Se poate transmite virusul Covid-19 prin mâncare?

Potrivit medicilor, coronavirusul nu se transmite prin mâncare, adică pe cale orală, așa cum se întâmplă în cazul virozelor enterale. Totuși, este important să fii atent la prepararea termică a alimentelor, ca un factor care te-ar putea feri de contaminare.

separator
Poate coronavirusul să trăiască pe alimente? Și dacă da, cât timp? Este important să spunem de la bun început că „nu există dovezi care să susțină faptul că boala Covid-19 este asociată cu mâncarea”, o precizare esențială a CDC (Center for Disease Control and Prevention din Statele Unite).

„Coronavirusurile se răspândesc de la o persoană la alta prin picăturile generate de respirație” este primul lucru pe care îl știm despre acestea. Așa încât, dat fiind că SARS-CoV-2, noul coronavirus care determină boala Covid-19, este un virus a cărui prezență generează afecțiuni respiratorii, spre deosebire de altele, care cauzează afecțiuni gastrointestinale, am putea să fim cât de cât liniștiți. Mai există și alte căi de transmitere a noului coronavirus, iar acelea implică în principal atingerea unor suprafețe contaminate și apoi atingerea feței și a mucoaselor (nas, gură, ochi).

Așa încât, susține CDC, îngrijorările legate de alimente și de prepararea termică a acestora sunt mai degrabă îngrijorări legate de recomandările generale de igienă, și nu de gradul de contaminare a alimentelor. De aceea, entitatea americană care supraveghează răspândirea virusului și încearcă să o prevină în SUA recomandă spălarea mâinilor cu apă și săpun înainte de prepararea termică a alimentelor (dar și când pregătim o masă care nu necesită neapărat gătit) și de consumarea lor.

În general nu se consideră că noul coronavirus se poate găsi în cantități riscante pe suprafața alimentelor. „Datorită ratei mici de supraviețuire a acestor coronavirusuri pe suprafețe, există un risc foarte mic de a răspândi virusul de pe produsele alimentare sau de pe ambalajele lor după ce au fost transportate pentru mai multe zile, uneori chiar săptămâni, la temperaturi ambientale, refrigerate sau chiar congelate.”, arată aceeași autoritate.

Cu toate acestea, CDC recomandă precauție când vine vorba despre prepararea termică a alimentelor, despre separarea lor (carnea proaspătă nu trebuie să stea în același loc cu alte alimente, de exemplu), afirmă că alimentele perisabile trebuie depozitate în frigider, iar prepararea termică trebuie făcută la temperaturile corecte. Cât despre alimentele care se consumă ca atare, precum fructele și legumele, ele trebuie spălate înainte de consumare – CDC spune că spălarea cu apă este suficientă, pentru că nu există încă dovezi că a le spăla cu altceva (săpun, combinații de oțet cu apă etc.) ar fi mai eficient. În fapt, CDC insistă să nu speli cu niciun produs de curățare alimentele pe care le consumi.

Deși coronavirusul nu este un agent patogen care să prefere mâncarea ca modalitate de răspândire, este întotdeauna recomandată prepararea termică a alimentelor la temperaturile indicate, afirmă Sheldon Campbell, patolog la Yale și directorul Yale Medicines Clinical Microbiology Lab. Asta și pentru că multe virusuri se destabilizează la anumite temperaturi, iar coronavirusurile sunt în special afectate de expunerea la temperaturi înalte și la niveluri mari de umiditate. În acest moment nu există date despre temperaturile până la care rezistă noul coronavirus, însă ghidându-se după experiența cu alte virusuri similare, cercetătorii au câteva sfaturi.

Tot conform recomandărilor CDC, prepararea termică a alimentelor va preveni nu doar supraviețuirea virusurilor pe ele, atunci când e cazul, dar și a bacteriilor – un motiv pentru care gătim la foc încă dinainte de a ști științific de ce.

Care sunt temperaturile ideale pentru prepararea termică a alimentelor?

