Gogoșari în oțet – o rețetă delicioasă care se gătește rapid

Vă prezentăm o rețetă de gogoșari gustosi ce se gatesc destul de repede. Acesti gogosari sunt foarte populari la mesele noastre de sarbatoare. E o reteta de pe gatesceu.ro verificata si experimentata in timp, nu am dat gres niciodata, sunt crocanti si au un gust dulce-acrisor. E un aperitiv apreciat de toti.

Se spala gogosarii, se scoate semintele si cotorul si se taie felii in 4-5 bucati.

Preparam marinada: punem intr-un vas mai adinc la fiert apa, uleiul, otetul, zaharul, piperul negru boabe, frunza de dafin, amestecam totul si saram dupa gust.

Cand incepe sa fiarba punem si usturoiul feliat.

Si o parte din gogosarii taiati.

Dupa ce incepe sa fiarba mai lasati la foc mediu pentru inca 6-8 minute la fiert toate ingredientele, amestecand uneori. Apoi luam un borcan, din timp spalat si sterilizat, punem la fundul borcanului o frunza de telina si cu o lingura luam cate 2-3 bucati de gogosar si umplem borcanul, punem si un pic din marinada.

Punem capacul la borcan, le intoarcem cu capacul in jos si le astupam cu ceva cald, asa procedam si cu partea de gogosari ramasa.

Dupa ce au stat borcanele o zi sub o plapuma calda, le depozitam in camera pentru conservatii. Sunt gata marinati cam peste o luna.
Pofta Buna!

Așa arată ciupercile otrăvitoare. Asta îți poate salva viața

Pe lângă sortimentele comestibile, există foarte multe ciuperci otrăvitoare, care ne pot pune viața în pericol. Iată cum arată ciupercile otrăvitoare.

1. Ciuperca albă

Ciuperca albă poate fi confundată cu ușurință cu alte ciuperci comestibile. Ea nu trebuie consumată niciodată, având un nivel ridicat de toxicitate și putând cauza probleme grave la nivel gastrointestinal.

2. Muscăriță sau Pălăria Șarpelui

Muscărița sau buretele muștelor, așa cum este cunoscută în popor această ciupercă, conține acid ibotenic și muscimol, substanțe care au efecte neurotoxice și care pot cauza halucinații.

3. Buretele pestriț

Buretele pestriț este un alt tip de ciupercă ce trebuie evitat. Acesta conține o sumedenie de toxine, care atunci când ajung în organism produc halucinații, probleme digestive și intoxicații.

4. Buretele viperei

Această ciupercă este letală. Acesta conține o toxină numită amanitină, care atunci când ajunge în organism provoacă reacții dintre cele mai grave, care pot ajunge să fie letale.

5. Văloasă delicată

Ciuperca cunoscută în popor sub denumirea „Văloasă delicată” este letală și asta pentru că pe lângă alte toxine, aceasta conține orelanină, o substanță care poate duce la insuficiență renală și hepatică.

6. Cortinara de munte

O altă ciupercă ce conține substanța letală orelanină este Cortinara de munte. Aceasta nu trebuie ingerată și asta pentru că poate pune în pericol viața celui ce o consumă.

7. Gheba de brad

Gheba de brad are un aspect comun  și poate fi confundată cu alte ciuperci comestibile. Atunci când este consumată, efectele acesteia sunt letale.

8. Burete porcesc

Buretele porcesc este responsabil pentru apariția Sindromului Paxillus, fiind letal pentru organismul uman.

Dovleacul îți oferă o imunitate ,,de fier’’ şi o piele tânără!

Sănătos şi popular în sezonul de toamnă-iarnă, dovleacul reprezintă o sursă perfectă de vitamina A, care întăreşte imunitatea, păstrează vederea, întinereşte pielea. 100g de miez crud de dovleac conţine 7385 UI de vitamina A, pe când necesarul zilnic recomandat este de 5000 UI pentru bărbaţi şi 4000 UI pentru femei.

orez-copt-dovleac

Aportul vitaminei A din alimente este important, întrucât aceasta:

• Măreşte acuitatea vizuală pe timp de noapte
• Întăreşte imunitatea, previne infecţiile virale mai ales în perioada de tranziţie dintre vară –toamnă, toamna şi iarnă
• Are grijă de sănătatea pielii, părului, danturii și gingiilor, ajută în tratamentul acneei, al ridurilor superficiale
• Vitamina A participă la sinteza hormonului uman de creştere – somatotropina, de aceea este necesară pentru dezvoltarea scheletului şi a oaselor.

dovleac

Dovleacul conţine un spectru larg de vitamine şi minerale

Pe lângă vitamina A, dovleacul mai conţine cantităţi bune de vitamina C, E, vitaminele grupului B, kaliu, dar şi cantităţi mici de fier, calciu, magneziu, zinc, cupru, mangan.

