Dacă în trecut bărbații erau stresați atunci când trebuiau să meargă la saloanele de înfrumusețare, acum procedurile au devenit și pentru ei o plăcere. Aceștia fac mai puține împachetări, dând preferință masajului facial și pedichiurii.

“Cu 2-3 ani în urmă, bărbații nu prea veneau în saloanele spa. Acum, aceștia sunt mult mai deschiși și au mai mare grijă de corpurile lor. Majoritatea preferă pedichiura medicală, pilingul pentru picioare, procedurile de relaxare și curățare pentru urechi, procedurile faciale și masajul indian„ , povestește Livia, director marketing la un salon din capitală.
“ Avem câte 2-3 bărbați în fiecare zi. Ei vin la salon pentru a-și face manichiura, proceduri anti-cuperoză, anti-acneice, masaj facial.”, adaugă Valeria, consultant.