Secrete! Îngrijirea corectă pentru părul vopsit în perioada estivală

Pe măsură ce vremea se face din ce în ce mai caldă şi petrecem mai mult timp la exterior, rutina ta de îngrijire a podoabei capilare ar trebui să sufere anumite modificări, astfel încât să-i oferi părului tău atenţia pe care o merită. Iată câteva aspecte de care ar trebui să ţii cont.

Un şampon adecvat

Dacă ţii la părul tău şi vrei să arate bine, atunci ar fi optim să foloseşti un șampon adecvat nevoilor tale specifice. De exemplu, dacă ai ales o culoare mai deschisă decât cea a părului tău natural, trebuie să ştii că unele substanţe chimice din vopsea şi din decolorant, cum ar fi amoniacul și peroxidul, pot afecta structura firului de păr. Mai mult decât atât, poţi observa că îţi cad mai multe fire de păr decât în mod obişnuit. Un sampon de păr fortifiant, împotriva căderii părului, ar putea fi soluţia cea mai bună. Pe de altă parte, dacă optezi pentru o culoare închisă, ai mare grijă la mătreaţă, care devine mult mai vizibilă. Dacă te-ai mai confruntat cu astfel de probleme, e bine să ai mereu la îndemână un șampon împotriva mătreţii.

 Îngrijire înainte să înoţi…

Vara este anotimpul piscinelor şi al mersului la plajă. Din păcate, astfel de activităţi nu sunt prea benefice pentru sănătatea părului tău. Apa din piscină, dar şi cea din mare, îţi pot decolora părul, mai ales în combinaţie cu expunerea la soare. Ce este de făcut? Experţii îţi recomandă să foloseşti duşul înainte de a intra în piscină sau în mare, inclusiv pentru a-ţi uda părul. Poate părea contraproductiv, dar, de fapt, părul ud este mai puţin susceptibil, prin comparaţie cu cel uscat, să absoarbă substanțele sau diferiţi compuşi din apă. Nu este nevoie să foloseşti şi şampon sau alte produse, ci doar să-ţi uzi părul. 

…şi după

Când ai ieşit din piscină sau din apă, ar fi bine să mergi din nou la duş. De asemenea, oricât de tentant ar părea, nu sta prea mult la soare. Protejează-ţi părul cu o pălărie sau o eşarfă din mătase. După ce ajungi acasă de la piscină sau de la plajă, e important să ai grijă de părul şi de pielea ta. Ambele au nevoie de hidratare. O mască de păr specială after-sun este ideală, mai ales dacă ai înotat în mare. Apa, sarea şi soarele sunt o combinaţie periculoasă pentru culoarea părului tău, aşa că este bine să iei măsurile necesare ca să o protejezi.

Hidratare la puterea a treia

Ca să îţi întreţii culoarea, dar şi ca să te bucuri de un păr frumos şi sănătos, hidratarea este esențială, mai ales pe durata verii. Foloseşte un balsam hidratant pentru păr vopsit, pentru a te asigura pe firul de păr primeşte nutrienţii necesari. Cel puţin o dată pe săptămână foloseşte şi o mască, chiar şi una simplă pe bază de ulei de cocos sau de măsline. De asemenea, pentru a păstra culoarea cât mai strălucitoare, ar fi util să foloseşti şi o cremă de protecţie sau un balsam leave-in, mai ales dacă petreci mult timp la exterior. Nu în ultimul rând, nu uita să bei cel puţin doi litri de apă. Se va vedea, nu numai în aspectul plăcut al părului, ci şi al pielii. 

Accesoriile sunt de ajutor

Oricât de mult am iubi vara, trebuie să recunoaştem că soarele nu este un prieten al frumuseţii. Probabil ştii deja că ar trebui să eviţi expunerea la soare între orele 11 şi 16, în primul rând, pentru a-ţi proteja pielea, dar şi părul vopsit poate avea de suferit. Dacă totuşi este inevitabil să ieşi din casă în acest interval, ar fi bine să foloseşti câteva accesorii şic, pentru a te proteja de soare. O pălărie cu boruri late este ideală, dar poţi folosi şi o şapcă, dacă eşti o persoană cu un stil vestimentar sport.

Sursa: unica.ro

Greșeala frecventă care duce la apariția ridurilor

Greșelile legate de modul în care dormim pot provoca apariția ridurilor. Un expert împărtășește cea mai bună poziție anti-îmbătrânire pe care trebuie să o adoptăm atunci când dormim, scrie dcmedical.ro.

