Indiana: “Ador bucătăria italiană”

Cu doi bărbaţi în casă şi o carieră frumoasă, Indiana pune mult suflet în bucătărie, locul care îi aduce multă linişte şi o bună doză de energie. Bucătăria italiană a devenit una dintre pasiunile sale, iar peştele şi fructele de mare sunt deja o tradiţie în casa vedetei, care obișnuiește să le servească celor dragi în fiecare zi de vineri.

separator
DSC_0244

Indiana a oferit un interviu pentru Unica.md, în care ne-a dezvăluit, în exclusivitate, care îi sunt obiceiurile alimentare sănătoase, dar și cine o ajută în bucătărie.

  • unicamd unica.md Cu ce bucate vă place să-i surprindeți pe cei dragi?
  • Indiana: Îmi place să gătesc, ceea ce se prepară uşor. Îmi plac foarte mult reţetele care sunt savurate cu plăcere de bărbații mei, indiferent dacă fac zeamă, sos sau peşte la grătar. Când îi văd că transpiră de plăcere atunci când mănâncă, înseamnă că am reușit să îi mulțumesc.

  • unicamd unica.md Care este meniul Indianei pentru o zi?
  • Indiana: La micul dejun obligatoriu mânânc brânză degresată, un fruct dacă îl am la îndemână şi beau cafea. În alte zile, prefer să mănânc cereale, fulgi de ovăz. Trebuie să recunosc că mi-a luat ceva timp să învăț a lua micul dejun în fiecare dimineață, așa cum, de fapt, recomandă și nutriționiștii.

    La prânz, știu că pot mânca carne, fără nici o restricţie. Iată de ce carnea și legumele la grătar nu lipsesc din meniul meu. De ceva timp, am descoperit şi legumele la abur, care sunt extrem de delicioase, mai ales broccoli şi bostăneii.

    La cină, îmi place să mănânc peşte. În ultima vreme, am rărit-o cu peştele în rolă, pentru că la un moment dat aveam impresia că numai asta mănânc. Acum încerc să consum mai mult peşte la grătar.

  • unicamd unica.md Multe dintre femei se confruntă cu senzație accentuată de foame, ispite culinare. Cum reușește Indiana să facă față acestor provocări?
  • Indiana: Cred că o femeie poate mânca orice aliment sănătos, însă moderat și cu atenție. E de la sine înțeles că nu reuşim niciodată să fim ideale, mi se mai întâmplă și mie să dau iama în frigider atunci când am o dispoziţie proastă. Însă, eu le recomand tuturor femeilor care vor să se mențină în formă să ronţăie un morcov, atunci când au o stare proastă, pentru că această legumă este utilă nu doar pentru sănătatea dar și pentru talia noastră. Dacă ar fi să fac eu meniul pentru femei, aş include în acesta foarte mult peşte şi fructele de mare.

  • unicamd unica.md Cine vă ajută la gătit?
  • Indiana: Dintre cei doi bărbaţi din casă, feciorul este cel care mă ajută în bucătărie. Ovidiu este bărbatul mai liber din casă şi tot el este umărul meu în bucătărie. El găteşte foarte bine şi câteodată îmi spune că nu înţelege cine e mama în casă, el sau eu. A învăţat foarte mult, în ce privește arta culinară, de la bunica şi atunci când eu sunt prinsă peste zi, niciodată nu mă întreabă ce să gătească, el face orice, mai ales dacă are carne la îndemână.

  • unicamd unica.md Obiceiurile alimentare sănătoase sunt la ordinea zilei în familie?
  • Indiana: Toţi din familia mea mănâncă la fel. Mâncarea noastră este bazată pe alimente slabe în calorii, întrucât Ovidiu face sport, iar eu cu soţul încercăm să ne menţinem în formă. Așa că, la noi în casă, se optează pentru mâncare gustoasă, sănătoasă şi care se prepară mai repede. De exemplu seara când ne întâlnim cu toţii acasă, fie punem o bucată de carne la grătar care o lasăm doar 15 min să se prepare, fie preparăm o salată cu mozzarella, ca să fie săţioasă pentru bărbați. Iar prânzul de multe ori îl iau cu familia în oraş, pentru că nu reuşim să mâncăm acasă.

