Trei tone de pește vor fi nimicite la Ialoveni. Produsul păstrat în condiții insalubre, se vindea în piețele din Capitală

Ofiţerii de investigare a fraudelor economice, ai sectorului Centru din cadrul Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, au depistat în oraşul Ialoveni, un bazin acvatic cu aproape 3 tone de pește viu care nu deținea acte veterinare şi de provenienţă.

separator

Ulterior, s-a depistat că peștele a afost adus în ţară din Ucraina, ocolind posturile vamale interne. Acesta era păstrat în condiţii insalubre, de unde era expus spre vânzare în pieţele din Capitală. În acest context , poliţiştii au depistat pe teritoriul Pieţei Centrale mai multe puncte de comercializare a peştelui viu fără acte de provenienţă care aparţineau aceluiaşi agent economic.

La faţa locului au fost solicitaţi atât angajaţii IP Ialoveni cât şi reprezentanţii ANSA, care au întocmit actele de constatare. Medicii din cadrul ANSA au emis decizie de nimicire a peştelui în cantitate de 3570 kg, întrucât peştele nu era bun pentru consum.

În prezent sunt acumulate toate materialele și probele necesare în vederea atragerii la răspundere a factorilor de decizie conform legislației în vigoare. În dependenţă de rezultatele expertizelor numite şi investigaţiilor demarate de către specialiştii în siguranţa alimentelor, agentul economic riscă să-i fie aplicată pedeapsa cu amendă în mărime de până la 15 000 lei.

Poliţia Capitalei solicită şi recomandă cetăţenilor să procure produse doar din magazinele autorizate, iar astfel de cazuri sesizate să le declare imediat la serviciul specializat 902.

ANSA retrage un lot de ouă din cauza unei bacterii. Consumatorii pot returna produsul

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a inițiat procedura de retragere din rețeaua de comerț și rechemare de la clienți a unui lot de ouă de găină. Cauza retragerii este depistarea prezenței Salmonella în fecalele găinilor ouătoare. 

ANSA a anunțat retragerea unui lot de ouă de găină din rețeaua de comerț. Persoanele care au procurat aceste ouă le pot returna

Lotul de ouă sunt de producție SRL „Aviton Agro” , codul 3MD TR 027, iar perioada de expirare este de la 18 octombrie 2022 până la 29 octombrie 2022.

Persoanele care au achiziționat produse din lotul dat sunt rugate să se abțină de a le consuma și sunt în drept să le returneze magazinului de unde au fost procurate. 

În conformitate cu legislația în vigoare, operatorii care comercializează produse neconforme sunt responsabili de retragerea acestora de pe piață și cooperează cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor privind acțiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscurilor prezentate de un produs alimentar introdus pe piață.  

Pentru informații suplimentare, ANSA îndeamnă oamenii să contacteze administrația SRL „Aviton Agro”, la numărul de telefon +373 029 147 895. 

3 diete dovedite științific. Care sunt regimurile alimentare care chiar funcționează

Deși așteaptă rezultate uimitoare, multe persoane ajung să fie dezamăgite la finalul unei curei de slăbire. Unele diete au la bază date științifice, altele mai mult promisiuni. Important este să și găsiți dieta care să vi se potrivească. Nutriționiștii nu recomandă pierderea bruscă în greutate, cu diete severe, ci mai degrabă adoptarea unei stil alimentar sănătos, care să dea rezultate pe termen lung.

Iată 3 diete sănătoase și eficiente, care au fost dovedite științific:

1. DIETA LOW CARB

Dieta cu conținut scăzut de carbohidrați este perfectă pentru persoanele care au nevoie să slăbească și care au probleme de sănătate. Este flexibilă, permițându-vă să vă ajustați aportul de carbohidrați în funcție de obiectivele impuse. Această dietă este bogată în legume, carne, pește, ouă, fructe, nuci și grăsimi, dar săracă în amidon, zaharuri și alimente procesate.

2. DIETA MEDITERANEANĂ

Dieta mediteraneană este o dietă pe care mulți nutritioniști o laudă, fiind extrem de apreciată. S-a dovedit că ajută la slăbit, dar e benefică și pentru santate. Dieta mediteraneană a fost bine studiată și e deosebit de eficientă pentru prevenirea bolilor de inimă.
Aceasta se bazează pe alimentele care erau consumate în mod obișnuit în regiunea mediteraneană în secolul al XX-lea și mai devreme.

Ca atare, include o mulțime de legume, fructe, pește, carne de pasăre, cereale integrale, leguminoase, produse lactate și ulei de măsline extravirgin.

3. DIETA PALEO

În prezent, este dieta Paleo este cea mai populară dietă din lume. Aceasta presupune să mănânci multe alimente neprelucrate – practic să te hrănești așa cum o făceau strămoșii nostri cu sute de ani în urmă.

sursa: www.digi-life.tv

ANSA a identificat circa 23.000 kg de arahide contaminate cu dăunători

Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) din cadrul Postului de Inspecție la frontieră Leușeni au identificat un lot de arahide, în cantitate de 22.940 kg, care nu corespunde cerințelor fitosanitare.

ANSA a identificat circa 23.000 kg de arahide contaminate cu dăunători

În urma desfășurării controlului s-a depistat că lotul este contaminat cu dăunători în stare vie (Oryzaephilus surinamensis).

Astfel, ANSA a întocmit actul de retur și a interzis intrarea lotului pe teritoriul Republicii Moldova.

Foto! Un show excepțional – plin de coafuri unice, ținute impecabile și muzică bună
Articolul anterior
Un ministru britanic și-a dat demisia după ce a întârziat un minut la serviciu
Articolul următor