Există felurite temperaturi la care trebuie să ajungă un fel de mâncare pentru ca prepararea termică a alimentelor să fie considerată completă, iar conform recomandărilor CDC, acestea sunt următoarele: bucățile de carne de vită, porc, miel trebuie să ajungă la o temperatură de 63 de grade Celsius. Carnea tocată, în schimb, trebuie să ajungă la 71 de grade, în vreme ce carnea de pasăre, precum cea de curcan sau de pui, trebuie să atingă 74 de grade. Tot la 74 de grade trebuie să ajungă și resturile care sunt reîncălzite, în vreme ce peștele trebuie gătit până la o temperatură a lui de 63 de grade Celsius.

sursa

O insectă „crocantă” revoluționează meniurile restaurantelor de lux. Noua salată servită clienților

Restaurantele de „lux” din mai multe state au început să le ofere clienților feluri de mâncare pe bază de insecte, considerate comestibile. Spre exemplu, un local frecventat de oamenii cu gusturi fine din New Orleans au avut parte de o altfel de salată: cu cicade(n.r. insecte care se mai numesc „greieri de copaci”), scrie evz.ro.

Cicadele(n.r. insecte care trăiesc sub pământ) au devenit „delicii alternative” în  Cartierul Francez precum Antoine’s și Brennan’s, Audubon Insectarium din New Orleans. Localul este cunoscut  pentru felurile de mâncare care conțin viermi(n.r. considerați comestibili)  prăjiți cu chili și greieri crocanți, cu sos de  caju, sunt piese de bază în meniu.

Potrivit sursei citate, unul dintre felurile de mâncare care conține cicade conține:  salată verde cu mere, migdale, afine  sos de muștar și de soia.

Felul de mâncare care conține insecte este, însă, popular și în Europa.

Uniunea Europeană  a aprobat în ianuarie 2023 mai multe produse derivate din insecte pentru consumul uman, precum și al patrulea tip de insectă ca fiind comestibilă(n.r. greieri)

Oficialii Uniunii Europene susțin că insectele vor fi o alternativă în criza alimentară care se prefigurează.

„Insectele vor juca un rol principal în abordarea numeroaselor probleme cu care ne confruntăm în prezent și ne vom confrunta și în viitor. Este vorba, printre altele, de creșterea costului proteinelor animale, insecuritatea alimentară, presiunile asupra mediului, creșterea populației și creșterea constantă a cererii de proteine în rândul claselor de mijloc. 

Insectele se găsesc în abundență peste tot în lume. Sunt bogate în proteine și reprezintă mai puțin de 1 % din amprenta de carbon a animalelor. Sunt alternativa alimentară ideală care facilitează trecerea la o alimentație sănătoasă și durabilă și contribuie în mod pozitiv nu numai la sănătatea noastră, ci și la cea a mediului și, prin urmare, a viitorului nostru”, motivează Comisia Europeană.


Dacă vrei și TU să abordezi un stil de viață sănătos, solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să faci corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Online de Nutriție și Sport al Galinei Tomaț, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare corectă!

Alertă OMS! Virusul gripei aviare, acum și în lapte

O declarație recentă a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a tras un semnal de alarmă exprimând  „o mare îngrijorare” cu privire la numărul tot mai mare de cazuri de gripă aviară la oameni, scrie doctorulzilei.ro.

De asemenea, organizația a anunțat vineri că virusul a fost găsit în laptele crud. Dr. Jeremy Farrar, om de știință șef la OMS, a remarcat că gripa aviară, numită și H5N1, a avut o rată de mortalitate „extrem de mare” în rândul celor care au fost infectați în întreaga lume.

OMS, semnal de alarmă: Virusul gripei aviare se găsește acum în lapte. „E o mare îngrijorare”

Nu a avut loc nicio transmitere de la om la om a bolii.

„Marea îngrijorare, desigur, este că  virusul acum evoluează și dezvoltă capacitatea de a infecta oamenii. Și apoi critic, capacitatea de a trece de la transmiterea de la om la om”, a avertizat Farrar.

OMS a avertizat în continuare că virusul a fost găsit în laptele crud.

Oficialii au spus că consumul de lapte pasteurizat este încă sigur. Dr. Wenqing Zhang, care conduce programul global de gripă al OMS, a spus că virusul a fost identificat într-o „concentrație foarte mare de virus în laptele crud” de la vacile infectate.

Cercetătorii încă încearcă să determine cât timp poate supraviețui virusul în lapte.

