Grătar de 9 mai: cum poți face cei mai gustoși mici de casă

Pentru a fi siguri că mititeii pe care îi serviţi sunt sută la sută naturali, cel mai simplu este să-i preparaţi acasă. Reţeta este una extrem de uşoară. A fost selectată din volumul ”Minuturi alimentare şi alte reţete culinare” scris de Lucreţia Ooprean şi publicat la Editura Tehnică din Bucureşti.

separator

mici2

Ingrediente:

  • 300 de grame de carne de vită (partea de la gât),
  • 150 de grame de carne de porc (pulpă sau ceafă),
  • sare, piper, usturoi şi cimbru.

Mod de preparare:

  • Carnea se trece de 4-5 ori prin maşina de tocat, se adaugă sarea şi piperul, se frământă bine şi se pune la frigider.
  • Pentru ca preparatul să fie fraged, tocătura trebuie să stea la rece 6-12 ore.
  • Înainte de a-i prepara, la compoziţie se adaugă usturoi pisat sau zeama de la mujdeiul de usturoi, o jumătate de linguriţă de bicarbonat, o linguriţă de frunze de cimbru uscate şi trecute prin sită.
  • Toate se amestecă şi se frământă bine.
  • Cu mâna udă se ia din tocătură şi se formează mititei, care se prăjesc pe grătarul foarte bine încins şi uns cu grăsime.

Poftă bună!

Lera Kudreavțeva este însărcinată!
Articolul anterior
NUNTA by AURA prezintă: Cătălin Botezatu: „Când doi se ceartă, trebuie să se împace…ca să nu profite al treilea”
Articolul următor
Alte articole interesante