Năut cu legume în sos de roșii. Rețetă de post

Pe valeriesfood.md am descoperit o rețetă ce reprezintă o bogăție de culoare și substanțe hrănitoare într-o singură farfurie: năut cu legume în sos de roșii. Este ideală pentru cei care postesc, dar și pentru cei care adoră leguminoasele.

separator

naut

INGREDIENTE:

  • 600 gr. – năut fiert
  • 500 ml. – apă fiartă de la năut sau apă plată
  • 1 borcan de roșii decojite în sucul lor (700 gr.)
  • 200 gr. – fasole verde (tăiată bucăți medii)
  • 2 cepe medii (tăiate cubulețe)
  • 2 gogoșari sau ardei roșii (tăiați cubulețe)
  • 3 căței de usturoi
  • 1 linguriță – zahăr
  • 1 linguriță – oregano uscat
  • 1 cm. – ardei chilli (tăiat mărunt)
  • Un vârf de cuțit – nucșoară pulbere
  • 1-2 lingurițe – sare
  • Piper negru
  • Ulei de măsline sau de floarea soarelui

MOD DE PREPARARE:

  1. Toarnă ulei într-un ceaun încălzit la foc mediu. Apoi pune deasupra ceapa și călește-o 2-3 minute, după care adaugă ardei tăiat cubulețe, condimentează cu sare și piper negru și călește totul încă 2-3 minute, amestecând din când în când.
  2. După care adaugă roșiile împreună cu sucul lor și zdrobește-le cu lingura, de asemenea pune deasupra năutul și apa în care a fiert năutul sau pur și simplu apă plată. Apoi pune cățeii de usturoi în presa specială și strivește-i deasupra.
  3. Mai adaugă ardei chilli, puțin zahăr, oregano uscat, nucșoară pulbere și amestecă totul împreună.
  4. Din momentul în care sosul a început a clocoti, fierbe totul la foc mediu spre mare circa 15 minute sau până lichidul se va evapora de două ori.
  5. După ce a trecut timpul, adaugă fasolele verzi și amestecă. Lasă-le să fiarbă doar 3-4 minute, ca să rămână de culoarea verde aprinsă și puțin crocante.
  6. Servește cu plăcere!

Rețete: PATÉ DE SARDINE

Paté-ul de sardine poate fi un aperitiv ideal pentru orice masă. Rețeta este extrem de rapidă, se face în 5 minute.

Ingrediente:

  1. 1 conservă de sardine
  2. cremă de brânză
  3. suc de lămâie
  4. ceapă roșie
  5. ceapă verde, chives sau pătrunjel
  6. sare
  7. piper

Preparare:

  1. Conserva de sardine se scurge bine de ulei. Uleiul poate fi păstrat pentru conservarea pateului mai târziu.
  2. Se sfarmă sardinele cu furculița având grijă să eliminăm oasele mai mari.
  3. Se toacă ceapa roșie (se adaugă opțional și în cantitatea dorită).
  4. Într-un robot se pun sardinele, ceapa, pătrunjelul, ceapa verde sau arpagicul. Se pune puțin suc de lămâie, sare, piper și crema de brânză.
  5. Se pasează până se obține un paté de sardine omogen.
  6. Paté-UL de sardine se poate depozita într-un borcănel de sticlă cu capac. Pentru a preveni oxidarea și uscarea se recomandă folosirea uleiul din conservă pe deasupra pateului.
  7. Se servește pe pâine prăjită.

SALATĂ CU TON ŞI OUĂ FIERTE

Salata cu ton și ouă fierte este masa ideală pentru orice moment al zilei. Este un preparat ușor pentru stomac, indicat pentru siluetă şi mai mult decât uşor de făcut. Îți spunem rețeta simplă pentru cea mai bună salată cu ton și ouă fierte. O masă gustoasă și completă, gata în numai 20 de minute.

INGREDIENTE

  •  1 conservă de ton;
  •  2-3 ouă fierte;
  •  1 salată verde;
  •  2 ardei grași;
  •  100 g boabe de porumb;
  •  1 castravete proaspăt;
  •  1 ceapă roşie sau o legătură de ceapă verde;
  •  100 g măsline negre;
  •  100 g brânză de oi.
Pentru dressing
  •  100 ml oţet balsamic
  •  100 ml ulei
  •  100 ml vin alb
  •  sare, piper, busuioc – după gust
  •  1 linguriță zahăr

1. Peştele se scoate din conservă şi se lasă la scurs într-o strecurătoare. Între timp, se spală și se curăță salata verde. Ceapa, castravetele şi ardeii se curăţă, se spală şi se taie rondele.

2. Pentru ca salata cu ton și ouă fierte să fie cât mai gustoasă, avem nevoie de sos. Pentru sos, se amestecă oţetul cu uleiul şi vinul, până se obține o pastă omogenă. Se condimentează apoi după gust cu sare, piper şi zahăr şi se aromează cu busuioc. După ce ouăle au fiert, se curăţă şi se taie în sferturi.

3. Acum începem ornarea salatei cu ton. Într-un bol potrivit de mare se pun mai întâi frunzele de salată verde, apoi ceapa, ardeiul gras şi castravetele. Se stropește totul cu sosul pregătit şi se amestecă uşor. Se adaugă peştele, ouăle, măslinele şi brânza, apoi se poate servi.

unica.ro

De post! FASOLE VERDE LA TIGAIE

Fasole verde la tigaie, o rețetă sănătoasă, extrem de gustoasă și ușor de făcut acasă. Fie că o consideri o mâncărică rapidă de post sau o garnitură sănătoasă pentru friptură, cu siguranță faci alegerea ideală! Citește rețeta pas cu pas pentru fasole verde la tigaie!

INGREDIENTE

  •  600 g fasole verde
  •  5 roșii medii
  •  6 căței de usturoi tocați
  •  3-4 cepe medii
  •  sare, piper, mărar și pătrunjel tocat – după gust

Mod de preparare:

Așadar, fasolea verde se taie în bucăţi de 2-3 cm şi se opăreşte un pic în apă cu sare. Se dă sub un jet de apă rece şi se lasă la scurs. Ceapa se toacă mărunt şi se aruncă în tigaia cu ulei încins, amestecând continuu.

Când devine transparentă, se adaugă în tigaie fasolea şi jumătate din cantitatea de roşii. Se lasă 5 minute pe foc, până se sting roşiile.
Se adaugă şi restul de roşii, verdeaţa şi usturoiul şi se lasă sub capac până când fasolea e fiartă. Se mai prăjeşte fără capac încă un minut şi se serveşte fierbinte.

Fasolea verde poate fi garnitura ideală pentru un fel principa de mâncare ori poate fi consumată simplă, la masa de seară. Gustul este delicios, iar beneficiile consumului de fasole verde nu vor întârzia să apară!

Vremea se încălzește simțitor! Vezi prognoza meteo
Articolul anterior
Irina Brăiescu, femeia care transformă lemnul în obiecte de decor unice!
Articolul următor