2020 este anul care le-a adus cea mai mare bucurie! Felicitări tuturor femeilor care au devenit mămici în acest an

Anul 2020 ne-a pus la grea încercare, cu toate acestea rămâne anul cu amintiri deosebite pentru toate femeile care au devenit mămici și și-au mărit familia. Fie că este vorba despre primul bebeluș, al doilea sau al treilea, bucuria și împlinirea au fost pe măsură, în pofida tuturor grijilor și greutăților.

O bucurie aparte în acest an a simțit-o Kătălina Rusu, interpreta devenind pentru prima oară mama unei fetițe pe nume Melissa.

,,Acum la final de an, vreau să-i mulțumesc lui 2020 pentru că în pofida celor întâmplate la nivel mondial, astăzi suntem împreună, suntem sănătoși, mai înțelepți, mai uniți și mai fericiți 🙏. În 2020 am gustat o altfel de fericire, cea de a fi mamă, fiind binecuvântați de Bunul Dumnezeu cu mica noastră prințesă Melissa. Un an în care am învățat noi lecții de viață, plin de provocări, an în care am început să prețuim mai mult ca niciodată viața și să ne bucurăm de faptul că cei dragi sufletului nostru sunt bine”, este mesajul interpretei.

Emoții fără egal a trăit și Lili Lozan, după nașterea micuțului Adrian.

,,Acest an pentru noi, a fost magic! Nașterea băiețelului nostru mult dorit a eclipsat toate evenimentele, inclusiv pandemia asta, care și noua ne-a dat mari bătăi de cap. La sfârșit de an, stau și ma gândesc, 2020 e un fel de restart, ori tare multe am învățat despre noi și ne-am redescoperit sufletele. Da, trăim vremuri complicate, dar vreau să cred că o să ne reinventăm și o să apreciem mai mult ce avem, sper🙏. Vă îmbrățișez și vă doresc sănătate, iar în noul an să luam cu noi tot ce e mai bun și să fim încrezători că totul va fi BINE!”.

La sfârșitul lunii februarie, Interpreta Lidia Isac l-a primit cu mare bucurie în viața ei pe Leon, băiețelul său.

,,Am un bărbat preferat de la bărbatul meu preferat, dacă știi la ce mă refer?!”, scrie interpreta în dreptul unei poze adorabile în postura de tânără mămică.

O altă mămică fericită este Daniela Dermengi. În acest an, bloggerița și autoarea proiectului ,,Opriți burtica, eu cobor!” a devenit mamă pentru a doua oară, de această dată mamă de fetiță.

,,Ilincuța mea cât de frumos poate fi o floare de cireș, la fel de frumos poate fi vânt și ploaie 🥰”.

La fel de fericit în acest an a fost și tenismanul Radu Albot, atunci când Doinița Chiorescu, soția sa, l-a făcut tătic.

,,Our first Christmas 🎄 with baby Adeline. Have a Merry one!!!”, este mesajul tinerei mămici, publicat pe Instagram.

Și interpreta Tany Vander a făcut cunoștință, în acest an, cu sentimentul de mamă, după ce l-a născut pe fiul ei, Adam. Cei doi soți se bucură de primul lor Revelion ,,în trei”.

Svetlana Sainsus și-a adus pe lume fetița chiar în prima zi a primăverii. A avut un an cu multe încercări, după ce Lia a ales să apară la lumina zilei mai devreme cu o lună. Chiar și așa, tânăra mămică spune că pentru ea 2020 a fost cel mai frumos an. ,,Pentru că a apărut ea și ne-a schimbat viața total. Mulțumesc Domnului pentru tot, de la 2021 nu vreau nimic în plus, doar să îmi lase tot ce am❤️și să-i țină sănătoși lângă mine pe oamenii aproape sufletului meu. La multi ani, dragii mei❤️”.

La sfârșitul verii, și prezentatoarea TV Tatiana Granciuc a devenit mămică, pentru prima oară. În prezent, aceasta se bucură de concediul de maternitate, alături de fiul ei Daniel.

Tot în acest an, Crăciun pe stil nou i-a adus cel mai scump cadou interpretei Carolina Gorun, care și-a adus pe lume fiul mult așteptat.

Maria Marian:

,,Trăiesc cu drag ultimele ore ale lui 2020! Frumos, demn, trebăluind prin casă și pregătindu-ne cu toți ai casei pentru trecerea dintre ani!
FRUMOS ai fost pentru noi și familia noastră, dragă 2020 ❤️.

Îl avem pe Călin, minunea noastră din acest an, ne avem pe toți din familie – sănătoși ❤️”, mărturisește prezentatoarea TV Maria Marian.

,,Dar atât de dur și nemilos ai fost pentru milioane de familii din întreaga lume… Cu pierderi de oameni dragi și vieți de om date peste cap… Astăzi sunt cu gândul la doctorii noștri care, fiind la datorie, deja nu mai sunt printre noi…. Dar și la noi cei care am stat cu zilele și săptămânile în case, ca să fim în siguranță!

Ne-ai învățat să ne prețuim și mai mult viața și sănătatea. Ne-ai învățat că, uneori, a fi sănătoși și toți împreună contează mai mult decât orice ban din lume. Ne-ai învățat să avem mai multă răbdare, credință, așteptări mici și speranțe mari. Ne-ai învățat și mai mult ce e iubirea și binele pentru cel de alături decât pentru tine însuți. Ne-ai învățat că se poate să ne bucurăm de la cele mai mici detalii și că libertatea noastră e de neprețuit.

