Este una dintre cele mai sexy dansatoare și interprete de la noi, iar pentru a-și păstra frumusețea, apelează la diferite remedii naturiste. Iată ce face Alexandra Shine pentru ca anii să treacă pe lângă ea!
“Sunt foarte atentă ce produse pentru ten folosesc. În fiecare zi am grijă să-mi demachiez tenul, să folosesc tonicul sau apa micelară, crema pentru conturul ochilor, crema de zi și de noapte.
Din produse naturiste, folosesc gheața din mușețel, ceaiul verde, menta, pe toate le aplic pe față. În plus, întotdeauna amestec crema fie cu ulei de migdale, fie cu cel din avocado sau din sâmburi de struguri.”, a declarat Alexandra Shine pentru Unica.md.
După ce a participat la „MasterChef”, vedeta a avut mari probleme cu podoaba capilară. De atunci, blondina nu a mai pus mâna pe placa de îndreptat părul.
“După ce am participat la un concurs din România, în cadrul căruia eram obligați să fim coafați zilnic la filmări, părul meu a avut de suferit și am fost nevoită să-l tund. În cadrul proiectului, hair-stiliștii foloseau placa o dată sau chiar de 2 ori pe zi. Din această cauză, părul a fost afectat grav și am reușit să-l restabilesc tocmai după 2 ani. De atunci, nu am mai folosit placa niciodată. Iar sfatul meu și al stilistului Vladimir Cebotarev este să o evitați.“
Pentru că are pielea sensibilă, Alexandra a renunțat și la solar. Tânăra consideră că o piele fermă și hidratată e mult mai frumoasă decât cea bronzată și uscată.
“Nu merg la solar și nici nu vă recomand. Există și alte modalități de a vă bronza corpul și tenul. Înainte, mergeam la solar și, din această cauză, aveam pielea foarte uscată, chiar dacă foloseam cremă de corp din abundență. Nu uitați să folosiți cremele cu factor de protecție oriunde v-ați afla.”
Pentur a se menține tânără și frumoasă, interpreta are câteva secrete de care ține cont cu strictețe!
“Ca orice femeie, încerc să am grijă de mine. Frumusețea vine din interior și e foarte important să fim în armonie cu noi înșine. Trebuie să dormim suficient, să facem sport, să mâncăm sănătos, să zâmbim mai des și să căutăm fericirea în lucruri mărunte.“