Somnul de frumusețe, real

Somnul de frumusețe este un concept foarte real, potrivit experților, care au dezvăluit acum cea mai bună poziție de somn pentru a preveni formarea ridurilor pe față. Toți știm importanța unui somn odihnitor. Dar știați că acesta poate afecta și sănătatea pielii?

Pe măsură ce îmbătrânim, pielea noastră devine mai subțire, mai puțin elastică și mai fragilă. În timp ce îmbătrânirea este o parte naturală a vieții, liniile fine și ridurile sunt o preocupare majoră pentru mulți. Dar se pare că somnul de frumusețe poate ajuta cu adevărat.

Potrivit Fundației pentru Somn, somnul insuficient poate slăbi sistemul imunitar, ceea ce poate afecta calitatea și rezistența colagenului. Și experții susțin că anumite poziții de somn pot agrava situația și pot stimula semnele vizibile ale îmbătrânirii.

Cine este mai expus la a dezvolta riduri

Rebecca Swain de la Winstons Beds a explicat că lenjeria de pat și pernele pot contribui la apariția prematură a ridurilor.

„Când pielea se freacă de perne sau lenjeria de pat în timpul nopții, poate provoca apariția prematură a ridurilor și liniilor, în special în jurul ochilor și gurii. Din fericire, schimbările simple în rutina de noapte pot preveni îmbătrânirea prematură, inclusiv dormitul pe spate în loc de burtă sau lateral”, a explicat Rebecca Swain, potrivit Mirror.

Cea mai rea poziție pentru frumusețe

Potrivit Rebeccăi, dormitul cu fața în jos este considerat „cea mai proastă poziție” de către experți. Acest lucru este din cauza faptului că a avea întreaga față apăsată într-o pernă poate duce la schimbări „cronice” ale pielii, contribuind la apariția excesivă a ridurilor.

Dormitul pe lateral nu este mult mai bun. Acesta întărește ridurile verticale precum cele de pe frunte care pot fi dificil de redus odată formate.

Care este cea mai bună poziție pentru a preveni apariția ridurilor

Prin urmare, cea mai bună poziție pentru „o piele prelungită și tânără” este pe spate. Acest lucru vine după ce Neil Stanley, autorul cărții „How To Sleep Well”, a dezvăluit că poziția cea mai comună pentru adulți în timpul somnului este poziția fetală, pe o parte cu genunchii strânși, cu 41% dintre adulți adormind în această poziție.

Cu toate acestea, el a fost de acord că dormitul pe spate este de fapt „poziția ideală” deoarece poate reduce presiunea asupra mușchilor și articulațiilor – cu condiția să nu aveți probleme de apnee în somn sau sforăit. A remarcat, de asemenea, că dormitul pe burtă oferă foarte puține beneficii.

„Încercați să nu dormiți pe burtă, este cea mai proastă poziție pentru odihnă profundă. Dacă dormiți pe o parte, puneți o pernă între picioare, deoarece aceasta aliniază șoldurile astfel încât să fie mai puțin probabil să fiți deranjați de durerile de spate.

Încurajez pacienții să învețe să doarmă pe spate, cu o pernă sub genunchi. Există mai puțină tensiune asupra corpului, nu vă zvârcoliți și nu îmbătrâniți pielea, iar cremele de noapte sunt absorbite și funcționează mai bine”, a explicat consilierul pentru somn Sammy Margo.

Inovație și calitate: Viorica Cosmetic, Laureată a 15 Premii în Competițiile Internaționale din 2023

Cu o prezență remarcabilă la cele mai prestigioase concursuri internaționale din industria beauty, Viorica Cosmetic a obținut peste 15 premii în anul 2023. Afirmându-se în competiția acerbă a produselor de îngrijire a pielii, producătorul autohton a adus acasă distincții impresionante precum „Best Organic Skincare Product”, „World Quality”, „Best Natural Beauty Product”, „Best New Body Care Product” și „Best New Natural Face Product”.

Printre cele mai notabile distincții se numără cele două premii obținute de crema de corp cu 10% unt de canabis la Global Green Beauty Awards din Londra, unde a fost onorată cu titlul de „Gold Winner” în categoriile „Cel mai bun produs din cânepă” și „Cel mai bun produs nou pentru îngrijirea corpului”. De asemenea, crema de mâini cu 15% unt de canabis a primit distincția „Silver Winner” la categoria „Cel mai bun produs din cânepă”, consolidând poziția Viorica Cosmetic în topul inovației în îngrijirea pielii.

