Bloggerița Doina Stratan, externată a doua zi după naștere

Aseară a devenit mămică, iar astăzi anunță că deja este acasă cu bebelușul ei. Prezentatoarea și influencera Doina Stratan este în culmea fericirii după ce a devenit mămică a doua oară.

Aceasta a adus pe lume un băiețel și a relatat chiar din clinica privată unde a născut cum a decurs momentul mult așteptat.

„A avut loc una din cele mai așteptate momente din viața mea. Bebelușul meu este absolut sănătos, eu sunt în forță și abia aștept să merg acasă și să se înceapa cea de-a doua etapă mult mai matură și mult mai responsabilă. A fost bine, a fost cu ajutor pentru că singura nu era să mă descurc. A fost un amalgam de emoții, total diferit de prima naștere. Sunt fericită. Cine a spus că nicio naștere nu se aseamănă cu celelalte, a avut dreptate”, a dezvăluit Doina într-un instaStory.

,,Suntem acasă, suntem bine”, a mai spus ea.

Doina Stratan și soțul ei mai au o fetiță în vârstă de 2 anișori.

Platforma TikTok, dată în judecată de părinții unor fetițe care au murit

Familiile unor fetițe din SUA care au murit în urma unei provocări viralizate pe rețeaua socială TikTok au dat în judecată platforma, susținând că algoritmul „periculos” este vinovat pentru moartea copiiilor, informează The Guardian.

TikTok testează o nouă funcție, pentru a concura cu Instagram și Snapchat

Părinții celor două fetițe care au murit în 2021 în timp ce încercau provocarea „blackout” de pe TikTok, în care utilizatorii erau încurajați să se sugrume până la leșin, au depus o acțiune la instanța din Los Angeles, transmite Digi24.ro.

Reprezentanții Social Media Victims Law Center (SMVLC), o organizație care sprijină părinții ai căror copii au fost afectați de platformele sociale, susțin că „algoritmul periculos al rețelei a promovat, în mod intenționat și repetitiv” clipuri video cu provocarea „blackout” în feed-urile copiiilor, încurajându-i să participe la provocarea care a produs victime.

„TikTok trebuie să răspundă pentru promovarea acestui conținut periculos în fața victimelor”, a declarat Matthew P. Bergman, avocat al SMVLC. „TikTok a investit miliarde de dolari într-un design de produs care promovează conținut despre care știe că este periculos și că poate rezulta în moartea utilizatorilor”.

Una dintre victime, Lalani Erika Renee Walton din Temple, Texas, avea 8 ani. Ea a murit pe 15 iulie 2021, iar poliția a stabilit că „moartea s-a datorat ca urmare a încercării provocării „blackout” de pe TikTok”. Lalani primise un telefon mobil la împlinirea vârstei de 8 ani, în aprilie 2021, și devenise rapid dependentă de TikTok, postând propriile clipuri video pe rețeaua socială.

În iulie 2021, familia ei a început să observe vânătăi pe gâtul lui Lalani, iar ea a spus că au fost produse în mod accidental. Fără știrea părinților, ea începuse să încerce provocarea TikTok, după ce astfel de clipuri video îi apăruseră în feed cu câteva săptămâni în urmă. În ziua morții sale, Lalani urmărise ore întregi clipuri video pe TikTok, inclusiv clipuri cu provocarea „blackout”. Potrivit documentelor depuse în instanță, „ea avea impresia că dacă va posta un clip video cu ea urmând provocarea „blackout” va deveni faimoasă pe TikTok, deși avea 8 ani și nu putea să înțeleagă cât de periculoasă este fapta la care TikTok o încuraja”.

