Tratamente naturiste pentru unghii tari şi sănătoase!

Pe lângă un corp bine tonifiat, un chip impecabil, o piele netedă şi un păr strălucitor…  femeia trebuie să acorde şi o bună atenţie manichiurii. Pentru a avea unghii rezistente şi frumoase  nu este sufiecient doar să ai o manichiură îngrijită. De aceea, îţi propunem câteva tratamente naturiste care te vor ajuta să-ţi menţii unghiile în formă şi să nu cheltui bani “grei” pe diferite produse cosmetice.

separator
Tratamente naturiste pentru unghii tari şi sănătoase!

Tratament pentru unghii rezistente şi tari

Pentru început ai nevoie de o lingură de miere, două gălbenuşuri şi 3 linguri de lapte călduţ. Mixează aceste component într-un bol până se omogenizează bine. Lasă unghiile la înmuiat timp de 10-20 de minute, după care clăteşte-le cu apă călduţă. Acest tratament îţi va hrăni unghiile, făcându-le mai rezistente, mai sănătoase şi mai frumoase.

Tratament împotriva unghiilor pătate

Unghiile pătate denotă faptul că organismul duce lipsă de zinc, inclusiv petele albe pot fi cauzate de  pigmenţii prezenţi în ojă. Pentru a scăpa de acestea este indicat următorul tratament: amestecă într-un bol o linguriţă de bicarbonat de sodiu cu o linguriţă de apă oxigenată. După care tamponează unghiile cu soluţia dată. Lasă să acţioneze timp de 5-10 minute, apoi clăteşte cu apă călduţă şi aplică ulei de măsline sau de argan pentru a le hidrata şi a le hrăni în profunzime.

Un alt tratament pentru unghii pătate ar fi: 2 linguri de apă de trandafir, o lingură de glicerină şi câteva picături de zeamă de lămâie. Cu această compoziţie îţi poţi unge unghiile zilnic, iar petele vor dispărea în câteva zile.

Tratament împotriva unghiilor deteriorate

O soluţie care te va ajuta să ai cele mai hidratante şi gingaşe unghii este amestecul dintr- o lingură de ulei de măsline, de migdale sau de argan cu o lingură de oţet de mere. Apoi lasă unghiile la înmuiat 10 minute. Această procedură o poţi face în fiecare seară timp de 7 zile. Tratamentul îţi va regenera unghiile, le va accelera creşterea şi le va întări.

Tratament împotriva unghiilor exfoliate

Obişnuim să dăm bani mari pe produse cosmetice care nu ştim sigur dacă vor avea rezultatul scontat. De ce să nu încercăm tratamente mai ieftine și mai eficiente cu produse din bucătărie? Cel mai simplu tratament pentru unghii exfoliate este amestecul a două linguri de ulei de măsline cu 4 linguri de zeamă de lămâie. Pune compoziţia pe foc, încălzeşte-o, după care înmoaie unghiile în acest mix şi lasă-le să stea acolo până ce lichidul se răceşte. Repetă acest tratament în fiecare seară timp de 2 săptămâni. Cu siguranţă efectele nu vor întârzia să apară.

Un alt tratament ar fi utilizarea unei fiole de vitamina A uleioasă. Încearcă să masezi unghiile cu acest ulei în fiecare seară înainte de culcare. Îţi ia câteva secunte, dar rezulatatul se merită.

 

Aliona Triboi: adevărata frumusețe este cea naturală, nu sunt fanul machiajului

Deși a crescut-o singură, mama a știut mereu să-i infiltreze interpretei Aliona Triboi dorința de a avea grijă de ea. “Oricât de ocupată aș fi nu uit să mă demachiez, este ceea ce fac indiferent de împrejurătăți”, ne spune artista în acest interviu.
Vă invităm și pe voi să îi aflați secretele de frumusețe și cum s-a simțit atunci când a testat noua gamă Equilibra, Vitaminica!

🌐 Fii la curent cu noutățile Equilibra Moldova:
Instagram
Facebook

Specialistul Oohlala răspunde: 10 întrebări esențiale despre epilare cu zahăr

Epilarea a fost mereu un subiect de discuție și a creat mereu diverse situații de contradicție. În acest video, împreună cu specialistul Oh la la, Diana Seu, am discutat despre cele 10 întrebări legate de epilarea definitivă cu zahăr. Ah da, te îndemnăm să ne scrii ce ai mai vrea să știi și promitem să venim cât mai repede cu răspunsul așteptat de tine!

