Creştinii ortodocşi de stil vechi îl cinstesc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

Creștinii ortodocși de stil vechi îl cinstesc astăzi, 9 august, pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, tămăduitorul bolnavilor, numit în popor și Pintilie Călătorul. În popor se mai spune că din această zi, vara începe, treptat, să cedeze locul toamnei.

separator
Sfântul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai Bisericii lui Hristos. Pomenit în data de 9 august, acest sfânt este adesea numit „doctor fără de arginți”, arătându-se prin aceasta cum că el n-a umblat după averi şi s-a mulțumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui şi nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute.

Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon a trăit în vremea împăratului Maximian Galeriu și era originar din cetatea Nicomidiei. El a văzut lumina zilei în anul 284, dintr-un tată păgân, senator la curtea împăratului, şi o mamă creștină. Primul său nume a fost „Pantoleon”, adică „cel în toate puternic ca un leu”. A terminat cu succes Școala de Medicină la Nicomidia. Mai apoi, tânărul Pantelimon a fost încredințat spre ucenicie medicului Eufrosin. Dobândind multe cunoștințe şi o înțelepciune aleasă, el a fost remarcat de împărat, care l-a şi ales drept medic al său.

Mai târziu, pentru credința sa, Pantelimon a fost decapitat de către medici păgâni. Legenda spune că din rănile mucenicului curgea sânge şi lapte, iar măslinul de care fusese legat, a dat roade nemaivăzute. Aruncat în flăcări, corpul său a rămas intact. Sfântul Pantelimon este considerat protectorul medicilor, tămăduitorul şi ocrotitorul ostașilor. În această zi, vracii îşi culeg ierburile de leac.

Moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon au fost duse în mai multe țări, iar capul lui este păstrat la Mănăstirea Rusicon de pe Muntele Athos din Grecia.

sursa: www.moldpres.md

Elon Musk vrea să renunțe la un obicei de dimineață despre care spune că este „groaznic”

Miliardarul Elon Musk a vorbit recent despre obiceiurile pe care le are în viața de zi cu zi. El a povestit că primul lucru pe care-l face dimineața este să-și verifice telefonul și e-mailurile, dar a adăugat că trebuie să renunțe la acest obicei „groaznic”, scrie digi24.ro.

Barbara Corcoran on Elon Musk: 'I'd like to zip him in a Ziploc bag'

Elon Musk a povestit în podcastul Full Send Podcast despre cum decurge o zi obișnuită din viaţa sa.

„Am un obicei prost – pe care bănuiesc că mulți oameni îl au – să-mi verific imediat telefonul dimineața”, a spus Musk. „Este un obicei groaznic, de fapt”, a adăugat el.

Musk declarase anterior pentru Auto Bild că primele 30 de minute ale zilei le petrece citindu-și e-mailurile. Acum, spune că vrea să înlocuiască acest obicei cu un antrenament.

„O să mă antrenez și o să fiu într-o formă mai bună. Așadar, voi schimba obiceiul de a mă uita imediat la telefon imediat ce mă trezesc cu un antrenament de cel puțin 20 de minute – apoi mă voi uita la telefon”, a spus Musk.

Aproximativ 80% dintre utilizatorii de smartphone-uri își verifică telefoanele în primele 15 minute de la trezire, conform unui studiu IDC Research.

În 2019, un studiu publicat în British Journal of Sports Medicine a arătat că exercițiile zilnice ușoare de dimineață au îmbunătățit memoria pe termen scurt, atenția și capacitatea de a lua decizii.

Musk, care se culcă de obicei în jurul orei 3 dimineața și se trezește la 9:30 dimineața, a spus că obiceiul său de a-și consulta în primul rând telefonul legat oarecum de o stare de anxietate. Vrea să se asigure că nu a ratat niciun mesaj urgent legat de compania sa în timp ce dormea.

„Conduc SpaceX și Tesla, așa că, de obicei, există ceva ce s-a întâmplat peste noapte”, a spus el.

Vitali Klitschko divorțează după 25 de ani de căsnicie. Soții aveau împreună 3 copii

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, 51 de ani, a dezvăluit că el și soția sa, Natalia, 49 de ani, au decis să divorțeze, după 25 de ani de căsătorie, scrie protv.ro.

 Vitali Klitschko divorțează după 25 de ani de căsnicie. „Aceasta este dorința ambelor părți”

Zvonurile că Vitali și Natalia Klitschko nu mai sunt împreună au apărut de mai mult timp, însă ele au fost confirmate abia acum de către fostul mare pugilist ucrainean, informează Ukrainska Pravda.

Vitali Klitschko a precizat că el și soția sa trăiesc de mult timp în țări diferite.

Mulți ani – interese diferite, vieți diferite. Deja am decis să oficializăm (n.r. – divorțul). Aceasta este dorința ambelor părți. Avem o relație bună, ne respectăm, copiii sunt mari, iar viața continuă”, a declarat, într-un interviu pentru Babel, Vitali Klitschko.

Întrebat dacă inima lui este acum liberă, Vitali Klitschko a răspuns: „Este ocupată cu Kievul. Cum să nu te iubesc, Kievul meu?”.

Vitali și Natalia Klitschko s-au căsătorit pe 26 aprilie 1997. Ei au împreună trei copii, doi băieți și o fată.

Șase din 10 tineri din Moldova sunt șomeri

Peste o treime din tinerii cu vârsta de 15-34 de ani au un loc de muncă (37,3% sau circa 244 de mii de persoane), circa 2% (11 mii) sunt șomeri și restul, 61% (peste 398 de mii) sau șase din 10 tineri, sunt persoane în afara forței de muncă. În rândul celor din urmă, peste 42,% erau încadrați în sistemul național de învățământ. Cel puțin asta arată datele unui raport al Biroului Național de Statistică, transmite agora.md.

Economica.net - Rata şomajului a fost de 4,7% în T4 2017. Şomajul în rândul  tinerilor - 21,2%, cel mai ridicat nivel - Economica.net

Circa două treimi (61%) din tinerii cu vârsta cuprinsă între 15-34 de ani sînt inactivi din punct de vedere economic. În rândul acestora au predominat elevii și studenții (42,4%).

În afară de elevi și studenți, o categorie importantă au format-o persoanele care îngrijesc de familie (25,0%). Majoritatea persoanelor casnice au format-o femeile (98,4%).

Altă categorie din rândul inactivilor au format-o persoanele (declarate de gospodării) ca fiind plecate peste hotare la lucru sau în căutare de lucru pentru o perioadă mai mică de un an (10,1%), ponderea celor din urmă fiind în descreștere față de 2020 (respectiv 11,5%).

În rândul altor persoane inactive s-au mai regăsit persoanele care nu lucrează și nu caută un loc de muncă în Moldova, deoarece deja au un loc de muncă peste hotare sau care planifică să lucreze peste hotare (12,5% comparativ cu 14,1% în 2020).

Fiecare al șaselea tânăr în vîrstă de 15-24 de ani (17,2%), peste un sfert din tinerii de 15-29 de ani (26,4%) și aproape fiecare a treia persoană în vârstă de 15-34 de ani (30,4%) nu au fost cuprinși nici în procesul de educație (formal sau non-formal), nici în ocuparea unei forțe de muncă. Pentru toate trei grupe de vârstă, valoarea acestui indicator a fost mai înaltă în rândul femeilor în comparație cu bărbații.

O rusoaică s-a înregistrat pe străzile din Salzburg batjocorind refugiate ucrainene: „Să vă ia naiba!”
Articolul anterior
Proiect american: Cum va arăta viitorul parc din orașul Soroca
Articolul următor