Cum reușim să obținem un ten fără cusur pe timp de primăvară

Așa cum aspectul nostru este foarte important în imaginea pe care o afișăm la un eveniment monden, la serviciu sau la o simplă ieșire în oraș, pentru foarte multe dintre femei tehnica machiajului reprezintă un ecuson de înfrumusețare care s-a transformat mai degrabă într-o obișnuință.

separator

Deși machiajul are un efect energizant, care îți oferă mai multă siguranță și încredere în sine, majoritatea femeilor nu știu care sunt efectele primare care poate să le provoace abuzul de machiaj, dar și alegerea incorectă a produselor din comerț. Cum am putea să prevenim unele afecțiuni în ciuda schimbării de anotimp, dar și cum ar trebui să îngrijim corect tenul, aflăm de la cosmetologul Olga Munteanu.

  • unicamd unica.md Trecerea de la iarnă la primăvară ne provoacă la o nouă schimbare de îngrijire a tenului. Care sunt factorii primari care ne afectează pielea?
  • Olga În perioada de trecere de la sezonul rece la cel cald, vântul este factorul primar care ne afectează pielea prin apariția unei așa numite exfolieri. Acest disconfort se întâlnește la majoritatea persoanelor, de aceea le recomand să pună accent pe hidratarea tenului și vitaminizarea acestuia cu produse hidratante sau vitamine care se pot administra intern. Doar în așa mod, și produsele de îngrijire vor avea efectul dorit.

  • unicamd unica.md În ce constă o procedură de reabilitare a pielii în funcție de tipul de ten?
  • Olga

    În cazul tenului deshidratat e nevoie de hidratare de 2-3 ori pe săptămână. În total, avem nevoie de 6-8 proceduri pentru ca tenul să devină sănătos, să restabilim bariera hidrolipidică și să scăpăm de uscăciuni. Această procedură se efectuează într-o oră și jumătate, include un masaj facial care durează în jur de 20-30 de minute.

    În perioada de primăvară, femeile trebuie să-și aleagă un set de îngrijire potrivit tipului de ten, un gel demachiant, un lăptișor dacă avem tenul uscat, o loțiune, un exfoliant care se folosește o dată sau de două ori pe săptămână, o cremă hidratantă pentru noapte și una cu protecție solară pentru zi.
    Pentru foarte multe femei, machiajul este o modalitate de a-și scoate în evidență frumusețea, dar și de a-și ascunde unele imperfecțiuni.

  • unicamd unica.md Care sunt dezavantajele unui machiaj aplicat zilnic?
  • Olga Fondul de ten și fardurile sunt binevenite deoarece fiecare femeie vrea să arate bine și să-și ascundă imperfecțiunile. Însă, trebuie să alegem produsul potrivit și să evităm folosirea produselor profesionale zi de zi. În cazul în care folosești fond de ten, farduri, pudră, seara trebuie să pui accent pe demachiere. Femeilor care se machiază zi de zi cu pudră, le recomand să folosească un acid glicolic de 10 % în decurs de 3-4 zile, pentru a scăpa de porii încărcați și punctele negre localizate în zona bărbiei și a pomeților.

  • unicamd unica.md Cum putem preveni asemenea efecte?
  • Olga Nu trebuie să uităm să ne demachiem dimineața și seara, după care să aplicăm o cremă hidratantă.

  • unicamd unica.md Deseori, la procurarea cosmeticelor, evităm să descifrăm compoziția produsul. Cum să alegem produsul cosmetic potrivit, astfel încât să nu ne ciocnim cu probleme gen îmbătrânirea prematură?
  • Olga Pentru că nu cunoaștem toți termenii de pe ambalaj, trebuie să ne adresăm unui specialist în domeniu. În primul rând, trebuie să știi în ce categorie de vârstă te încadrezi, pentru că nu poți cumpăra un produs pentru primele riduri la vârsta de 16-25 de ani. Iar dacă e o cremă lifting, nu o poți folosi decât după 40 de ani.
    În timpul primăverii, ar fi bine să folosești o cremă cu spf 50 , dacă ai tenul foarte deschis, sensibil și uscat, și spf 30, dacă ai un ten combinat.

  • Text: Mihaela Locoman

Ce se întâmplă în organism dacă bei patru pahare de apă plată pe zi
Articolul anterior
3 ingrediente pentru un super desert răcoritor! Sorbet de portocale
Articolul următor