🌐 Fii la curent cu noutățile salonului Online:

Instagram: https://www.instagram.com/oohlala_md/

Facebook: https://www.facebook.com/epilareoohlala

Uită de masaj facial și botox! Tunsori care te fac să pari mai tânără și te pun în valoare la orice vârstă

Masaj facial, botox, acestea sunt lucruri pe care femeile le fac în speranța că vor părea mai tinere. Dacă îți dorești o schimbare, avem o veste bună pentru tine, o coafură sau o tunsoare la modă poate avea un efect similar. Părul ajută la înmuierea liniilor faciale și, de asemenea, poate distrage atenția de la un gât ceva mai îmbătrânit, scrie unica.ro.

Coafura în stilul lui Brigitte Bardot

Pentru cele care doresc părul lung și nu agreează bretonul, o coafură inspirată de cea a actriței  Brigitte Bardot poate fi alegerea ideală. Straturile de păr vor încadra fața și vor crea un aspect sofisticat și sexy.

Coada

Coada are puteri miraculoase. Îți ridică sprâncenele, iar bonusul este că pur și simplu nu necesită prea mult timp.

Pixie

Cu o astfel de coafură, oamenii îți vor vedea mai întâi fața. Stiliștii recomandă un păr mai scurt pentru un lifting facial – cu cât mai scurt, cu atât mai bine. Părul mai lung face adesea ca fața să pară obosită și nu proaspătă. Desigur, tunsoarea pixie nu este pentru toată lumea, așa că e de preferat să îți consulți mai întâi stilistul.

Tunsoarea pixie adaugă instantaneu prospețime și o energie tinerească aspectului tău. Este o tunsoare confortabilă și populară, care arată bine și fără nicio coafare suplimentară.

Bob gradat

Oferă un look modern și mai multă structură părului. Joacă-te cu liniile diagonale, la un unghi de 45 de grade, iar la spate să fie extrem de scurt. Dacă nu te poți decide asupra unei tunsori, optează pentru un bob clasic. Este o opțiune universală, se potrivește aproape tuturor și arată bine atât pe părul drept, cât și pe cel creț. Tunsoarea bob adaugă farmec și eleganță aspectului tău. Dacă îți lași părul puțin dezordonat, poți avea un aspect șic și poți părea mult mai tânără.

Tunsorea în straturi

Este o opțiune de compromis, deoarece vă împrospătează cu siguranță aspectul fără a-l schimba dramatic. Această tunsoare la modă este bună pentru femeile cu fața plină, deoarece șuvițele texturate și alungite pot schimba frumos proporțiile.

Lob

Este o tunsoare de întinerire care ascunde cu succes schimbările legate de vârstă. Este perfectă pentru o față subțire, alungită, cu o bărbie proeminentă. Arată extrem de atractiv pe părul creț și nu necesită aproape nicio coafare.

Cascadă

O tunsoare în cascadă creează volum, iar șuvițele din jurul feței îi îmbunătățesc forma. Cascadele sunt ideale pentru părul drept, atunci când îți dorești o schimbare subtilă a aspectului tău, nu una drastică. Este o tunsoare grozavă de întinerire pentru o față dolofană și rotundă. Chiar dacă îți place părul lung, îți recomandăm să renunți la el și să optezi pentru un păr de lungime medie. Femeile care au intrat deja în cel de-al patrulea deceniu de viață arată mai feminine cu părul de lungime medie.

Dacă faci bucle pe părul de lungime medie, vei crea volum.  Părul subțire și turtit te face să arăți mai bătrână, dar volumul îți face fața mai ascuțită și ascunde ridurile .

Sfaturi de la stiliști

Specialiștii au câteva sfaturi pentru tine. Iată ce ar trebui să știi! În locul unei tunsori netede, e de preferat să le alegi pe cele pline și cu volum. Astfel de coafuri au un efect de întinerire. Coafurile asimetrice și dezordonate pot fi de mare ajutor dacă dorești să îți împrospătezi aspectul.

Bretonul dezordonat poate ascunde micile riduri de pe frunte, în timp ce bretonul asimetric își face privirea mai expresivă. Este de preferat să eviți bretonul gros și drept. Părul lung este adesea purtat în coc sau sub forma acelor răsuciri franțuzești, iar astfel de coafuri te pot face să arăți mai în vârstă.  Coafurile anti-îmbătrânire sunt simple. Tunsorile fanteziste și coafurile complicate subliniază în mod nefavorabil schimbările legate de vârstă. Alege tunsori simple și naturale, care sunt cu adevărat tinerești.

Pantofii: cartea de vizită a unui bărbat! Foto
Articolul anterior
Aliona Triboi amână concediul de maternitate
Articolul următor