Milla Jovovich este însărcinată cu al treilea copil, la doi ani după ce a pierdut o sarcină. Ea a dezvăluit și sexul copilului, precizând că va avea tot o fetiță.
Actrița, în vârstă de 43 de ani, a făcut anunțul pe Instagram, unde a postat și o imagine cu burtica de gravidă, care este destul de proeminentă.Millla Jovovich şi soţul ei, regizorul Paul W. S. Anderson, au deja împreună două fiice, pe Ever, născută în 2007, şi pe Dashiel, născută în 2015. Vedeta din „Fifth Element” a scris și un mesaj emoționant alături de fotografie, mărturisind că a fost în același timp și fericită, dar și îngrozită:
„Din nou însărcinată”.„După ce am aflat că am rămas însărcinată acum 13 săptămâni, am avut sentimente care au oscilat între bucurie completă şi groază totală. Din cauza vârstei şi a pierderii ultimei sarcini nu am vrut să mă ataşez prea repede de acest potenţial copil”, a mărturisit ea.
„În ultimele luni eu şi familia mea şi eu trăim ca pe ace (…) şi ne-am petrecut cea mai mare parte a timpului nostru în cabinetele medicilor”, a completat vedeta născută la Kiev. „Am aflat că vom fi binecuvântați cu încă o fetiță’, a mai adăugat Milla, potrivit libertateapentrufemei.ro.