Reprezentanții Chișinăului și oficialii europeni vor discuta la Bruxelles despre securitatea energetică a Republicii Moldova

Vicepreședintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, va reprezenta Parlamentul Republicii Moldova la discuțiile de nivel înalt privind sectorul energetic, prezidate de comisarul european pentru energie, Kadri Simson. Reuniunea va avea loc la Bruxelles, pe data de 30 iunie curent.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului,  împreună cu oficialii europeni vor fi abordate reformele consolidate  ale domeniului securității energetice a Republicii Moldova, asigurarea  eficienței energetice și dezvoltarea proiectelor de  infrastructură pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze  naturale și cu energie electrică.

Republica Moldova va fi  reprezentată la reuniune și de o delegație guvernamentală din care fac  parte viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și  Dezvoltării Regionale și Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel  Spatari.

Ninge ca în poveste la munte și este viscol. Drum blocat în Brașov din cauza zăpezii

Este alertă de vreme rea în jumătate de țară, în timp ce la munte ninge și viscolește. Se circulă în condiții de iarnă în Sibiu și Covasna, iar pe șoseaua spre munte drumarii au ieșit cu zeci de utilaje. Un drum din județul Brașov este blocat din cauza ninsorii și a vântului puternic, scrie digi24.ro.

ACTUALIZARE 11.10 DN 73 A este închis pentru autovehiculele cu masa totală mai mare de 3,5 tone. „Traficul rutier este restricţionat pe DN 73 A pentru vehiculele cu masa totală mai mare de 3,5 tone, pe sectorul de drum în cuprins între localităţile Predeal şi Râşnov, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile (ninsoare abundentă)”, anunţă Poliţia judeţeană Braşov. Conform sursei citate, restricţiile de circulaţie sunt în vigoare până la ora 12.00.

ACTUALIZARE 09.50. Un drum din județul Brașov este blocat din cauza ninsorii și a vântului puternic, iar mai mulți copaci au fost doborâți pe șosea. Pe DN73  dinspre Predeal spre Râșnov, un TIR a derapat încă de la ora 4.00. TIR-ul are cauciucuri de iarnă, dar în zonă ningea abundent, iar drumul nu era deszăpezit. Șoferul încă așteaptă pe cineva care să îl ajute, transmite corespondentul Digi24, de la fața locului. Drumul e blocat de copacii căzuți. În zonă s-a depus strat consistent de zăpadă și ninge abundent.

Meteorologii spun că ploile puternice din sudul țării sunt binevenite, în condițiile secetei. Până diseară la ora 20.00 este în vigoare și un cod galben de vânt în 22 de județe.

La munte vor predomina ninsorile și să nu uităm că până la 20 este valabil și un cod galben de vânt pentru sudul Moldovei, Dobrogea Bărăgan cu  50 – 60 km/h. De mâine vremea se ameliorează, marți și miercuri încă vom mai avea ploi, dar nu cu cantități prea mari și vremea se încălzește desul de repede”.

Între timp, internetul s-a umplut de imagini de poveste din Brașov.

Un motociclist de 33 de ani, lovit mortal la Dubăsari

Un motociclist de 33 de ani a murit după ce a fost lovit de un microbuz într-o intersecție din orașul Dubăsari.

Un motociclist a murit în urma unui grav accident rutier la DubăsariImagine simbol

Potrivit așa-ziselor autorități din stânga Nistrului, tragedia a avut loc pe 24 martie, iar conform informațiilor preliminare, motociclistul a fost lovit de un microbuz de marca Mercedes într-o intersecție din oras, scrie www.stiri.md.

Șoferul microbuzului nu i-ar fi acordat prioritate motociclistului, iar în rezultat l-a lovit pe tânăr. Bărbatul care se afla la volanul mașinii a fost spitalizat cu diverse leziuni.

Așa-zișii oameni ai legii din regiune au inițiat o anchetă pe acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Un motociclist de 33 de ani a murit după ce a fost lovit de un microbuz într-o intersecție din orașul Dubăsari.

Un motociclist a murit în urma unui grav accident rutier la DubăsariImagine simbol

Potrivit așa-ziselor autorități din stânga Nistrului, tragedia a avut loc pe 24 martie, iar conform informațiilor preliminare, motociclistul a fost lovit de un microbuz de marca Mercedes într-o intersecție din oraș, transmite Știri.md.

Șoferul microbuzului nu i-ar fi acordat prioritate motociclistului, iar în rezultat l-a lovit pe tânăr. Bărbatul care se afla la volanul mașinii a fost spitalizat cu diverse leziuni.

Așa-zișii oameni ai legii din regiune au inițiat o anchetă pe acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Marș feminist în centrul Capitalei, de 8 Martie. Manifestanții pledează pentru respectarea drepturilor femeilor

Zeci de oameni merg în marș prin centrul Capitalei! La cea de-a zecea ediție a evenimentului, cu genericul ,,Violența sexuală nu o ascunzi sub covor”, manifestanții își doresc să atragă din nou atenția la problemele inegalității de gen și respectarea drepturile femeilor.

La eveniment s-au alăturat mai mulți funcționari de stat din Republica Moldova: oficiali, miniștri și deputați în Parlament. Printre ei: vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman, miniștrii Alexei Buzu și Dan Perciun.

Precizări legate de abonamentele gratuite și a celor cu preț special în transportul public din Capitală
Articolul anterior
Tiraspolul a adoptat o declarație de neutralitate care presupune neadmiterea escaladării tensiunilor în regiune: ”Suntem pașnici și vom rezolva conflictele prin negocieri”
Articolul următor