În sezonul rece, datorită scăderii secreției de sebum, pielea este mult mai expusă agresiunilor. Stratul hidrolipidic nu mai conferă aceeași protecție, de aceea pielea devine mult mai sensibilă la acțiunea nocivă a factorilor de mediu (frig, umezeală, vânt), dar și la acțiunea celorlalți factori agresori (stres, radiații UV, compuși chimici). Rezultatul este deshidratarea pielii.
Pielea devine uscată, roșie, iritată, apar linii și riduri fine împreună cu o senzație de disconfort. Până la apariția scuamelor mai este doar un pas.
Cele mai expuse sunt persoanele cu ten sensibil și uscat, însă și persoanele cu ten normal necesită îngrijire suplimentară.
Problema nu este numai una cosmetică sau legată de confort. Pielea foarte uscată devine mai susceptibilă la acțiunea alergenilor și a factorilor iritanți de mediu. Frigul, aerul uscat, umiditatea scăzută cauzată de încălzitul în interior, băile sau dușurile fierbinți constituie factori de agresiune asupra pielii pe timp de iarnă.
Pentru o protecție eficientă a tenului în perioada sezonului rece este recomandată crema Multi-performantă pentru ten și piele sensibilă și uscată.
Crema Multi-performance de la Ivatherme conține:
1. Apă Termală Herculane
Această apă este prezentă în toate produsele Ivatherm. Bogată în săruri minerale și oligoelemente indispensabile (Fe, Cu, Zn, Fl, Mg), apa termală respectă echilibrul osmotic al celulelor și este pură bacteriologic. Are proprietăți importante: calmează pielea sensibilă, favorizează cicatrizarea, hidratează și protejează împotriva acțiunii microorganismelor.
2. Hidroxiceramide
Regenerează bariera lipidică , formând cu acizii grași esențiali lamele lipidice care rețin apa timp îndelungat. Pe lângă protecția împotriva deshidratării ele reprezintă o barieră împotriva acțiunii substanțelor din mediu, intervenind și în reglarea descuamării prin creșterea coeziunii corneocitelor.
3. Acidul hialuronic
“Buretele molecular” are o putere de retenție a apei extrem de importantă, oferind suplețe și capacitatea de absorbție a șocurilor.
4. Uleiul de Borago
Are proprietăți hidratante foarte puternice datorită conținutului mare în acizi grași polinesaturați (35-40% acid linoleic, 15-20% acid γ- linoleic). Pielea uscată și matură este de multe ori în deficit de acid γ- linoleic care nu se mai poate sintetiza. Acest compus determină restaurarea barierei naturale a pielii, redând suplețea straturilor celulare și luptând împotriva îmbătrânirii.
5. Untul de Karite și Uleiul de migdale dulci
Conțin fitosteroli și vitaminele A, C, E. Pe lângă aportul de vitamine este foarte important rolul eutrofic, reparator și calmant.
Combinația de hidroxiceramide, acid hialuronic, fitosteroli și vitaminele A, C, E face din crema hidratantă Multi-performance o alegere extrem de eficientă pentru protejarea pielii sensibile la agresiunile climaterice caracteristice perioadei de iarnă.
Toată gama de produse Ivatherme o puteți găsi în rețeaua ,,Farmacia Familiei”!