Rămas bun, 2020 – un an complicat, complex, care ne-ai făcut harcea-parcea din noi și sufletele multora din noi 🙏. Sănătate să avem cu toții în anul ce vine! Recunoștință, Iubire Divină și Împăcare cu sine ❤️”,

O tânără a născut de 2 ori în 22 de zile, având o experiență extrem de dureroasă. Cum a fost posibil?

Un caz medical rar și absolut extraordinar a captat atenția lumii întregi. Doyle Kayleigh, o tânără în vârstă de 22 de ani din Marea Britanie, a trăit o experiență de neuitat și extrem de dureroasă, nașterea a doi copii într-un interval de doar 22 de zile.

Situația neobișnuită a început când Doyle, care credea că este însărcinată cu gemeni, a mers la spital după ce i s-a rupt apa. Tragic, primul copil s-a născut prematur la 22 de săptămâni și, din nefericire, a fost declarat mort la scurt timp după naștere. Medicii au suspectat că un cheag de sânge ar fi putut fi cauza decesului neașteptat.

În mod surprinzător, după nașterea tragică, Doyle nu a mai avut contracții, ceea ce a dus la o descoperire uimitoare. În ciuda diagnosticului inițial de gemeni, se pare că femeia era, de fapt, însărcinată în stadii diferite cu doi copii, nu cu gemeni veritabili. Aceasta este o condiție extrem de rară cunoscută sub numele de superfetation, unde un nou ovul fertilizat este implantat în timpul unei sarcini existente.

A doua naștere a tinerei mame

După 22 de zile de la primul eveniment tragic, Doyle a născut al doilea copil, care, spre deosebire de primul, a supraviețuit, deși s-a confruntat cu complicații serioase. Noul născut, pe nume Astro, a venit pe lume cu o afecțiune cardiacă congenitală, cunoscută sub numele de gaură în inimă, o condiție care necesită supraveghere medicală constantă.

Reflectând asupra întregii experiențe, Doyle a mărturisit că perioada sarcinii a fost extrem de dificilă și dureroasă. „Eram conștientă de toate riscurile pe care le aducea o sarcină cu gemeni. Am plătit chiar și la clinici private pentru că eram atât de îngrijorată de complicații. Când am ajuns la 22 de săptămâni și jumătate, la propriu, eram în pat și am avut cea mai mare durere din întreaga mea viață. Nu eram sigură ce se întâmplă, așa că m-am dus la toaletă și am observat că mi s-a rupt apa”, a împărtășit ea pentru nypost.com.

Cazul lui Doyle Kayleigh subliniază nu numai raritatea unor astfel de condiții medicale, dar și importanța monitorizării atente a sarcinii și a suportului medical adecvat. 

sursa

Povestea bloggeriței din Moldova care a învins cancerul și a adus pe lume al treilea copilaș: „Ca să poți să aduni multe primăveri, trebuie să treci cu încredere prin iernile grele”

Stela Zacon este moldoveanca de 31 de ani care a reușit să învingă cancerul și să aducă pe lume un copilaș. Aceasta a anunțat marele eveniment pe data de 5 aprilie, iar acum familia sa se bucură de cei trei copii ai cuplului. „Ca să poți să aduni multe primăveri, trebuie să treci cu încredere prin iernile grele”, a scris bloggerița.

Stela intuia că este însărcinată după cea de-a 6 chemoterapie, iar medicii erau sceptici cu privire la o posibilă sarcină, scrie Unimedia.info.

Gândurile și semnele organismului au determinat-o să facă un test de sarcină, care a și confirmat bănuiala acesteia. Conform examenului ultrasonografic avea deja 2 luni și 3 zile.

„Mă uit în urmă acum și zâmbesc, ce mult m-a schimbat boala. Îi mulțumesc că m-a învățat multe chiar dacă au fost momente grele”, spune ea. „Toți ne-am pornit roz, dar am ieșit albaștri”, a scris Stela în ziua în care au aflat sexul bebelușului.

Stela Zacon are 30 de ani și este originară din Moldova. De mai bine de cinci ani este stabilită în Marea Britanie, împreună cu soțul și cei doi copii. În acest răstimp, femeia a trecut printr-o experiență dificilă, fiind tratată de medici de depresie postantală, deși suferea de cancer limfatic.

Vești bune pentru părinți! A fost modificată procedura privind achitarea indemnizației pentru creșterea copiilor

Vești bune pentru părinți. Începând cu luna aprilie, achitarea indemnizaţiilor pentru familiile cu copii se va efectua lunar, pentru luna curentă, și nu doar după trecerea unei luni, cum era până în prezent.

Despre acest lucru ne anunță Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS), care informează despre modificările operate în legislație privind plata indemnizațiilor.

„În acest context, la data de 1 aprilie 2024 a fost finanțată plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii pentru luna martie 2024, iar astăzi, 5 aprilie 2024, a fost finanțată plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii pentru luna aprilie 2024, în valoare totală de 217,1 milioane lei”, se menționează într-un comunicat al CNAS.

Pentru a ridica banii, beneficiarii urmează să se adreseze la orice oficiu poştal din ţară sau la instituţia bancară unde sunt deserviţi, doar după procesarea plăților de către prestatorii de servicii de plată în cadrul serviciului guvernamental de plăţi electronice (MPay).

Mesajul de Revelion al Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu
Articolul anterior
Noua tulpină de coronavirus afectează mai mult tinerii sub 20 de ani, arată un nou studiu
Articolul următor