Beta-carotenul, precursorul vitaminei A din alimente vegetale, vitamina C şi E au proprietăţi antioxidante, anti-inflamatoare, de aceea, cumulativ, luptă contra acţiunii radicalilor liberi, menţin sănătatea sistemului cardiovascular, previn degenerescenţa maculară a retinei la vârstnici, îmbâtrânirea precoce a organismului.

Consumul frecvent de bostan sporeşte imunitatea

Când suntem expuşi virozelor, consumul frecvent de dovleac şi alte alimente bogate în vitamina A (morcov, ardei gras, spanac, roşii), susţine şi măreşte răspunsul imun al organismului.

Dovleacul – ceva dulce în cura de slăbire, fără teama că te vei îngrăşa

Deşi este dulce, dovleacul are puţine calorii (cam 30/100g), iar carbohidraţii pe care îi conţine sunt cei complecşi, ceea ce înseamnă că digestia lor este ceva mai lentă şi nu produce oscilaţii bruşte ale nivelului de glucoză în sânge, astfel, dovleacul devine potrivit pentru dietele de slăbire.

dovleac-si-must-08

Dovleacul – sursă de kaliu

Dieta bogată în kaliu şi scăzută în natriu previne tensiunea arterială mărită, iar adulţii ar trebui să primească din alimente cel puţin 4,700mg de kaliu şi nu mai mult de 2,300mg de natriu pe zi, potrivit specialiştilor. 100g de bostan conţine 340 mg de kaliu.

De ce piureul de bostan este un aliment sănătos în dieta copilaşilor

  • Bostanul are gust plăcut, aromat şi un grad foarte scăzut de aciditate
  • Bostanul conţine un spectru larg de vitamine şi minerale
  • Este bogat în vitamina A, care îmbunătăţeşte vederea, dezvoltarea scheletului, a oaselor la copii
  • Sporeşte imunitatea, creşte rezistența la infecțiile respiratorii, scurtează durata de boală
  • Vitamina A are grijă de sanătatea dinților și gingiilor.
  • Atenţie la bebeluşii predispuşi către reacţii alergice; dovleacul, datorită conţinutului înalt de pigment galben beta-caroten, poate provoca manifestări alergice; orice aliment cu potenţial alergenic se introduce treptat în dieta copilaşilor.

Deficienţa vtaminei A în alimentaţie cauzează: piele uscată, coşuri pe faţă, gingivite, infecţii respiratorii frecvente, dezvoltarea întârziată a scheletului, a sistemului osos, orbire de noapte, procese infecţioase cronice.

supa-dovleac-reteteletale.ro-foter_com-1024x768

Cum să incluzi mai mult bostan în dietă, câteva idei:

• Bostanul se serveşte atât cald cât şi rece
• Pireul de bostan, copt la cuptor sau la aburi, cu scorţişoară este delicios
• Bostanul se asociază excelent în supa cremă cu morcov, roşii, ceapă, ţelină, busuioc , pătrunjel, rozmarin, conopidă
• Este binevenit în bucatele cu orez, cartofi, fasole, brânză, paste
• Deserturile cu dovleac sunt savuroase: plăcinte, prăjituri, ştrudel, checuri , tarte, pâine, gem.

Secretul unui corp sănătos este simplu şi la îndemână: consumă fructe şi legume, pe lângă multă mişcare!

Mai multă carne, dar mai puține legume. Obiceiurile alimentare ale moldovenilor

Un cetățean al Republicii Moldova a consumat în anul 2023 în medie 130 de kg de fructe, pomușoare și nuci sau mai mult cu 7% față de anul 2022. A crescut și consumul de carne – de la 60,8 kg până la 65,2 kg per locuitor (+7%). Iar consumul de lapte a fost în creștere cu 3%, până la 173,8 kg, arată datele Biroului Național de Statistică, scrie tvrmoldova.md.

De cealaltă parte, este mai redus consumul de legume, cu 3%. În medie o persoană a consumat anul trecut 114,7 kg de legume, comparativ cu 118,7 kg un an mai devreme. Consumul de cartofi a fost de 72,5 kg per persoană. Resursele totale de cartofi în anul 2023 au constituit 227,9 mii tone. Importul a crescut 44%, iar exportul a scăzut cu 36%. Fructe, pomușoare și nuci s-au colectat 722,2 mii tone, în creștere de 17% față de anul precedent. Importul a marcat 44,4 mii tone, iar exportul – 386,4 mii tone. Resursele totale de carne au constituit 164,7 mii tone, cu 7% mai mult faţă de anul 2022. În anul 2023, producția de carne a înregistrat 128,9 mii tone. Producția locală de lapte a atins 261,3 mii tone. Totodată, s-au importat 171,1 mii tone de lapte, în timp ce exportul a fost de 4 mii de tone.

YouTube limitează accesul adolescenților la videoclipurile de fitness
Articolul anterior
Dragoste adevărată: Fiică de președinte se mărită cu un rege. Ea are 21 de ani, el 56 și alte 11 soții
Articolul următor