În doar două luni, Irina şi-a schimbat radical viaţa!

Proiectul “Un nou început cu Unica” a ajuns la final! Mereu cu zâmbetul pe buze şi plină de optimism, Irina Efros este foarte mulţumită şi mândră de ea, după programul de schimbare a stilului de viaţă şi scăderea în greutate!

separator

11
103 kilograme – aceasta este greutatea cu care a intrat în proiectul “ Un nou început cu Unica”! De-a lungul timpului a încercat diverse cure de slăbire, dar fără niciun rezultat.

Cu ajutorul specialiştilor din cadrul proiectului, Irina a reuşit să facă primii paşi către un stil de viaţă sănătos.

“Exerciţiile fizice şi-au găsit locul în programul Irinei, deşi la început nu i-a fost deloc uşor”, declară instructorul de shaping, Aliona Trifan. “Cu ajutorul psihologului,  am reuşit să trec peste această barieră şi am început chiar să iubesc sportul”, spune emoţionată Irina.

După 2 luni de program, Irina se poate lăuda cu 16, 5 kilograme în minus şi cu 18 centimentri mai puţini în talie.

Vizionează materialul de mai jos şi convinge-te că şi tu poţi fi altfel decât ţi-ai imaginat. Tot ce trebuie să faci e să încarci poza şi să-ţi scrii povestea de viaţă pe pagina noastră de concurs şi să-ţi convingi câţi mai mulţi amici că anume tu meriţi un Nou Început cu Unica!

Coordonator Proiect: Victoria Sănduță

Imagini: Eduard Bîzgu

Parteneri:

YEVA
Adresa: Chisinau, Moldova
Str. Grenoble 128/3,
Tel.: +373 22 60 90 40
Web: www.yeva.md
odjiOodji
str. Arborilor 21, c.c „MallDova”, et. 1
str. Kiev 16/1
str. Negruzzi 2/4, c.c „Grand Hall”
+37322603736 +37322440593 +37322819070
BRANDA
Str. Mitropolit Dosoftei 122 (colt cu S.Lazo)
Tel.: (22) 211401
Mob.: 069 109061, 079 476713
E-mail: salon.branda@gmail.com
www.brandamd.com
Ylianna Danko
E-mail: danko.ylianna@mail.ru
Mob. (+373) 78151002
Web: www.facebook.com/danko.ylianna
Marilyn Monroe Beauty Studio
or. Chişinău,
str. Tadeus Malinovschi 14/2
tel. 060220305, 078181305
Web: www.marilynmonroe.md

logooFourchette

Shopping MallDova,
str. Arborilor 21

ON CLINIC

Adresa noastră:
str. V. Alecsandri 90/1, tel. 20 00 00,
Web sait: www.onclinic.md

Salon Body Line
Str. A. Sciusev 40B
Tel: +373 22 21 09 01
Mob.: +373 69 696899, +373 78 855494
http://www.facebook.com/SalonKrasotyBodyLine
VIVODENT
Adresa: Str.Bucuresti 13/1, Chisinau, Moldova
Telefon: +373 22 546400
Tel./Fax: +373 22 207175
Mob.: + 373 69 108353, + 373 79 523377
E-mail: vivodent_dentalmarket@yahoo.com
Web: www.vivodent.md
Tel.: +373 22 471075
E-mail: rincom.group@yahoo.com

Tel.: +373 22 471075
E-mail: rincom.group@yahoo.com
UNICA Shaping Club
bd. Ştefan cel Mare 182,
etaj 5, of. 509
„Centrul de Modă”,
tel.: 295811,
mob.: 0 6000 8000
Web: www.shaping.md
MANGO
Adresa: Str.Arborilor 21,Chisinau, Moldova
Telefon: +373 22 603746
Web: www.mango.com

remingtonImortator exclusiv Remington in R.Moldova: SRL “Pro -Tomval”

Gama de produse Remington o gasesti in centrele comerciale:
Sun City, Grand Hall, Jumbo si Atrium
Telefon de contact: 422-102
www.remington.md

SANDALINI
Adresa: Stefan cel Mare, 136 (magazinul Gemeni)
CC SunCity , etaj3, bloc nou butic 3302
CC „ELAT” 1 etaj „Sandalini Riscani, str. Kiev 16/1”
Web: www.sandalini.md
Mulțumiri Facultății de psihologie, ULIM
şef Catedră – dr. conferenţiar universitar Victoria Gonţa

Gloria Gorceag, îndrăzneață și sexy. Un nou look pentru tânăra mămică!

Deși a născut acum 9 luni, Gloria Gorceag și-a revenit la formele inițale în timp record!

separator

Îi reușeste să combine perfect postura de mămica 24 de ore din 24, fiind implicată totodată și într-un job de prezentatoare Tv.

Echipa unica.md a provocat-o să uite de treburile casnice pentru o zi și să se lase transformată de stiliștii noștri, nu înainte de a fi răsfățată la o ședință de masaj.

 

Un nou început pentru Doina Sulac

Interpreta Doina Sulac își ascunde de ochii lumii sentimentele, despărțirile și singurătatea. De această dată, am provocat-o la destăinuiri, în proiectul ”Un nou Început cu Unica”. Așa am aflat despre schimbările din viața ei, despre rochia de mireasă, despre noua casă și noile proiecte din domeniul muzical. O echipă de stiliști: Oleg Popan, Olga Verdeș, Nadya Gudumak au muncit o zi întreagă ca să redea naturalețea, eleganța și noutatea unui nou look, care să fie în armonie cu schimbarea din viața Doinei Sulac.

separator

Olesea Olteanu, într-o ținută de inspirație în stilul Lady Gaga

Fără urmă de îndoială că aceasta este una dintre cele mai neobișnuite transformări de imagine prin care a trecut Olesea Olteanu în ultimii ani. Protagonista noastră a acceptat cu drag stilul „Lady Gaga” abordat de echipa noastră.

separator

Și așa cum orice schimbare începe de la machiaj și coafură, am mers la Salonul de frumusețe Doctor Lica din Capitală, unde hair stilista și make-up artista Lilia Lupu, i-a aranjat părul și i-a aplicat un machiaj. Iar stilistul Evghenii Malinovski, i-a accentuat formele frumoase cu ținute bine alese din show – roomul brandului Nikita Rinadi

Dianna Rotaru – mai sexy și fară 5 kilograme în noul clip
Articolul anterior
Aliona Moon a făcut primul pas spre Malmo (FOTO)
Articolul următor