Pigmentarea pielii include mai multe afecţiuni

Se apropie sezonul cald şi foarte multe femei au probleme cu apariţia sau accentuarea unor pete de culoare închisă de pe faţă, în rezultatul expunerii prelungite la razele solare ultraviolete.

separator
Marina Ştirbu
Medic dermatolog – cosmetolog
069073030, 433435

Este indicat să începi tratamentul de diminuare sau stopare a acestui proces în sezonul rece.

Ce este hiperpigmentaţia?

Culoarea pielii este obţinută în urma influenţei a doi pigmenţi – eumelanina (culoare mai închisă) şi feomelanina (culoare mai deschisă). Intensitatea pigmentului (culoarea) pielii depinde de cantitatea de melanină din celule. De cele mai multe ori, hiperpigmentarea survine ca o reacţie de apărare a pielii împotriva razelor ultraviolete.

Influenţa degenerativă asupra pielii pe care o are soarele, interacţionează cu îmbătrânirea biologică, grăbind procesul de modificare a pielii. Efectele fotoîmbătrânirii se acumulează pe parcursul anilor, în rezultatul expunerii la soare şi are un risc sporit a îmbolnăvirii de cancer de piele.

Cauzele apariţiei pigmentaţiei

O moştenire genetică

Predispoziţia genetică este un factor important. De cele mai dese ori, la vârsta de trei ani, apar efelidele (pistruii), iar numărul lor creşte odată cu vârsta. Cele mai afectate sunt persoanele cu tenul alb. Acest tip de pigmentaţie nu este periculos, dar trebuie să ai grijă să nu te expui la soare, fără a aplica o cremă de protecţie.

Razele solare sau solarul – o influenţă negativă

După cum am menţionat,  razele solare sunt duşmanul cel mai de temut în cazul persoanelor cu predispoziţie la hiperpigmentarea pielii. O influenţă negativă asupra pielii o are şi solarul. De aceea, înainte de a te hotărî să te bronzezi în solar, consultă un dermatolog sau cosmetolog, ca să cunoşti contraindicaţiile solarului, cum ar fi existenţa aluniţelor, pigmentaţiilor etc.

Sarcina şi petele maronii

Factorul hormonal acţionează în timpul sarcinii la apariţia pigmentaţiei feţei, numit cloasma sau “masca de sarcină”. La nivelul epidermei, pe anumite zone apar “petele maronii” determinate de creşterea secreţiei de hormonal melano-stimulent, sub influenţa măririi cantităţii de esterogen şi progesteron. Desigur, pigmentaţia se poate manifesta şi la femeile care au o disfuncţie hormonală, care urmează un tratament îndelungat cu contraceptive orale sau în perioada de menopauză.

Unele patologii interne refulează!

Pigmentaţia poate fi şi un indiciu, în cazul unor patologii interne legate de sistemul nervos central, endocrinolog sau imunitar, de aceea trebuie să depistezi cauza excesului de melanină, pentru un tratament corect.

Tratament cosmetologic

Tratamentul împotriva pigmentaţiei pielii se face în sezonul rece şi numai în condiţii de salon. Cele mai eficiente tratamente sunt peelingurile, mezoterapiile cu produse de înălbire a pielii, de stopare a formării de melanină – tratamente la nivel de celulă. Peelingurile se efectuează numai în perioada rece, pentru că are loc o traumatizare, o exfoliere a pielii, astfel fiind expusă la soare (vara) ar absorbi razele mai rapid, iar organismul ar fi nevoit să răspundă cu o reacţie de apărare, prin stimulare de melanină şi efectul ar fi o hiperpigmentare.

Desigur sunt peelinguri care pot fi aplicate şi în perioada de vară, sunt mai deosebite, dar condiţia este să eviţi expunerea la soare (nu pleci la mare, nu foloseşti solarul) şi vei aplica pe piele creme de protecţie.

În condiţii de casă, poţi folosi produse cosmetice cu efect de înălbire şi cu factori de protecţie, seruri şi concentrate recomandate de specialişti, aplică fond de ten corespunzător pielii, pentru a masca pigmentaţia.

Poţi aplica măşti din lactatele acide (smântână, chefir), lămâie, pătrunjel, ele nu dăunează pielii, dar nu au un efect mare, pentru că produsul activ trebuie să ajungă până la melanocid, ca să blocheze formarea melanogenei.

Obligatoriu foloseşte cremele cu factori de protecţie, atât în perioada rece, cât şi în perioada caldă. Factorul de protecţie pentru iarnă va fi mai mic, iar pentru vară – mai mare.

Tratamentul nu elimină problema sută la sută, dar cel puţin încetineşte procesul de pigmentaţie şi diminuează vizibilitatea petelor.

Text: Snejana Ţugui

Aliona Triboi: adevărata frumusețe este cea naturală, nu sunt fanul machiajului

Deși a crescut-o singură, mama a știut mereu să-i infiltreze interpretei Aliona Triboi dorința de a avea grijă de ea. “Oricât de ocupată aș fi nu uit să mă demachiez, este ceea ce fac indiferent de împrejurătăți”, ne spune artista în acest interviu.
Vă invităm și pe voi să îi aflați secretele de frumusețe și cum s-a simțit atunci când a testat noua gamă Equilibra, Vitaminica!