  • unicamd unica.md Ce alimente se consumă în familia Indianei?
  • Indiana: Sunt o fană înrăită a bucătăriei italiene. Îmi plac foarte mult pastele, nu mi-aş imagina excluderea lor din meniul meu alimentar. Ador pastele indiferent de felul în care sunt preparate, cu busuioc cele mai simple, cu ulei şi usturoi care au cele mai puţine calorii şi se gătesc foarte repede sau pur şi simplu paste cu sos de roşii. Pot să mânânc paste anul împrejur, numai că trebuie respectată şi limita. La o masă ar fi de dorit să consumi cel mult 50, 100 gr de paste. Şi încă ceva ce ador din bucătăria italiană, sunt fructele de mare. Deja de 2 ani la noi vinerea, este zi de peşte, nu se pune în discuţie ce fel de peşte sau fructe de mare se prepară, cert este că vinerea pe masa noastră mereu o să găsiţi deliciile mării.

DSC_0207

O reţetă pentru o doză de bucurie de la Indiana

Astăzi am ales să gătesc o porţie de somon cu farfalle, paste italiene, cu timpul de fierbere de 12 minute. Rapid şi tare delicios! DSC_0219

Ingrediente:

  • 500 de grame de paste, farfalle. Poţi folosi şi tagliatelle, penne sau fusilli
  • 250 de grame de somon
  • 1 lingură de unt
  • 200 ml smântână dulce
  • 100 ml vin alb sec
  • 1 legătură de pătrunjel
  • 80 de gr de parmezan ras (la dorinţă)
  • sare
  • piperDSC_0203

Mod de prepararare:

  • Pune la fiert pastele în apă cu sare conform instrucţiunilor de pe pachet, pentru a obţine paste fierte al dente (fierte mai puţin decât normal, mijlocul lor fiind un pic mai elastic)
  • Spală şi toacă pătrunjelul. Rupe sau taie peştele, preparat termic, în bucăţi potrivite
  • Topeşte untul într-o tigaie
  • Adaugă smântâna dulce amestecată cu puţină sare
  • Fierbe până se leagă sosul, apoi adaugă peştele
  • Amestecă pastele cu sosul
  • Adaugă pătrunjelul
  • Decorează cu fâşii de parmezanIndiana-Ador-bucătăria-italiană

Poftă bună!

Text : Cristina Mihalachi


Dieta extrem de populară care poate duce la demență

Medicii avertizează că o dietă carnivoră (bazată exclusiv pe produse de origine animală) poate fi responsabilă pentru apariția mai multor probleme serioase de sănătate, printre care boli de inimă și demență, scrie digiworld

„Este ceva care m-ar îngrijora, faptul că oamenii se expun riscului de apariție a bolilor cardiovasculare și chiar de demență. Cred că se joacă cu focul, având în vedere că nu avem studii pe termen lung care să arate efectul acestei diete în timpuri moderne ”, a comentat medicul generalist britanic Rupy Aujla în legătură cu cei care duc o dietă bazată în special pe carne.

Dr. Aujla a transmis, în podcastul său, că există o serie de pericole de care ar trebui să fie conștienți oamenii care apelează la dieta carnivoră.

Deși unii ar fi tentați să treacă la o dietă carnivoră pentru a simți mai ușor senzația de șațietate, a evita carbohidrații și a da jos câteva kilograme, acest stil de viață alimentar nu ar trebui susținut o perioadă lungă, pentru că ar putea aduce mari dezavantaje.

„Vă expuneți unui risc sever de boli cardiovasculare și demență, precum și la tot ceea ce vine cu acestea”, susține medicul Rupy Aujla.

Doctorul a evidențiat riscul crescut de afectare a funcției mușchiului cardiac și impactul asupra sănătății celulelor, care ar putea crește inflamația cronică. În plus, cel mai îngrijorător aspect este creșterea nivelului de colesterol și legătura lui cu problemele cardiovasculare și demența.

Carnea este o sursă bună de proteine, de care organismul are nevoie pentru a menține și a construi mușchi, și poate oferi, de asemenea, o sursă bună de vitamine și minerale precum fierul, zincul și vitaminele B.

Cu toate acestea, medicii sfătuiesc ca oamenii „să aleagă bucăți slabe și să limiteze consumul de carne roșie și prelucrată pentru a maximiza beneficiile pentru sănătate, minimizând în același timp aspectele negative, cum ar fi conținutul ridicat de grăsimi saturate care poate crește riscul de colesterol ridicat”.

