Pistruii sunt mici pete de pigment cu un nivel crescut de melanină. Aceştia sunt poziţionaţi în zonele expuse la soare, cum ar fi faţă, gât, umeri şi decolteu.
Expunerea la soare fără a folosi creme cu factor de protecţie este foarte periculoasă, dar şi înmulţeşte numărul de pistrui.
Un factor de protecţie de 40 SPF sau mai ridicat ar fi ideal, mai ales dacă ai tendinţa să te arzi cu uşurinţă.
Remedii naturiste pentru pistrui
– Lămâia. Stoarce o lămâie pe zona cu pistrui de două ori pe zi şi lasă zeama să acţioneze timp de 10-15 minute până când pistruii dispar uşor. Spală-te bine pe faţă înainte de a intra în contact cu razele solare şi foloseşte crema de protecţie.
– Сeapa. Poţi aplica direct pe faţă sucul unei cepe mari, sau să-l amesteci cu ulei de măsline, sau cu ulei de porumb. Preparatul obţinut se aplică de câteva ori pe zi, pe locurile unde sunt pistrui. Acest tratament, urmat o perioadă mai lungă, duce la reducerea vizibilă a pistruilor.
– Infuzie de frunze de pătrunjel. Peste trei linguriţe de frunze uscate de pătrunjel sau o legătură de frunze poaspete se toarnă o cană de apă clocotită. După 30 de minute se strecoară, iar soluţia obţinută se aplică seara pe faţă şi se lasă aşa peste noapte. Dimineaţa se spală tenul cu apă călduţă. Este o cură contraindicată femeilor însărcinate.
– Mierea. Aceasta se încălzeşte puţin, se amestecă cu o cantitate mică de germeni de grâu şi se aplică pe faţă prin tamponare cu degetele. Mierea se îndepărtează cu apă călduţă, după care faţa se clăteşte cu apă rece.
– Morcovul. Cu morcov ras se face o mască pentru tenul afectat de pistrui. Efect împotriva pistruilor are şi sucul de morcovi, care se poate aplica pe faţă prin tamponare.
– Castravetele. Sucul obţinut de la un castravete se întinde pe faţă şi se lasă să se usuce.
Un alt remediu este să tamponezi de două-trei ori pe zi cu o loţiune preparată din lapte dulce şi castravete. Iată cum o prepari: taie castravetele rondele şi acoperă-l cu lapte proaspăt, nefiert şi lasă-l la măcerat câteva ore la rece. După care foloseşti soluţia obţinută.
Tratamentul contra pistruilor trebuie suplimentat cu o alimentaţie bogată în crudităţi şi fructe proaspete, cu o cantitate mare de vitamina C şi PP.