Republica Moldova vrea să fie inclusă în Inițiativa celor Trei Mări, din care face parte și România

Republica Moldova își dorește să se alăture Inițiativei celor Trei Mări, o platformă care reunește 12 state membre ale UE între mările Adriatică, Baltică și Neagră, a declarat vicepremierul Nicu Popescu, ministru de Externe, în cadrul conferinței de presă cu omologul său croat, Gordan Radman, aflat într-o vizită la Chișinău. 

Potrivit presei de la Chișinău, demnitarul a menționat obiectivul modernizării tronsonului de cale ferată Chișinău – Ungheni, având în vedere inclusiv trecerea acestuia pe ecartament european, dar și proiecte privind drumurile, energetica, dezvoltarea energiei renovabile, poduri peste râul Prut, infrastructura de telecomunicații. „Astfel, încât cetățenii noștri să aibă acces mai rapid și mai simplu în spațiul european. Prin aceasta prismă (privind lucrurile, n.r.), vrem să ne alăturăm la oricare inițiativă care permite să îmbunătățim infrastructura, să facilităm viața oamenilor, să avem o țară mai modernă și mai prosperă. Suntem interesați să participăm la tot ce ține de dezvoltarea infrastructurii în Europa Centrală și de Est”, a specificat ministrul de Externe de la Chișinău.

La rândul său, solicitat să aprecieze mersul lucrurilor în Republica Moldova în ultima jumătate de an, Gordan Radman a specificat că Uniunea Europeană a manifestat solidaritate cu Republica Moldova, vizita dânsului având menirea să demonstreze sprijinul Bruxellesului și Zagrebului acordat autorităților de la Chișinău în promovarea agendei europene, inclusiv de combatere a corupției. El a apreciat că Republica Moldova este văzută ca exemplu pozitiv de reforme, un stat care este guvernat pe principii democratice ale statului de drept și luptei împotriva corupției.

În fața presei, cei doi miniștri au semnat Memorandumul de înțelegere privind cooperarea între Institutul Diplomatic al MAEIE al Republicii Moldova și Academia Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe și Afaceri Europene al Croației.

Inițiativa celor Trei Mări reunește Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Inițiativa are ca obiectiv creșterea convergenței și a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone și state membre ale UE, prin creșterea interconectivității în regiune, în domeniile energiei, transporturilor și celui digital. Principiile de bază ale Inițiativei celor Trei Mări sunt: promovarea dezvoltării economice, creșterea coeziunii la nivel european și consolidarea legăturilor transatlantice.

ULTIMA ORĂ! Guvernul a majorat valoarea compensațiilor pentru energie

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, ajustarea indicatorilor la calculul compensațiilor pentru energie pentru perioada decembrie 2024 – martie 2025. Astfel, compensațiile la energie sub formă de plată monetară, în special pentru cei care consuma gaze naturale, vor crește, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Modificările vin să atenueze impactul generat de majorarea tarifelor la gazele naturale, de la 1 decembrie 2024, prin ajustarea formulelor de calcul pentru compensații. 

Astfel, valoarea minimă a compensației crește de la 300 de lei la 500 de lei pentru toate tipurile de energie. Valoarea maximă va spori de la 800 lei la 1000 lei pentru gaze naturale, iar pentru energia termică, electricitate și combustibil solid valoarea maximă va rămâne la nivelul de 800 lei. 

„Compensația medie va crește de la 524 de lei în luna noiembrie la 715 lei în luna decembrie. Aceste compensații vor asigura un tarif final pentru cetățeni care nu este mai mare decât cel de anul trecut”, a spus Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Modificările mai prevăd că testul de non-vulnerabilitate nu se aplică gospodăriilor casnice în componența cărora se află cel puțin o persoană cu dizabilitate severă. Măsura va oferi sprijin adițional pentru perioada rece a anului tuturor familiilor cu persoane cu dizabilități.

Compensațiile aferente perioadei decembrie 2024 – martie 2025 vor fi distribuite beneficiarilor în perioada ianuarie – aprilie 2025. Decizia privind valoarea compensației pentru luna decembrie va putea fi vizualizată în cabinetul personal începând cu 10 ianuarie. 

Pentru luna decembrie 2024, implementarea proiectului presupune un cost total în valoare de 500 milioane lei, pentru circa 670 de mii de beneficiari. 
În luna noiembrie, peste 703 mii de gospodării s-au înregistrat în Sistemul Informațional compensatii.gov.md, iar în luna decembrie au fost înregistrate peste 33 de mii de cereri noi.

Niciun copil nu trebuie sǎ fie singur de Crǎciun! Apel la umanitate pentru inimile copiilor necăjiți

Şi anul acesta, Caritate.md dă start campaniei „Fii Crăciunul în inimile copiilor necăjiți”.

”Tot ceea ce descoperim în toate campaniile noastre, cutreierând satele, este o realitate care uneori ne lasă fără cuvinte. Este o altă lume… o lume în care unii copilași tremură de frig, o lume fără bucurie, în care sărbătorile sunt trăite altfel… fără speranțe, fără zâmbete și fără măcar un gram de bucate pe masă.

Dragii noştri, vă invităm să împărțim bucuria Crăciunului cu cei nevoiași. Împreună cu ei, vom simți mai multă împlinire în ajunul Crăciunului, pentru că darurile noastre vor aduce un zâmbet pe fața unui copil la masa de sărbătoare.

Din suflet, vă invităm să fiți alături de noi și să simțim împreună ce înseamnă să dăruim celor mai necăjiți.”, se arată în comunicatul celor de la Caritate.md.

Puteți dona AICI.

Paypal pentru donațiipaypal@caritate.md

De la inimile celor mari, pentru inimile celor mici VǍ RUGǍM SǍ FIȚI ALǍTURI CU CÂT VǍ LASǍ INIMA, din orice țarǎ sau colț al lumii: 

ULTIMA ORĂ! O dronă a căzut la Podgoreni

Poliția Națională informează că, acum o oră, polițiștii din Orhei au fost alertați despre depistarea unei drone în extravilanul localității Podgoreni, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Informațiile au fost comunicate imediat autorităților competente, iar în zona căderii dronei accesul cetățenilor a fost restricționat.

La fața locului se află toate serviciile specializate, iar angajații secției tehnico-explozivă a Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP urmează să investigheze complex aparatul de zbor.

Cele mai bune țări din Europa pentru părinții care lucrează
Articolul anterior
Iohannis i-a cerut lui Zelenski, să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”
Articolul următor
Close menu