Caz șocant la Nisporeni. Un nou-născut a fost găsit abandonat la marginea unei păduri

Astăzi seara, în jurul orei 18:00, polițiștii din Nisporeni au fost sesizați de către un bărbat din satul Cristești, același raion, care ținea în brațe un nou-născut, găsit abandonat într-o fâșie forestieră din preajma localității. Copilul a fost găsit de către o femeie care efectua lucrări la vița-de-vie, în extravilanul localității.

separator
Polițiștii au solicitat imediat intervenția medicilor, copilașul primind toate îngrijirile necesare, iar la scurt timp a fost găsită și o mămică care are bebeluș de 5 luni și care l-a alăptat pe micuțul abandonat.

După ce a mâncat minute în șir, micuțul a fost transportat la Spitalul Raional din Nisporeni, pentru îngrijiri medicale.

Datorită măsurilor operative întreprinse de polițiștii din Nisporeni, la scurt timp a fost identificată mama nou-născutului, o tânără de 31 de ani, din satul Chetroșeni, raionul Hîncești.

Aceasta a comunicat oamenilor legii că, astăzi, în timp ce se afla în câmp „cu ziua” a simțit dureri abdominale. S-a pornit spre casă, dar a mers vreo 30 de metri și a născut pe deal. Din lipsa resurselor financiare și de teama că nu va avea cu ce să îl crească a abandonat micuțul în vița-de-vie. Femeia mai are la întreținere 4 copii minori.

La moment, oamenii legii stabilesc toate circumstanțele cazului.

Cum să măsori corect tensiunea arterială. Video!
Articolul anterior
Un tânăr din Ungheni este de negăsit deja de două săptămâni. Familia cere ajutorul oamenilor
Articolul următor