Părul pe corp este veșnica problemă a femeilor. Există numeroase metode de epilare în condiții casnice la care recurg multe dintre noi: epilare cu lama de ras, cu ceară, cu epilatorul sau cu ajutorul cremelor de epilare.
Îndată după epilare dezinfectează pielea cu apă oxigenată sau alcool de 70 %. Alcoolul ajută la închiderea porilor, astfel protejând pielea de pătrunderea microbilor. Important e să ai grijă să nu nimerească alcool pe mucoasă. După dezinfectare aplică pe piele o cremă hidratantă.
Uneori aplicarea alcoolui poate produce unele senzații neplăcute sau chiar dureroase. În asemenea cazuri folosește alte soluții dezinfectante și antiseptice.
Un bun antiseptic este uleiul de arbore de ceai. Dizolvă trei picături de ulei într-o lingură de ulei de măsline pentru a-l folosi în zona inghinală. Uleiul se absoarbe mai greu, dar în schimb elimină iritațiile de pe piele.
O altă soluție ar fi folosirea frunzelor de aloe vera. Taie frunza, spală-o și rupe-i marginile ca să nu te înțepe. Despică frunza în jumătate și pune-o cu partea cărnoasă peste pielea iritată.
Alte soluții naturiste ar fi și infuziile sau decocturile din diferite plante. Ajută bine – rostopasca, mușeţelul și gălbenelele. Fierbe plantele, înmoaie discuri din vată în soluția obținută și aplică-le pe pielea iritată.
De asemenea, te poate salva pudra de talc și cremele împotriva iritațiilor pentru bebeluși. Sau poți apela la cremele de față cu aloe vera sau mușețel.
Uneori iritațiile pot apărea ca o reacție alergică la ceară sau alte ingrediente din compoziția preparatelor. În asemenea cazuri trebuie să te adresezi unui alergolog.
Data viitoare, înainte de a te epila cu ceară – usucă bine pielea, iar înate de a te rade cu lama, invers, umezește-o.
Epilează-te între orele 12 și 16. În această perioadă pielea este mai puțin sensibilă și s-ar putea să eviți iritațiile.