Merele sunt fructele pe care le mâncam cel mai des în copilărie. Se găseau din belşug în sezonul rece şi într-o mare varietate de soiuri. Deserturile preparate din mere sunt, de cele mai dese ori, simple şi mega delicioase. Astăzi, floricacuisine vine cu o reţetă de tartă cu mere şi scorţişoară, o combinaţie ce nu dă greş niciodată. Încercaţi-o şi voi şi vă veţi convinge cu siguranţă.
Ingredientele necesare pentru aluat:
- 200 g făină albă de grîu
- 50 g unt
- 70 g margarină
- 1 praf de sare
- puţină apă foarte rece
Ingredientele necesare pentru umplutură:
- 6 mere mari (din soiuri tari şi dulci)
- 100 g zahăr
- 20 g unt
- 2 linguriţe praf de scorţişoară
- 1 praf de sare
- zahăr pudră (pentru servire)
Curăţăm merele de coajă şi de cotoare, apoi le tăiem felii cu grosimea de aproximativ 5 mm. Punem untul şi margarina într-un bol şi le tăiem bucăţi, apoi le înmuiem, adăugînd un praf de sare. Punem făina peste acestea şi frecăm bine ingredientele cu degetele pînă cînd capătă un aspect grunjos. Adăugăm puţină apă foarte rece şi frămîntăm pînă cînd obţinem un aluat neted şi omogen. Strîngem aluatul într-o bilă, îl învelim în peliculă alimentară şi îl punem la frigider pentru cel puţin 1 oră.
Înainte de a ne apuca să lucrăm cu aluatul, pregătim umplutura. Într-un bol, punem merele, zahărul, scorţişoara şi praful de sare. Amestecăm totul. Umplutura este gata.
Separat, topim 20 g unt, lăsăm să se răcorească.
După ce aluatul s-a odihnit, luăm 2/3 din acesta şi întindem din el o foaie rotundă. O aşezăm într-o formă de copt cu diametrul de aproximativ 24 cm (cu pereţii detaşabili), ridicînd-o şi pe pereţii ei. Înţepăm aluatul de pe fund cu o furculiţă. Punem umplutura atent şi turnăm untul topit deasupra.
Încearcă și tarta de ciocolată!
Întindem aluatul rămas într-o foaie rotundă, de dimensiunile formei de copt, acoperim cu el tarta şi îl lipim de aluatul de pe margini. Crestăm suprafaţa aluatului şi coacem tarta pentru aproximativ 50 minute la cuptorul încins la 180º. Tarta este gata atunci cînd s-au format bule de aer la suprafaţă şi aceasta a devenit aurie.
Tarta cu mere şi scorţişoară este gata şi se serveşte presărată cu zahăr pudră.
Bon appétit!