Cealaltă victimă din proces, Arriani Jaileen Arroyo din Milwaukee, Wisconsin, avea 9 ani și primise în urmă cu doi ani un telefon mobil. Folosea TikTok de multe ori pe zi și devenise dependentă de aplicație. În ianuarie 2021, familia lui Arriani a discutat cu ea despre un incident în urma căruia un utilizator de TikTok a murit după provocarea „blackout”, însă copilul i-a asigurat pe părinți că nu va participa la activitatea periculoasă. Cu toate acestea, pe 26 februarie 2021 a fost găsită fără cunoștință de fratele ei mai mic. A fost transportată la spital, însă ulterior scoasă de pe aparatele de susținere a vieții.

„TikTok știa cu siguranță că provocarea mortală se răspândea pe platformă și că algoritmul lor trimitea clipurile video în special copiilor, inclusiv celor care au murit”, se arată în plângerea depusă în instanță. Totodată, compania este acuzată că promovează conținut periculos, că oferă acces minorilor și că nu îi avertizează pe utilizatori sau pe părinții acestora că aplicația poate crea dependență.

Compania care deține aplicația TikTok a mai fost criticată în trecut pentru că sprijină viralizarea unor provocări periculoase. Potrivit avocaților SMVLC, platforma a permis existența acestui conținut cu bună-știință pentru că creștea numărul de utilizatori și interacțiuni, ulterior crescând profitul.

Despăgubirile cerute de familiile celor două fetițe nu au fost făcute publice, iar procesul va avea loc în California.

Elevii claselor primare vor putea primi abonamentele de călătorie anuale săptămâna viitoare

Primarul Capitalei, Ion Ceban, anunță că până la sfârșitul săptămânii curente, 35 de mii de abonamente pentru elevii claselor 1-4 vor fi repartizate la toate instituțiile de învățământ, iar elevii vor intra în posesia acestora începând cu săptămâna viitoare.

Totodată, edilul Capitalei anunță că de mâine, 6 iulie, vor fi disponibile în vânzare alte 20 mii de abonamente de călătorie de tip G-6, pentru călătorii generali, cu perioada de valabilitate de 6 luni, aceste abonamente fiind cele mai solicitate de către călători.

„Prețul acestora este de 972 lei și vor fi accesibile în toate punctele de vânzare anunțate anterior – rețeaua „Moldpresa” și parcurile de autobuze și troleibuze. 

Stocul de abonamente pentru 1 lună și 3 luni este suficient.

Iată unde pot fi procurate abonamentele în funcție de categoria de beneficiar:

Călătorii generali, studenții și elevii claselor 5-12 procură abonamentele pentru călătorie la punctele de vânzare din rețeaua „Moldpresa” și la parcurile de troleibuze și autobuze.

Pentru a beneficia de facilități, studenții și elevii prezintă carnetul de student/elev.

Elevii claselor 1-4 vor ridica abonamentele anuale în cadrul instituțiilor de învățământ în care studiază. Până vor primi abonamentele, aceștia vor circula gratuit.

Pensionarii, dar și celelalte categorii de populație care beneficiază de călătorii gratuite, conform legislației în vigoare, vor călători gratuit în transportul public, la prezentarea documentului permisiv.

Personalul din domeniul medical, care activează în instituțiile medicale municipale, solicită abonamentele de la instituțiile în care activează.

Personalul din domeniul învățământului, care activează în instituțiile municipale, solicită actul permisiv la Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, în baza căruia pot procura abonamentul cu preț redus de la Regia Transport Electric Chișinău.

Capii de familii monoparentale solicită actul permisiv la Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului, în baza căruia vor procura abonamentul cu preț redus de la Regia Transport Electric Chișinău.

Familiile cu mulți copii (3 și mai mulți copii minori) solicită actul permisiv la Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului, în baza căruia vor procura abonamentul cu preț redus de la Regia Transport Electric Chișinău. 