Alimentul adorat de majoritatea tinerilor, dar care distruge silueta. Conține o groază de calorii

Nutriționista Mihaela Bilic a declarat că culciurile și sucurile „zero zahăr” sunt foarte periculoase pentru sănătate și că au multe calorii. Deserturile de tipul „zero zahăr” au început să câștige tot mai mult teren și în România, dar medicul nutriționist Mihaela Bilic atrage atenția că acestea, de fapt, sunt periculoase pentru siluetă, potrivit Gândul.ro.

Mihaela Bilic atrage atenția că aceste produse nu ajută la slăbit, având exact același număr de calorii ca variantele cu zahăr.

„Chiar dacă scrie «zero» zahăr, conțin multe calorii! Foarte mulți consumatori mănâncă relaxați dulciuri pe care scrie ZERO zahăr cu credința că au zero calorii. Fals, greșit, e o mare păcăleală!

Cine are răbdare și ochi buni ca să citească eticheta? Dacă am face asta, am observa cu stupoare că numărul de calorii este identic cu al produselor cu zahăr clasic! Eu nu m-am lăsat și iată ce am aflat: biscuiții au 430 cal/100g, ciocolata 480 cal, iar napolitanele 460, adică 100 cal/bucată …ceea ce este enorm pentru un produs care se vrea fără zahăr. Despre ingrediente nu mai vorbim, între 30 și 40% maltitol, ulei de palmier din plin și un gust dubios. Nu e de mirare că oamenii evită produsele cu îndulcitori!”, spune nutriționista.

Sănătatea publică, în vizor! Autoritățile iar măsuri esențiale pentru reglementarea organismelor modificate genetic

Ministerul Mediului informează că Guvernul Republicii Moldova a aprobat astăzi, 4 septembrie 2024, un nou regulament privind deplasările transfrontaliere ale organismelor modificate genetic (OMG-uri). Acest regulament reprezintă un pas important în eforturile naționale de aliniere la standardele Uniunii Europene, conform Planului Național de Acțiuni pentru Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2024-2027, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Scopul principal al acestui regulament este de a asigura un nivel înalt de protecție a sănătății publice și a mediului, stabilind reguli clare pentru transferul, manipularea și utilizarea organismelor modificate genetic. Documentul vine în completarea Legii nr. 152/2022 privind reglementarea și controlul OMG-urilor și Legii nr. 394/2023 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic, întărind cadrul legal pentru protecția vieții, sănătății umane și bunăstării animalelor.

Prin adoptarea acestui regulament, Republica Moldova își reafirmă angajamentul de a respecta Protocolul de la Cartagena privind biosiguranța, care urmărește prevenirea efectelor negative ale OMG-urilor asupra biodiversității și sănătății umane. Printre principalele prevederi ale noului regulament se numără:

Obligația de notificare prealabilă: Exportatorii de OMG-uri destinate diseminării deliberate în mediu trebuie să notifice țara de import, permițând acesteia să evalueze riscurile și să ia o decizie informată.

Responsabilitatea exportatorilor: Aceștia sunt obligați să ofere informații exacte și complete în notificările lor și să obțină consimțământul scris și explicit al țării importatoare înainte de a efectua orice transfer transfrontalier.

Identificarea și etichetarea OMG-urilor: Organismele modificate genetic exportate sau importate trebuie să fie clar identificate, iar transportul, manipularea și ambalarea lor trebuie realizate în condiții de siguranță.

Măsuri de sancționare: Regulamentul prevede sancțiuni stricte pentru încălcarea normelor stabilite, asigurând o aplicare corespunzătoare a legislației în vigoare.

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a subliniat importanța acestor reglementări în protejarea sănătății publice și a mediului: „Adoptarea acestui regulament este un pas esențial pentru asigurarea unei gestiuni responsabile a OMG-urilor, protejând biodiversitatea și sănătatea cetățenilor noștri. Este vital să ne aliniem la standardele internaționale pentru a garanta siguranța alimentară și protecția mediului.”

Ministerul Mediului îndeamnă toate părțile interesate să consulte noul regulament și să contribuie la implementarea eficientă a acestor măsuri esențiale pentru un viitor durabil. Regulamentul complet și detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul Ministerului Mediului.

Cele mai originale idei de cadouri pentru bărbaţi
Articolul anterior
Copii cuminţi cu vedete părinţi, ediția a III-a!
Articolul următor