Ingrediente
• 1 kg fasole verde
• 5-6 căței de usturoi
• 1-2 linguri ulei
• oțet sau zeamă de lămâie
• sare
Mod de preparare
Fasolea curățată la capete și eventual de ațe se fierbe în apă fiartă cu sare. După circa 20 de minute, dacă fasolea se rupe ușor înseamnă că e fiartă. Se scurge apa în care a fiert și se lasă să se racească. Când s-a răcit se toarnă deasupra 1-2 linguri de ulei (depinde de cantitatea de fasole), puțin oțet sau zeama de lămâie și usturoiul pisat (5-6 căței de usturoi se pisează, se adaugă după aceea puțina apă, puțină sare și acest amestec se toarnă peste fasole). Se amestecă din nou toată fasolea.
Sfatul lui Menci
Se poate prepara o vinegretă din ulei extravirgin de măsline, oțet din mere și miere sau balsamic, sare marină brută (ori sare marină cu alge), care va da un plus de savoare și va crește valoarea nutritivă a preparatului.
Nu utiliza sucurile de lămâie industriale, fiind preferat sucul proaspăt stors de lămâie sau lime (lămâie verde).
Sursa