Agenții economici vor face comandă prealabilă la Regia Transport Electric Chișinău, până în data de 10 a fiecărei luni, care precedă perioada solicitată de valabilitate a abonamentului”, a scris pe Facebook Ion Ceban.

sursa: www.stiri.md

O mamă a născut pe marginea șoselei, s-a urcat în mașină și a condus acasă cu bebelușul încă atașat de cordonul ombilical

Cine se mai îndoiește că mamele au superputeri, nu o va mai face după ce va citi povestea unei mame care a născut în mașină și apoi, cu nou-născutul ei încă atașat de cordonul ombilical, a plecat acasă pentru că o așteptau ceilalți copii să vină cu mâncare de la cumpărături.

mama care a nascut pe marginea drumului cu familia ei

O mamă din Kentucky, SUA, a ajuns să țină subiectele publicațiilor din întreaga lume după ce a dat naștere singură celui de-al șaselea copil al ei în mașină. Heather Skaats (34 de ani) era deja la a șasea sarcină și, cunoscându-și bine corpul, deși avea mici contracții și mai ales pentru că avea data estimativă a nașterii peste trei săptămâni, își vedea de viața ei obișnuită, având grijă de cei cinci copii ai ei și hrănindu-și caii de la fermă. Așa că atunci când a plecat la cumpărături duminică alături de copiii ei nu și-a imaginat nicio secundă că nașterea în apă acasă, așa cum și-o plănuise, nu va mai avea loc.

Heather povestește pentru Today că a început să resimtă contracțiile din ce în ce mai puternice în timp ce conducea și, gonind a să ajungă acasă cât mai repede, a simțit că nu mai poate și a tras pe dreapta. Și-a calmat copiii spunându-le că va fi totul bine, și-a sunat soțul și apoi s-a dus în iarbă și s-a lăsat pe vine. ”Mi-am pus mâna jos și i-am simțit capul copilului. Nici măcar nu a fost nevoie să împing. Eram la telefon cu Nick, soțul meu și 20 de secunde mai târziu, iată-l, era acolo! Fiul nostru!”

A prins bebelușul de 3200 de grame, care a deschis ochii și a început să plângă. Cu placenta încă atașată, mama a intrat în mașină și le-a prezentat copiilor noul frățior. Copiii cu vârste între 2 și 13 ani au fost șocați. Acasă, fiica cea mare a ajutat-o să elimine placenta până ce a venit și moașa. Heather povestește că îți amintește cum moașa, șocată și ea, aduna firele de iarbă de pe bebeluș.

”Ei bine, aveam plănuită încă o naștere în apă acasă, așa cum mai făcusem. Dar nu a mers conform planului. Conduceam, cu toți copiii în mașină, și am simțit că trebuie să opresc. Am coborât din mașină, m-am dus în iarbă pe partea cealaltă și am făcut un bebeluș, la propriu. A fost atât de repede. Credeam că asta se întâmplă numai în filme! Am condus înapoi acasă cu bebelușul atașat la cordonul ombilical, unde moașele au venit 10 minute mai tîrziu și au cules firele de iarbă de pe el. Sunt încă în stare de șoc că am npscut pe marginea șoselei. Soțul meu nu este prea încântat că nu a fost prezent, dar măcar eram cu el la telefon când l-am sunat și i-am spus că voi naște copilul pe marginea drumului. Și 5 secunde mai târziu asta am făcut. Eram în grajduri hrănind caii și 20 de minute mai târziu aveam un nou-născut în brațe. Încă nu i-am ales un nume. Însă soțul meu zice să îi spunem The Flash! 😂”, scrie fericita mamă pe contul ei de Facebook.

Heather spune că este convinsă că procesul a fost fără evenimente periculoase, pentru că toate celelalte nașteri ale ei au fost acasă, în apă, și că asta a ajutat-o să fie calmă și să aibă încredere în corpul ei și în procesul natural al nașterii. 

sursa

Meghan Markle a născut o fetiță
Articolul anterior
Nina Crețu a fost astăzi sărbătorită! Unde și-a petrecut ziua de naștere
Articolul următor