Bebeluș de trei zile, găsit într-o cutie din carton, într-o casă abandonată

Un bebeluș de 3 zile a fost găsit vineri, într-o cutie din carton, într-o casă abandonată din comuna Morunglav, județul Olt, potrivit Mediafax.

separator
Polițiștii olteni au fost sesizați că într-o casă abandonată din comuna Morunglav a fost găsit un bebeluș abandonat.

Oamenii legii au constatat că bebelușul de 3 zile a fost abandonat într-o cutie din carton. Bebelușul era în viață, îmbrăcat si învelit cu o pătură și a fost preluat de ambulanță, scrie digi24.ro.

Mama bebelușului, o femeie de 40 de ani din localitate, a fost identificată. Deocamdată, polițiștii anunță că fac cercetări sub supravegherea unui prim-procuror. Femeia care și-a abandonat bebelușul de trei zile, într-o cutie de carton, dintr-o casă părăsită din comuna Morunglav, județul Olt, este infirmieră la spitalul din Balș.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, Mihaela Dicanu, mama bebelușului abandonat într-o cutie de carton dintr-o casă părăsită din Morunglav are 40 de ani și mai are acasă doi copii.

„S-a dispus o anchetă in rem pentru rele tratamente aplicate minorului. Față de femeie se va dispune și o expertiză medico-legală pentru a se vedea dacă a avut discernământ, dacă i-a fost afectat discernământul”, a declarat, pentru Mediafax, Mihaela Dicanu, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Judecătoria Balș.

Bebelușul care avea doar 3 zile a fost abandonat într-o cutie din carton. „A fost găsit în șoc hipotermic, cu hipotermie severă, 32 grade temperature cutanată, cu glicemie nedetectabilă. În momentul de față este în incubator, cu temperatură cutanată în creștere, cu perfuzie, cu glicemia echilibrată și în curs de echilibrare și a celorlați parametri”, a declarat Lucica Alexe, șef Secție Neonatologie în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina.

În școli, și elevii claselor gimnaziale vor beneficia de alimentație gratuită
Articolul anterior
Va ninge în toată ţara şi va fi viscol. Iată când se întoarce iarna! Vezi prognoza meteo
Articolul următor
Alte articole interesante