Gutuiele ajută la slăbit şi previn cancerul

Gutuiele, vedetele toamnei, au o serie de beneficii miraculoase pentru organismul uman. În plus, acestea te pot ajuta să slăbeşti.

Ce beneficii pentru sănătate au gutuile?

Gutuile nu sunt doar parfumate și cu un gust deosebit, ușor astringent, ci au și beneficii pentru sănătate, fiind de ajutor în cura de slăbire, contribuind la reglarea tensiunii arteriale și chiar la combaterea anxietății.

Gutuile te ajută să slăbești

Gutuile au un conținut caloric redus, 100 de grame de gutuie crudă având numai 57 de calorii. Mai mult decât atât, coaja de gutuie conține cantități mari de fibre, ceea ce înseamnă că facilitează digestia și menține pentru mai mult timp starea de sațietate, un avantaj în cura de slăbire. Poți consuma felii de gutuie crudă stropite cu puțină zeamă de lămâie pentru a nu se oxida, ca gustare, între micul dejun și prânz, de exemplu.

Gutuile ușurează problemele gastrointestinale

Catechina și epicatechina care se regăsesc în fibrele din gutui curăță colonul de toxine și protejează membrana care căptușește stomacul. Astfel, majoritatea afecțiunilor gastrointestinale sunt ameliorate de consumul de gutui, preferabil gătite la cuptor.

Gutuile au proprietăți antiinflamatoare

Gutuile coapte sunt bogate în vitamina C, acoperind cam un sfert din necesarul zilnic de vitamina C recomandat pentru un adult. Această vitamină nu numai că susține sistemul imunitar și are proprietăți antiinflamatoare, însă are și proprietăți antialergice. Dermatita atopică, dar și cistita, pot fi atenuate prin consumul de gutui. Și în cazul reumaticilor, o cură de gutui coapte la cuptor ameliorează durerile reumatismale sezoniere, la intrarea în sezonul rece.

Gutuile pot contribui la reducerea ridurilor

Nivelul mare de vitamine și antioxidanți din gutui ajută pielea să își păstreze tinerețea și aspectul sănătos. Antioxidanții ajută la eliminarea efectelor negative ale radicalilor liberi, reducând apariția ridurilor, eliminând petele și contribuind la protecția pielii împotriva efectelor radiațiilor solare.

Gutuile tratează greața și vărsăturile

Proprietățile diuretice ale gutuilor contribuie, de asemenea, la reducerea senzației de greață și a vărsăturilor în timpul sarcinii. Se recomandă consumul de gutuie crudă sau fiartă.

Gutuile reglează tensiunea arterială

Potasiul are un rol esențial în menținerea tensiunii arteriale în parametri normali, iar gutuile se bucură de un conținut bogat în potasiu. Consumând gutui, care reglează tensiunea arterială, reduci riscul de ateroscleroză, de afecțiuni cardiace și de infarct.

Gutuile stimulează circulația sangvină

Întrucât au un conținut bogat în fier, cupru și zinc, minerale care au un rol important în producerea celulelor roșii, gutuile stimulează circulația sangvină și oxigenarea întregului organism.

Gutuile pot stimula creșterea părului

Când producția de globule roșii este mare și sângele circulă bine prin tot corpul, acest lucru duce și la creșterea fluxului sangvin spre scalp, ceea ce duce, mai departe la stimularea creșterii părului.

Gutuile ajută la gestionarea stresului și combat anxietatea

Gutuile conțin antioxidanți care ajută la reducerea stresului și la instalarea unei stări de calm, la combaterea și la prevenirea anxietății.

Gutuile pot preveni reacțiile alergice

Gutuile pot preveni declanșarea unei reacții alergice, iar dacă sunt aplicate sub formă de compresă pe piele, ajută la calmarea iritațiilor cutanate.

Gutuile ar putea preveni cancerul

Deoarece sunt bogate în antioxidanți de preț, gutuile neutralizează efectele radicalilor liberi din organism, ajutând la prevenirea unei serii de afecțiuni, printre care și cancerul.

sursa: www.doc.ro

Pe străzile Capitalei și în parcuri au apărut circa 1.500 de coșuri de gunoi
Articolul anterior
A treia doză de vaccin ar putea deveni obligatorie pentru lucrătorii medicali din Moldova
Articolul următor