Repară eficient şi repede vârfurile despicate

Dacă vrei ca părul tău să arate mereu impecabil, ar trebui să-i acorzi o atenţie deosebită. Iar un rol esenţial în estetica lui îl au vârfurile, deoarece acestea sunt primele care se degradează şi duc la ruperea firelor.

separator

1039

Iată câteva sfaturi care te ajută să repari şi să previi apariţia vârfurilor degradate:

Taie vârfurile cu regularitate

Este necesar să tai regulat vârfurile. Dacă renunţi la un centimetru din vârfuri o dată la 8-10 săptămâni, vei avea un păr sănătos şi fără vârfuri despicate. Părul tău creşte cu aproximativ 1-1,5 centimetri pe lună, deci nu ai motive să te temi că lungimea lui va stagna.

Lasă-l să se usuce în mod natural

Este necesar să laşi părul măcar din când în când să se usuce în mod natural. Iar dacă nu poţi fără foen, ai putea să optezi pentru unul care are funcţie de uscare cu aer rece.

Tratament cu keratină

Părul şi unghiile sunt compuse în principal din keratină. Iar vârfurile despicate mai pot fi tratate cu soluţii pe bază de keratină lichidă. În câteva luni, părul îşi va redobândi strălucirea, iar vârfurile degradate vor fi remediate, dar nu total. Află că poţi găsesi keratină lichidă şi în magazinele cu produse de înfrumuseţare, dar şi în cele cu produse naturiste.

Tratament cu ulei

Uleiul are proprietăţi excelente pentru părul tău. Poţi folosi ulei de avocado, macadamia, argan, cocos etc. Pune câteva picături de ulei în palmă, apoi aplică-l la nivelul vârfurilor.

Cum își îngrijește Angelina Jolie tenul. Secrete dezvăluite de dermatologul ei

Fără doar și poate, Angelina Jolie este una dintre cele mai frumoase femei din lume, care are la dispoziție cei mai mari specialiști la nivel global. Unul dintre aceștia este dermatologul ei, care a dezvăluit presei câteva secrete de îngrijire a tenului actriței.

Într-un interviu din 2018, publicat de revista InStyle, Angelina a recunoscut că are pe cineva foarte important în viața ei, care îi este alături mereu. Nu era vorba despre vreun partener de viață, ci despre dermatologul Rhonda Rand, care a sfătuit-o încă de mică cum să-și mențină tenul proaspăt și întinerit.

„Este persoana la care m-a dus mama (n.r. Marcheline Bertrand) când eram încă mică după ce făcusem prima mea cicatrice”, a spus vedeta făcând referire la părintele ei, care a murit în 2007 din cauza cancerului. „Să ai pe cineva care să te încurajeze să fii cât mai natural posibil e de mare ajutor, cel puțin pentru mine”, a continuat Jolie.

Dr. Rand a făcut o excepție atunci când a oferit presei detalii, cerând în prealabil acordul Angelinei Jolie.

„Când Jolie a știut că va avea o carieră actoricească, și-a dorit să aibă grijă de tenul ei în cel mai bun mod posibil. E norocoasă că a moștenit pielea măslinie a mamei ei. A avut întotdeauna o frumusețe naturală, așa că n-a fost niciodată nevoie să facă prea mult pentru a-și spori aspectul fizic”, a declarat dr. Rand.

„Produsele cosmetice la care apelează sunt pentru protecție solară, ca să se demacheze și să-și curețe tenul, ia antioxidanți, câteodată mai ia acizi glicolici și produse naturale. Hidroxiacizii sunt naturali și sunt foarte buni, de pildă. Ea n-are nevoie de exfolieri agresive sau de produse cu multe chimicale în ele”, a adăugat dermatologul.

În ceea ce privește machiajul, Angelina nu se machiază decât dacă lucrează. „Acesta este și motivul pentru care fața ei arată așa bine. În plus, își înlătură bine machiajul. Știu că persoana care o machiază e foarte atentă la ce-i pune pe față atunci când Jolie lucrează. Tenul ei este frumos de la natură. Oricum nu dă fuga la medic prea des. Dacă e plecată câte o lună, două cu filmări, știe singură ce are de făcut”, a dezvăluit dr. Rand.

image

Și ce are de făcut Angelina Jolie pentru a-și menține tenul frumos?

