Ducii de Sussex l-au luat pentru prima dată pe fiul lor, Archie, într-o vizită oficială din cadrul turneului regal pe care îl desfăşoară în Africa de Sud. Micuţul în vârstă de patru luni a atras toată atenţia în timpul întâlnirii cu Desmond Tutu, arhiepiscopul anglican emerit de Cape Town.
În a treia zi a turneului din Africa de Sud, Meghan şi Harry au fost însoţiţi de fiul lor, Archie, aceasta fiind şi prima apariţie a bebeluşului din ultimele trei luni. Ocazia a fost una specială, pentru că ducii de Sussex s-au întâlnit cu Desmond Tutu (87 de ani), simbolul luptei împotriva apartheid-ului din Africa de Sud. El a fost distins în 1984 cu Premiul Nobel pentru Pace. Desmond Tutu, cunoscut şi ca Arch, a mărturisit că este o onoare şi un privilegiu să îi întâlnească pe membrii familiei regale britanice. La întâlnire a participat şi fiica arhiepiscopului, Thandeka Tutu-Gxashe, care conduce alături de tatăl ei o fundaţie caritabilă.Pentru acestă ocazie specială, ducesa Meghan a purtat o rochie midi, în timp ce prinţul Harry a optat pentru un costum clasic, albastru închis. La rândul lui, micuţul Archie a fost deosebit de elegant într-o salopetă cu dungi bleu.
În zilele următoare, ducele de Sussex se va despărţi pentru o perioadă de familia sa, pentru a vizita Botswana, Angola şi Malawi. De asemenea, ducesa de Sussex va merge la mai multe organizaţii caritabile dedicate femeilor, scrie adevarul.ro.