Alberto Carlei este noul șef al oficiului Băncii Europene de Investiții în Republica Moldova

Oficiul Băncii Europene de Investiții din Republica Moldova are un nou șef, este vorba despre Alberto Carlei, a cărui investire a avut loc la începutul anului curent.  

Domnul Alberto Carlei este un profesionist cu peste 16 ani de experiență în managementul bancar și al relațiilor dintre clienții corporativi și instituțiile financiare. După experiența din sectorul privat, domnul Carlei s-a alăturat BEI în 2013, iar principalele sale responsabilități au fost evaluarea, structurarea și negocierea finanțărilor pentru proiecte de investiții și împrumuturile către instituții financiare.

Proiectele implementate în Republica Moldova, cu sprijinul BEI, confirmă deschiderea poporului moldovenesc către suportul UE și dorința acestuia de a se alinia la standardele europene, pentru a-și consolida economia, pentru a crea locuri de muncă și pentru a deveni competitivi pe piața europeană ” a remarcat noul șef BEI în Republica Moldova.

În ultimii cinci ani, finanțarea BEI în Republica Moldova a avut ca rezultat, aproximativ, 37 GWh de căldură produsă din surse regenerabile de energie, 158 km de linii electrice și cabluri de transport modernizate, 2,8 milioane de pasageri beneficiind de conexiuni feroviare îmbunătățite și aproximativ 14.000 de locuri de muncă susținute în IMM-uri.

În conformitate cu prioritățile UE și ale Republicii Moldova, BEI este pregătită să își continue angajamentul în țară. Totodată își propune să sprijine punerea în aplicare a Acordului verde al UE, creșterea eficienței energetice, continuarea finanțării proiectelor de infrastructură strategică și răspunderea la nevoile de digitalizare, sprijinind în același timp IMM-urile care sunt coloana vertebrală a economiei moldovenești și care au fost puternic afectate de COVID -19.

Ninge ca în poveste la munte și este viscol. Drum blocat în Brașov din cauza zăpezii

Este alertă de vreme rea în jumătate de țară, în timp ce la munte ninge și viscolește. Se circulă în condiții de iarnă în Sibiu și Covasna, iar pe șoseaua spre munte drumarii au ieșit cu zeci de utilaje. Un drum din județul Brașov este blocat din cauza ninsorii și a vântului puternic, scrie digi24.ro.

ACTUALIZARE 11.10 DN 73 A este închis pentru autovehiculele cu masa totală mai mare de 3,5 tone. „Traficul rutier este restricţionat pe DN 73 A pentru vehiculele cu masa totală mai mare de 3,5 tone, pe sectorul de drum în cuprins între localităţile Predeal şi Râşnov, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile (ninsoare abundentă)”, anunţă Poliţia judeţeană Braşov. Conform sursei citate, restricţiile de circulaţie sunt în vigoare până la ora 12.00.

ACTUALIZARE 09.50. Un drum din județul Brașov este blocat din cauza ninsorii și a vântului puternic, iar mai mulți copaci au fost doborâți pe șosea. Pe DN73  dinspre Predeal spre Râșnov, un TIR a derapat încă de la ora 4.00. TIR-ul are cauciucuri de iarnă, dar în zonă ningea abundent, iar drumul nu era deszăpezit. Șoferul încă așteaptă pe cineva care să îl ajute, transmite corespondentul Digi24, de la fața locului. Drumul e blocat de copacii căzuți. În zonă s-a depus strat consistent de zăpadă și ninge abundent.

Meteorologii spun că ploile puternice din sudul țării sunt binevenite, în condițiile secetei. Până diseară la ora 20.00 este în vigoare și un cod galben de vânt în 22 de județe.

La munte vor predomina ninsorile și să nu uităm că până la 20 este valabil și un cod galben de vânt pentru sudul Moldovei, Dobrogea Bărăgan cu  50 – 60 km/h. De mâine vremea se ameliorează, marți și miercuri încă vom mai avea ploi, dar nu cu cantități prea mari și vremea se încălzește desul de repede”.

Între timp, internetul s-a umplut de imagini de poveste din Brașov.

Un motociclist de 33 de ani, lovit mortal la Dubăsari

Un motociclist de 33 de ani a murit după ce a fost lovit de un microbuz într-o intersecție din orașul Dubăsari.

Un motociclist a murit în urma unui grav accident rutier la DubăsariImagine simbol

Potrivit așa-ziselor autorități din stânga Nistrului, tragedia a avut loc pe 24 martie, iar conform informațiilor preliminare, motociclistul a fost lovit de un microbuz de marca Mercedes într-o intersecție din oras, scrie www.stiri.md.

Șoferul microbuzului nu i-ar fi acordat prioritate motociclistului, iar în rezultat l-a lovit pe tânăr. Bărbatul care se afla la volanul mașinii a fost spitalizat cu diverse leziuni.

Așa-zișii oameni ai legii din regiune au inițiat o anchetă pe acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Un motociclist de 33 de ani a murit după ce a fost lovit de un microbuz într-o intersecție din orașul Dubăsari.

Un motociclist a murit în urma unui grav accident rutier la DubăsariImagine simbol

Potrivit așa-ziselor autorități din stânga Nistrului, tragedia a avut loc pe 24 martie, iar conform informațiilor preliminare, motociclistul a fost lovit de un microbuz de marca Mercedes într-o intersecție din oraș, transmite Știri.md.

Șoferul microbuzului nu i-ar fi acordat prioritate motociclistului, iar în rezultat l-a lovit pe tânăr. Bărbatul care se afla la volanul mașinii a fost spitalizat cu diverse leziuni.

Așa-zișii oameni ai legii din regiune au inițiat o anchetă pe acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Marș feminist în centrul Capitalei, de 8 Martie. Manifestanții pledează pentru respectarea drepturilor femeilor

Zeci de oameni merg în marș prin centrul Capitalei! La cea de-a zecea ediție a evenimentului, cu genericul ,,Violența sexuală nu o ascunzi sub covor”, manifestanții își doresc să atragă din nou atenția la problemele inegalității de gen și respectarea drepturile femeilor.

La eveniment s-au alăturat mai mulți funcționari de stat din Republica Moldova: oficiali, miniștri și deputați în Parlament. Printre ei: vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman, miniștrii Alexei Buzu și Dan Perciun.

Țara care a vaccinat 85% din populație cu vaccin chinezesc, raportează o creștere record a numărului de infecții
Articolul anterior
Maia Sandu s-a vaccinat împotriva Covid-19
Articolul următor