🌐 Fii la curent cu noutățile Equilibra Moldova:
Instagram
Facebook

Specialistul Oohlala răspunde: 10 întrebări esențiale despre epilare cu zahăr

Epilarea a fost mereu un subiect de discuție și a creat mereu diverse situații de contradicție. În acest video, împreună cu specialistul Oh la la, Diana Seu, am discutat despre cele 10 întrebări legate de epilarea definitivă cu zahăr. Ah da, te îndemnăm să ne scrii ce ai mai vrea să știi și promitem să venim cât mai repede cu răspunsul așteptat de tine!

🌐 Fii la curent cu noutățile salonului Online:

Instagram: https://www.instagram.com/oohlala_md/

Facebook: https://www.facebook.com/epilareoohlala

Uită de masaj facial și botox! Tunsori care te fac să pari mai tânără și te pun în valoare la orice vârstă

Masaj facial, botox, acestea sunt lucruri pe care femeile le fac în speranța că vor părea mai tinere. Dacă îți dorești o schimbare, avem o veste bună pentru tine, o coafură sau o tunsoare la modă poate avea un efect similar. Părul ajută la înmuierea liniilor faciale și, de asemenea, poate distrage atenția de la un gât ceva mai îmbătrânit, scrie unica.ro.

Coafura în stilul lui Brigitte Bardot

Pentru cele care doresc părul lung și nu agreează bretonul, o coafură inspirată de cea a actriței  Brigitte Bardot poate fi alegerea ideală. Straturile de păr vor încadra fața și vor crea un aspect sofisticat și sexy.

Coada

Coada are puteri miraculoase. Îți ridică sprâncenele, iar bonusul este că pur și simplu nu necesită prea mult timp.

Pixie

Cu o astfel de coafură, oamenii îți vor vedea mai întâi fața. Stiliștii recomandă un păr mai scurt pentru un lifting facial – cu cât mai scurt, cu atât mai bine. Părul mai lung face adesea ca fața să pară obosită și nu proaspătă. Desigur, tunsoarea pixie nu este pentru toată lumea, așa că e de preferat să îți consulți mai întâi stilistul.

Tunsoarea pixie adaugă instantaneu prospețime și o energie tinerească aspectului tău. Este o tunsoare confortabilă și populară, care arată bine și fără nicio coafare suplimentară.

Bob gradat

Oferă un look modern și mai multă structură părului. Joacă-te cu liniile diagonale, la un unghi de 45 de grade, iar la spate să fie extrem de scurt. Dacă nu te poți decide asupra unei tunsori, optează pentru un bob clasic. Este o opțiune universală, se potrivește aproape tuturor și arată bine atât pe părul drept, cât și pe cel creț. Tunsoarea bob adaugă farmec și eleganță aspectului tău. Dacă îți lași părul puțin dezordonat, poți avea un aspect șic și poți părea mult mai tânără.

Tunsorea în straturi

Este o opțiune de compromis, deoarece vă împrospătează cu siguranță aspectul fără a-l schimba dramatic. Această tunsoare la modă este bună pentru femeile cu fața plină, deoarece șuvițele texturate și alungite pot schimba frumos proporțiile.

Lob

Este o tunsoare de întinerire care ascunde cu succes schimbările legate de vârstă. Este perfectă pentru o față subțire, alungită, cu o bărbie proeminentă. Arată extrem de atractiv pe părul creț și nu necesită aproape nicio coafare.

Cascadă

O tunsoare în cascadă creează volum, iar șuvițele din jurul feței îi îmbunătățesc forma. Cascadele sunt ideale pentru părul drept, atunci când îți dorești o schimbare subtilă a aspectului tău, nu una drastică. Este o tunsoare grozavă de întinerire pentru o față dolofană și rotundă. Chiar dacă îți place părul lung, îți recomandăm să renunți la el și să optezi pentru un păr de lungime medie. Femeile care au intrat deja în cel de-al patrulea deceniu de viață arată mai feminine cu părul de lungime medie.

Dacă faci bucle pe părul de lungime medie, vei crea volum.  Părul subțire și turtit te face să arăți mai bătrână, dar volumul îți face fața mai ascuțită și ascunde ridurile .

Sfaturi de la stiliști

Specialiștii au câteva sfaturi pentru tine. Iată ce ar trebui să știi! În locul unei tunsori netede, e de preferat să le alegi pe cele pline și cu volum. Astfel de coafuri au un efect de întinerire. Coafurile asimetrice și dezordonate pot fi de mare ajutor dacă dorești să îți împrospătezi aspectul.

Bretonul dezordonat poate ascunde micile riduri de pe frunte, în timp ce bretonul asimetric își face privirea mai expresivă. Este de preferat să eviți bretonul gros și drept. Părul lung este adesea purtat în coc sau sub forma acelor răsuciri franțuzești, iar astfel de coafuri te pot face să arăți mai în vârstă.  Coafurile anti-îmbătrânire sunt simple. Tunsorile fanteziste și coafurile complicate subliniază în mod nefavorabil schimbările legate de vârstă. Alege tunsori simple și naturale, care sunt cu adevărat tinerești.

Au fost alese din 200 de femei! Aceste 4 concurente vor slăbi sănătos!
Articolul anterior
Imagini impresionante cu bebeluşi în timp ce dorm
Articolul următor