În general, nu este indicat niciodată consumul de lapte crud, deoarece poate transporta alți contaminanți, cum ar fi salmonella, listeria și E. coli. Zhang a reiterat, de asemenea, cazurile care au fost identificate în SUA și în Europa au fost relativ ușoare.

Acesta nu este primul avertisment privind o potențială pandemie de gripă aviară. La începutul acestei luni, oamenii de știință au tras un semnal de alarmă că o astfel de pandemie ar putea fi „de 100 de ori mai rea decât COVID”.

„Acest virus a fost în fruntea listei pandemice de mulți, mulți ani și probabil decenii”, a spus dr. Suresh Kuchipudi, cercetător al gripei aviare din Pittsburgh, potrivit Daily Mail. Singura speranță, au continuat oficialii, este că virusul va fi mai puțin mortal la oameni decât la păsări.

Adevărul despre postul intermitent! Tot mai mulți oameni îl urmează

Postul intermitent este urmat de tot mai mulți oameni. Majoritatea dintre aceștia spun că efectele sunt vizibile după doar câteva zile. Acest tip de dietă presupune o pauză alimentară de 6,8 sau chiar 12 ore între mese. Mihaela Bilic susține că metoda este una sănătoasă și ar trebui adoptată de toate persoanele care duc o luptă cu kilogramele în plus, scrie evz.ro.

Rețelele de socializare sunt pline de mărturii ale celor care au reușit să slăbească prin această metodă. Cu toate că este combătută de mulți specialiști, Mihaela Bilic susține că postul intermitent este de un real ajutor pentru cei care vor să piardă în greutate.

„Tot suntem în post și cuvântul acesta este din nou la modă, iar eu nu pot decât să le mulțumesc americanilor că au inventat noțiunea de post intermitent, sună așa, foarte științific. Că dacă îi spuneai omului să facă foamea și să sară peste mese, era nasol, părea că tu ești de la țară și nepregătit. Iată, însă, cu o titulatură de asta elevată, parcă altfel facem foamea. La capitolul post intermitent se fac o mulțime de greșeli; avem impresia că nu mâncăm-nu mâncăm, dar și când mâncăm, mâncăm tot frigiderul. ”, a explicat nutriționistul.

Rezultate impresionante

Medicul nutriționist susține că postul intermitent nu este benefic doar pentru slăbire, ci și pentru un organism sănătos. Pauzele dintre mese vor da timp organismului să se regleze, iar metoda va proteja ficatul, spune specialistul.

„De ce este de bine să mâncăm mai rar? Culmea, nu doar pentru siluetă, ci și pentru sănătate. Ei bine, avem grijă de ficatul nostru e fantastic ce uzină de metabolizare este, aș spune că este organul central. OK, inima pompează sângele, dar fără ficat nu am avea glicemie, nu am avea acel carburant care circulă prin sânge și care hrănește toate celulele. Multă lume crede că acest carburant, carbohidrații, îi luăm din alimentație; noi trebui să știm însă că ficatul este și un rezervor de glucoză și el știe, din grăsime, din proteine, să facă glucoză.”, a mai spus aceasta.

În mediul online există și mărturii ale unor persoane care au ținut post negru timp de 40 de zile. În această perioadă, acestea au consumat doar lichide. Pe lâng rezultatele vizibile, aceștia au declarat că sunt plini de energie, iar tonusul li s-a îmbunătățit substanțial. Mihaela Bilic susține că organismul poate rezista unui astfel de program, care nu ar fi greșit dacă ar fi parcurs sub îndrumarea unui specialist.

„Deci noi nu avem niciun risc să nu mâncăm, și nu o zi, două, trei, putem să nu mâncăm 40 de zile. Sunt medici nutriționiști care au consumat doar lichide, sub control medical, și au văzut că 40 de zile fără mâncare nu este nimic dramatic.”, a mai spus medicul nutriționist.

Dacă vrei și TU să abordezi un stil de viață sănătos, solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să faci corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Online de Nutriție și Sport al Galinei Tomaț, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare corectă!

Primarul de Glodeni: „De la TV am aflat că în oraș va fi instituită carantina”
Articolul anterior
Examenele pentru clasele a 4-a și a 9-a ar putea fi anulate
Articolul următor