Șamponul și masca hidratantă pentru păr uscat și deshidratat au fost laureate la concursul Monde Selection International Quality Institute Since 1961 – 2023 din Belgia, la categoria „Calitate Mondială”. Această recunoaștere subliniază angajamentul companiei Viorica Cosmetic pentru calitate și inovație în industria de îngrijire a părului.

Serul anticădere pentru scalp a primit titlul de „Gold Winner” în nominația „Cel mai bun produs natural pentru păr” la concursul Global Green Beauty Awards 2023 din Marea Britanie. 

O altă mențiune remarcabilă este crema contur ochi Anti-Age, desemnată Smart Product în raportul anual CosmoTrends din Italia, o distincție prestigioasă care evidențiază inovația și eficacitatea produselor Viorica Cosmetic. Această cremă a fost aleasă din cele peste 400 de companii participante din întreaga lume, confirmând standardele ridicate impuse de companie.

Viorica Cosmetic se remarcă și la Global Green Beauty Awards 2023 din Marea Britanie, unde serul Elixir Vitis Vinifera Anti-Age a obținut nominația „Cel mai bun produs natural Beauty”.

Spuma purificatoare și crema de corp rejuvenantă au fost distinse la categoria „Natural & Organic”, crema revitalizantă contur ochi a fost premiată la categoria „Cel mai bun produs organic pentru ochi”, iar crema-gel hidratantă SPF20 a fost onorată cu titlul „Highly commended” la categoria „Cel mai bun produs organic de îngrijire a pielii” la Global Green Beauty Awards 2023 din Marea Britanie. 

Secretul celor 15 premii obține de Viorica Cosmetic rezidă în abordarea inovatoare și în utilizarea de ingrediente de cea mai înaltă calitate, obținute de pe propria eco-plantație „Viopark”. Aici, zeci de specii de plante sunt cultivate pentru a servi drept materie primă pentru produsele cosmetice marca Viorica.

Compania beneficiază, de asemenea, de contribuția unei echipe științifice formate din biologi, fitochimiști și dermatologi, care gestionează toate etapele de creare a produselor Viorica Cosmetic.

Un aspect remarcabil este dezvoltarea și patentarea complexului antioxidant, Viephenol, obținut din semințe de struguri, cu o acțiune antioxidantă de 50 de ori mai puternică decât vitamina C și de 20 de ori mai eficientă decât vitamina E. 

Cu peste 1300 de ingrediente dăunătoare interzise în Uniunea Europeană, Viorica Cosmetic depășește standardele de siguranță, renunțând benevol la alte 600+ componente permise, dar considerate nesigure pentru sănătatea pielii. Această abordare responsabilă subliniază angajamentul ferm al companiei față de sănătatea și bunăstarea consumatorilor săi.

Cu o prezență în peste 10 țări, inclusiv în Elveția, Estonia, Letonia, Lituania, România, Canada, Senegal și Taiwan, Viorica Cosmetic a devenit un brand căutat la nivel mondial, oferind produse inovatoare și de încredere în domeniul îngrijirii pielii. 

#sfatuldefrumusete: Scapă de pete pigmentare și riduri – introdu retinoizii în rutina ta zilnică

Cea mai importantă, dar și cea mai expusă parte a pielii nostre rămâne tenul, care intră aproape tot timpul în contact cu factorii externi. Alimentația dezordonată, lipsa unui program de somn suficient, poluarea sau utilizarea produselor cosmetice neadecvate tipului nostru de ten duc la îmbătrânirea prematură a pielii și la instalarea imperfecțiunilor, cum ar fi acneea, punctele negre, petele sau ridurile.
Dacă îți dorești să te bucuri pentru cât mai mult timp de un ten luminos, curat și să ții la distanță amprentele timpului, am pregătit pentru tine toate informațiile de care ai avea nevoie pentru a avea tenul perfect, mereu dorit de tine.
Sfaturi de la medicul Ana Nedelciuc, Medic dermato-cosmetolog!

Produsele din video le găsești în toate rețelele Farmacia Familiei sau HYPER DITA!

Portret de familie: Monica Bellucci alături de fiica Deva pe coperta Vogue
Articolul anterior
Parlamentul European cere din nou primirea Bulgariei și României în Schengen
Articolul următor