Te confrunţi cu problema bărbiei duble, care te face să spargi oglinda ori de câte ori te uiţi în ea? Nu este cazul să îţi faci griji! Există soluţii şi nu trebuie să apelezi la intervenţii chirurgicale pentru asta!
Poţi opta pentru unul dintre aceste exerciţii sau le poţi combina în antrenamente mai complexe, pentru efecte mai rapide şi mai bune. Important este să le execuţi zilnic şi să ai răbdarea necesară pentru a aştepta primele rezultate.
1. Sărutul cerului
Tot ce trebuie să faci este să stai dreaptă, cu capul înainte, apoi să îl laşi uşor pe spate şi să îţi ţuguieşti buzele de mai multe ori.
Este important să ţuguieşti buzele cu suficientă putere încât să simţi cum lucrează muşchii din zona maxilarului şi de sub bărbie.
2. Exerciţiul Bulldog
Tot ce trebuie să faci este să îţi suprapui buza de jos peste cea de sus (aspectul pe care îl capeţi seamană cu al unui bulldog, de unde exerciţiul a primit şi numele).
De data aceasta nu trebuie să mai faci tu vreo mişcare. Important este să urci buza de jos cât mai mult peste cea de sus, până simţi cum ţi se întind muşchii. Rămâi în poziţia aceasta cât poţi de mult, apoi relaxează-te şi ia-o de la capăt, de 10 ori.
3. Extensorul
„Extensorul” este un exerciţiu căruia îi dau de cap ceva mai greu, dar odată ce reuşeşti să îl pui în practică de câteva ori, va deveni obisnuinţă. De asemenea, necesită multa răbdare şi practică până când vei observa rezultatele, dar este o metodă eficientă de a scapa de bărbia dublă.
Plasează degetul mare şi arătătorul sub maxilar, de-o parte şi de alta. Ţine limba cât mai jos în gura, la fel ca atunci când te pregăteşti să faci gargară, dar fără a apleca capul pe spate.
Când simţi cu degetele că muşchii se încordează, începe să faci mişcări circulare, cam de 5-10 ori.
4. Poziţia leului
Iată unul dintre cele mai amuzante exerciţii pentru îndepărtarea bărbiei duble. Pe cât de caraghios pare exerciţiul, pe atât spun specialiştii că este de eficient. Şi, până la urmă, te poţi distra puţin în timp ce îl pui în practică.
Stai confortabil pe scaun sau în picioare şi începe să expiri doar pe gură. Încearcă să scoţi sunete pe faza de expiraţie. Respiră astfel de câteva ori şi apoi începe exerciţiul.
Scoate limba afară, cât poţi de mult poţi. Începe să inspiri pe nas şi să expiri zgomotos pe gură, păstrând limba scoasa afară. Încearcă să încetineşti expiraţia astfel încât să dureze cam 5 secunde, apoi creşte intervalul, până la 10 secunde. Repetă de câte ori poţi.