Femeile fac orice ca s
ă-și ascundă ridurile. Sunt atente la semnele vârstei întipărite pe față, gât sau decolteu, dar uită de o parte a corpului: urechile. Acestea nu mint niciodată, mai precis dezvăluie fără niciun dubiu anii pe care îi ai.Oricât s-ar strădui doamnele, oricât fond de ten ar folosi, lobul urechii îți trădează vârsta, susțin chirurgii de la Asociația Britanică de Chirurgie Estetică.
De vină pentru îmbătrânirea lobilor este, evident, gravitația. De asemenea, faptul că femeile poartă ani la rând cercei grei face ca lobul să se lungească.
Primul pas: îngrijirea zilnică corectă a urechilor
Îngrijirea urechii ar trebui să se facă astfel: spălare și uscare a acesteia cu un prosop moale, de bumbac. Puteți să vă spălați pavilionul și intrarea canalului auditiv cu apă și săpun, folosindu-vă de degete sau de un colț de prosop.
Dacă însă nu vă simțiti foarte curate cu aceasta metodă, trebuie să știți că, în farmacii, există spray-uri auriculare eficiente. Cu ajutorul lor putem curăți conductul auditiv și îl putem folosi de câteva ori pe săptămână.
O soluție mai drastică ar fi- intervenția chirurgicală
Reducerea lobilor nu presupune intervenții chirurgicale complicate. Este vorba pur și simplu despre o remodelare în funcție de aspectul actual al feței. Există totuși riscul ca astfel de intervenții să se soldeze cu un eșec. Astfel, dacă s-a ridicat prea multă piele, urechea se poate apropia de obraz. Sunt și chirurgi care au o tehnică mult mai simplă: introduc puțină grăsime în lob, astfel că acesta pare mai plin și mai tânăr.
Sfat medical:
Pentru a avea mulți ani urechi frumoase, medicii le sfătuiesc pe doamne să evite purtarea vreme îndelungată a cerceilor prea grei sau a eșarfelor ce se strâng în zona urechilor.