor de acelaşi fel. Alimentele de fiecare zi trebuie să fie diverse şi obligatoriu să conţină proteine, lipide şi glucide. Este bine că a ales să mănânce de 5 ori pe zi, doar că lipsa fibrelor vegetale şi a celulozei poate duce la dereglări ale tractului intestinal.”
Andra a scăpat de 15 kg
Cea de-a treia eroină ajunge la rezultate şi mai bune – minus 15 kg. Andra nu a pledat pentru o dietă foarte strictă, a mâncat multe crudităţi, salate din fructe şi legume, chiar şi la micul dejun.
Important este că restricţiile de la mâncare au fost combinate cu împachetări şi masaj la salon. Andra ia nota 8.
“E minunat că în rata alimentară predomină fructele şi legumele, dar nu este corect să excludem proteinele. E bine să utilizăm metode adiacente de modelare a siluetei, doar ca eu aş da preferinţă exerciţiilor fizice.”
Mihaela Rădulescu a slăbit după naştere cu 30 de kg
Ajutată de un nutriţionist, Mihaela Rădulescu a declarat război surplusului de kilograme.
A fost sfătuită să mănânce de 3 ori pe zi şi să dedice 15 – 30 de minute fiecărei mese.
Cura e foarte simplă. Excluzi zahărul, produsele de patiserie, uleiurile. Se acceptă doar 2 linguri de ulei crud pentru salate.
Până şi fructele nu le consumi după bunul tău plac, te limitezi doar la unul pe zi.
Carnea albă, ciorbele, produsele lactate sunt alimentele ideale pentru slăbire.
Mihaela ia nota 9.
“Aş fi dat 10, dacă s-ar fi alimentat de 5 ori pe zi, nu doar de 3 ori. Metoda aceasta de slăbire este cea mai benefică sănătăţii, întrucât include toate componentele: proteine, lipide, glucide. Îţi rămâne doar să le combini corect şi să le consumi în cantităţi limitate, pentru a obţine rezultatul dorit”
Text: Olga Chirică