„Când călătorește, are o trusă specială cu ea pentru îngrijirea tenului, din care nu lipsesc hidroacizii și antioxidanții. Eu am un produs pe care ea îl adoră – este o cremă cu protecție solară, cu antioxidanți și fără chimicale. Se numește Dermbasics RR Perfection Cream și o folosește în deplasări. Un alt produs preferat îi crește nivelul de colagen și elastină, îi menține porii curați și îi uniformizează nuanța tenului”, a continuat specialistul cu destăinuirile.

„Are tenul măsliniu, ca mama ei, dar nu se bronzează niciodată prea mult. Știe de mică că expunerea la razele soarelui nu face bine pielii, pentru că o pigmentează, și evită să se bronzeze. Nu știu dacă ați observat, dar poartă adesea pălării, ceea ce este important. Se hidratează mult și folosește crème de hidratare pentru ten. Protecția solară împiedică îmbătrânirea pielii, asta e clar!”.

„N-are o față ca din plastic pentru că nu-și face nimic drastic la față, n-are nevoie oricum. A moștenit niște gene bune și se face tot mai frumoasă pe măsură ce trec anii”, conchide medicul dermatolog al Angelinei Jolie.

Ce făcea de fapt Angelina Jolie când lumea credea că este în România -  Stiri.md

sursa

Fructul care îți întinerește tenul

Îți dorești un ten veșnic tânără, dar și o piele sănătoasă! Îți prezentăm care este fructul cu numeroase benefice asupra pielii tale, dar și a tenului pentru a-l menține fără imperfecțiuni. Iată ce trebuie să consumi pentru a străluci!

Îți dorești un ten sănătos, dar și strălucitor? Este simplu! Ai nevoie de un singur fruct care te va ajuta să îți menții pielea sănătoasă și să ai un ten fără imperfecțiuni. Fructele sunt destul de importante pentru stilul de viață și te ajută să te menții veșnic tânăr.

Fructul care îți menține tenul sănătos

Dacă îți dorești un ten strălucitor și fără imperfecțiuni, ai nevoie de doar un singur fruct pe care trebuie să-l consumi. Ananasul este adesea întâlnit în compoziția produselor pentru îngrijirea tenului, însă el este destul de benefic și dacă este consumat.

Ananasul are proprietăți anti-îmbătrânire, antiinflamatorii și te ajută să îți menții tenul hidratant. Este bogat în fibre, antioxidanți și menține nivelului de colagen care ajută tenul să fie elastic și ferm. Ananasul previne îmbătrânirea pielii și reduce inflamațiile de la nivelul tenului.

Cum mai poate fi folosit ananasul pentru îngrijirea tenului

Ananasul are numeroase beneficii pentru ten și poate fi folosit ca mască. Poți amesteca trei bucăți de ananas tocate mărunt cu trei linguri de ulei de măsline și adaugă la cuptorul cu microunde timp de 15 minute asta pentru a fi cald.

Adaugă o linguriță de miere și amestecă lent, iar mai apoi lasă compoziția la răcit. Aplică masca pe fața curată și masează ușor, iar după 10-15 clătește cu apă caldă. Puteți să mai amestecați ananasul și cu uleiul de cocos care are numeroase beneficii pentru ten.

Jennifer Aniston a dezvăluit cum își aranjează părul în fiecare zi. Aproape un milion de fani au apreciat postarea actriței

Jennifer Aniston este una dintre cele mai cunoscute actrițe de la Hollywood, având o comunitatea de peste 40 de milioane de fani pe contul său de Instagram. Vedeta adoră să posteze pe rețeaua de socializare, mai ales dacă le poate oferi urmăritorilor ei câteva sfaturi despre îngrijirea personală. 

În ultima postare, actrița a împărtășit un tutorial în care își aranjează părul în bucle lejere. Jennifer s-a filmat pe tot parcursul procesului, arătându-le fanilor și produsele pe care el folosește zilnic pentru a avea un păr de invidiat. 

Secretul unei coafuri impecabile este uleiul de păr, potrivit actriței. Aceasta îl folosește zilnic și o ajută să-și păstreze podoaba capilară sănătoasă și strălucitoare, iar buclele sale rezistă mai mult. De asemenea, ea își lasă părul să se usuce natural, evitând să folosească dispozitive cu căldură pentru a nu distruge firul de păr. 

sursa

A murit una dintre cele mai frumoase femei din lume!
Articolul anterior
Cum să porți căciula în funcție de tipul de păr!
Articolul următor