Ce intervenție estetică și-a făcut Adela Popescu?

Cu ceva timp în urmă, Adela Popescu a explicat de ce nu vrea să își facă operații sau injecții cu acid hialuronic ori toxină botulinică.

separator
„În clipa asta nu am nicio intervenţie, prefer naturaleţea. Procesul de îmbătrânire este greu de acceptat pentru majoritatea oamenilor. Dacă eu îmi ascund acum ridurile, la 50 de ani ce mai fac?

Din egoism nu apelez la aceste trucuri. Îmi e teamă de cum va reacţiona organismul meu mai târziu”, a declarat Adela Popescu pentru Ring, potrivit Wowbiz.

Cu toate acestea, vedeta TV a recunoscut că și-a operat nasul. Potrivit acesteia, motivul intervenţiei a fost deviația de sept.

„Radu (soțul vedetei) a zis că se operează şi mi-am operat eu nasul, pentru că aveam o deviaţie de sept. E amuzant că el a zis asta şi cea care a trecut la fapte am fost eu”, a povestit vedeta în urmă cu câțiva ani.

sursa 

O asistentă medicală și fiica ei, răpuse ambele de Covid-19
Articolul anterior
Un bărbat din stânga Nistrului și-a ajutat soția să nască, în mașină, urmând instrucțiunile medicului primite prin telefon
Articolul următor
Alte articole interesante