Unghiile false sau manichiura cu gel sunt preferate de femei deoarece asigură un aspect impecabil al unghiilor, însă această perfecţiune nu vine totuşi fără un preţ. Se pare că procedura crește riscul de infecţii şi distruge unghia.

Un caz real este cel al femeii din imagine, care a riscat să rămână fără unghiile sale naturale și să se îmbolnăvească. Iată cum au ajuns să arate unghiile acesteia după aplicarea manichiurii cu gel.
Potrivit specialiștilor în manichiură și cosmetologie, această problemă ar putea fi evitată totuși, dacă corecția unghiilor ar fi făcută în timp de 3-4 săptămâni după prima procedură, nu mai târziu. ,,Dacă unghiile arată bine la exterior, după 2 luni și 9 zile, asta nu înseamnă ca și sub acel gel totul e la fel ca în prima zi în care s-a aplicat gelul”, spune specialistul.Umezeala excesivă poate deteriora starea unghiilor false. De aceea, este important să folosești mănuși pentru spălarea vaselor și să-ți usuci cât mai repede mâinile cu un prosop.
Expunerea manichiurii la umezeală excesivă poate duce la apariția ciupercilor și a infecțiilor, respectiv poate provoca dezlipirea gelului sau a unghiilor acrilice. De asemenea, trebuie să-ți ferești unghiile de produsele pe bază de chimicale precum detergenții sau substanțele pentru dezinfectare.
Cauza principală a onicomicozei sunt agenții patogeni care includ dermatofite, candida și mucegaiuri nondermatophytice. Tratamentul onicomicozei este o provocare, deoarece infecția este încorporată în unghie, iar vindecarea devine dificilă. Este posibil ca tratamentul să dureze un an sau mai mult, din moment ce unghia trebuie să crească și să înlocuiască în întregime unghia infectată.
Sursa: Facebook/ Ramona Scripnic Nails
