Patru indivizi din Drochia, reținuți după ce l-au amenințat cu moartea pe paznicul unui depozit, care i-a prins la furat răsărită

Polițiștii Inspectoratului de poliție Drochia în comun cu ofițerii Direcției Nord a INI au reținut patru bărbați din Drochia, cu vârste cuprinse între 23 și 30 de ani, la scurt timp după ce aceștia au săvârșit un atac tâlhăresc în localitatea Petreni, raionul Drochia, anunță poliția.

La 5 februarie curent, polițiștii au fost sesizați de proprietarul unui depozit, care a comunicat că, persoane necunoscute, în jurul orei 01:00, au deteriorat un perete și au pătruns în interiorul depozitului în care se păstrau semințe de floarea soarelui, de unde au sustras peste 1500 kg.

Paznicul depozitului, un bărbat de 49 de ani, i-a surprins pe făptași în flagrant, în timp ce încărcau semințele în saci. Fiind indignați de apariția paznicului, aceștia l-au atacat aplicându-i multiple lovituri pe diferite părți ale corpului, apoi l-au legat și l-au târât pe malul unui râu din adiacentul depozitului, unde și-au continuat acțiunile violente, inclusiv amenințându-l cu moartea.

După ce l-au maltratat, suspecții au lăsat victima să zacă acolo legat și au plecat. În urma măsurilor de investigații întreprinse de polițiști, la scurt timp suspecții au fost identificați și reținuți pentru 72 de ore. Aceștia nu sunt la prima abatere, anterior fiind judecați pentru diferite infracțiuni.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală în cadrul căreia urmează a fi stabilite toate circumstanțele. Menționăm că, în urma perchezițiilor efectuate, oamenii legii au depistat și ridicat 15 saci cu semințe de floarea soarelui, dar și automobilul de marca Nissan, cu care s-ar fi deplasat persoanele bănuite în timpul comiterii infracțiunii.

Conform legii penale, pentru tâlhărie persoanele vinovate riscă închisoare de la 10 la 12 ani.

Calitatea aerului din Chișinău, monitorizată cu laboratorul mobil donat de România

Primul laborator mobil pentru monitorizarea calității aerului, donat de România Agenției de Mediu, a ajuns la Chișinău. Astăzi, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu colegii de la Agenția de Mediu, au făcut teste de calitate a aerului chiar în centrul capitalei. Datele au fost transmise direct către Laboratorul de Referință de Mediu, iar rezultatele analizelor au arătat că niciun parametru nu a depășit limitele admisibile. Cu noul echipament, rezultatele sunt disponibile în doar o oră, comparativ cu cele 24 de ore necesare anterior, ceea ce permite o monitorizare mai rapidă și intervenții prompte în cazul depistării unor valori critice, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Datorită mobilității sale, laboratorul poate fi deplasat rapid în diverse locații, inclusiv în zone urbane, rurale și industriale, asigurând monitorizarea direct în teren. Este echipat cu o sursă alternativă de energie, care îi permite să funcționeze fără întreruperi chiar și în cazul unei pene de curent.  

În plus, laboratorul este dotat cu aspiratoare speciale pentru prelevarea aerului, care permit măsurarea concentrațiilor de compuși organici volatili precum benzen, toluen și etilbenzen. Până acum, acești parametri nu puteau fi analizați în stațiile automate existente, din lipsa unor echipamente similare. Această dotare aduce un progres semnificativ în monitorizarea calității aerului și protecția mediului.

Donația stației mobile subliniază colaborarea strânsă și angajamentul ambelor națiuni pentru un mediu mai curat și o viață mai sănătoasă. Este un simbol al eforturilor comune pentru un viitor mai verde. România și Republica Moldova își consolidează astfel parteneriatul și reafirmă angajamentul față de protecția mediului și bunăstarea publică.

Un bărbat fără permis a vrut să mituiască polițiștii cu 800 de lei

Polițiștii Secției escortă și misiuni speciale a INSP au stopat o Toyota pe traseul R4, la intrarea în localitatea Coșernița din raionul Criuleni. Mașina era condusă de un bărbat de 47 de ani, originar din municipiul Chișinău, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Șoferul a recunoscut că nu deține dreptul de a conduce, iar în încercarea de a scăpa de răspundere, acesta a încercat să ofere polițistului mită în sumă de 800 de lei.

Polițistul a denunțat imediat tentativa de corupere, iar la fața locului a fost solicitată grupa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Criuleni pentru documentarea cazului.

Cazul a fost urmat de altele două, în sectorul Buiucani al capitalei și pe traseul M5, în apropiere de Strășeni, șoferii fiind denunțați de polițiști.

Reamintim că tentativa de corupere a unui funcționar public este o infracțiune și se pedepsește conform legii.

Patru persoane din Edineț, reținute pentru coruperea alegătorilor

Procuratura raionului Edineț anunță că la data de 10 decembrie 2024, de către polițiștii din Edineț sub conducerea Procuraturii raionului Edineț, s-au efectuat percheziții în 18 locații într-un dosar intentat în octombrie, curent, pe faptul coruperii electorale. Patru persoane au fost reținute. În cadrul perchezițiilor, s-au depistat și ridicat mai multe telefoane mobile, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor cauzei, pe parcursul lunii octombrie a anului 2024, mai mulți suspecți, reprezentanți ai unor concurenți electorali, aflându-se în diferite localități din raionul Edineț, având scopul coruperii alegătorilor, în campania electorală a alegerilor prezidențiale din luna octombrie a anului 2024, au transmis mai multor persoane, mijloace bănești cuprinse între sumele de 1000 și 3000 lei, cu scopul de a le determina să voteze pentru un anumit candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova.

Reamintim că, anterior, în acest dosar au fost recunoscuți și audiați 6 învinuiți, 2 bănuți, au mai fost efectuate 13 percheziții în cadrul cărora au fost depistate și ridicate mijloace bănești, telefoane mobile, carnete de membri de partid, liste și înscrisuri care conțin numele mai multor persoane. 

Urmărirea penală continuă în scopul elucidării tuturor circumstanțelor. 

Un simplu test de sânge i-a salvat viața! Povestea unei tinere diagnosticată cu o boală cruntă
Articolul anterior
Consumul de nuci scade grăsimile din sânge și riscul de afecțiuni cardiovasculare
Articolul următor