Caz șocant peste Prut. Doi părinți și-au ucis în chinuri copila de 2 ani. A fost opărită ca pedeapsă

Doi soți din Călărași, România, au fost arestați pentru omor după ce și-ar fi lăsat fiica de nici 3 ani să moară în chinuri. Procurorii au stabilit că părinții nu au chemat salvarea, deși știau că cea mică are arsuri grave pe jumătate de corp, după ce tot ei i-au făcut un duș cu apă opărită. La parchet, bunica fetei a declarat că totul fusese o pedeapsă pentru copilă pentru că aceasta s-a scăpat în pantaloni.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional! Petronela avea 2 ani și 10 luni când un gest scandalos al părinților a ucis-o, scrie protv.ro.

Tatăl – Horia și mama – Diana, în timp ce se aflau cu ea în vizită la partenerul bunicii paterne, în Prahova, i-au făcut baie cu apă fierbinte și au opărit-o. Fata – spun procurorii – ”a suferit arsuri de gradul II și III pe 54% din suprafața corporală”.

Apoi, chiar dacă cea mică ”a dat semne vizibile de suferință”, părinții au dus-o la culcare – precizează procurorii – și „deși aveau obligația legală de acționa în sensul asigurării accesului de urgență la îngrijiri medicale de specialiate, nu au luat nicio măsură, stând în pasivitate”.

Șapte ore Petronela a fost lăsată să sufere. Dimineață, când gazda a alertat ambulanța, nu mai trăia.

Rucsandra Rădulescu, Serviciul de Ambulanță Prahova: ”Era cu funcții vitale absente. Din păcate, manevrele de resuscitare au rămas fără răspuns”.

Autopsia a arătat că moartea Petronelei a fost violentă și a fost cauzată de insuficiența cardiorespiratorie acută, urmare a arsurilor.

În anchetă s-a aflat apoi că baia cu apă fierbinte ar fi fost o pedeapsă pentru fata de 2 ani și 10 luni.

Mama s-ar fi supărat pe ea pentru că își făcuse nevoile în pantaloni – spune bunica Petronelei.

Bunica Petronelei: ”Când m-am dus acolo în baie, fata era în picioare și doar atâta mi-a zis: „mami, buba”. I-am zis mamei ”Ia-o de aicea! Ce o mai lași în cadă? Du-o în pat, undeva!”. A zis exact așa, să o las dracu în pace, că ea nu pune mâna pe ea, poate să și moară”. Nu m-a lăsat să sun. I-am zis să sunăm la ambulanță. A zis că e copilul ei și face ce vrea”.

Ancheta în cazul morții fetei a durat un an și cinci luni – timp în care părinții ei au fost lăsați în liberate.

În vara anului trecut, Diana – mama Petronelei a scris despre cea mică, pe Facebook, că este ”o stea printre stele”.

Ce a postat mama pe Facebook, după moartea copilei

Mesajul – publicat în ziua de naștere a fetei a continuat apoi, cu un regret.

”Nu te vom uita niciodată, suflet mic, nevinovat și frumos. Ai avut un suflet și o inimă bună, curată și inocentă (…) și pentru noi vei rămâne același copil cu suflet bun”.

Procurorii nu s-au lăsat înduioșați. Părinții Petronelei au fost arestați pentru omor calificat. Pentru că cea mică are o soră geamănă și un frate, a fost sesizată și Protecția Copilului.

Corina Nicola, DGASPC Prahova: ”Ceilalți doi copii minori ai familiei se află deja în sistemul de protecție al DGASPC Călarași”.

Copiii primesc consiliere psihologică pentru că erau și ei în locuința din Prahova când Petronela a sfârșit tragic. În cazul mamei fetei, procurorii au cerut o expertiză psihiatrică pentru că vor să vadă dacă a avut discernământ când a pedepsit-o pe cea mică.

Construcția unei grădinițe cu 160 de locuri a început într-un sat din preajma Chișinăului. Cum va arăta instituția?

În premieră, preșcolarii din satul Bîc, comuna Bubuieci a municipiului Chișinău, vor merge la propria grădiniță din localitate. Primăria Municipiului Chișinău cofinanțează construcția din temelie a grădiniței din suburbie, care va avea o capacitate de 160 de locuri.

„Costul total al proiectului este de peste 39 de milioane de lei. Lucrările au început în vara anului 2022.

La prima etapă a proiectului, din bugetul municipal au fost alocate 4,17 milioane de lei. Alte peste 4 milioane de lei au fost bugetate de Primăria Chișinău pentru lucrările din acest an.

Edificiul va fi cu două etaje. În fiecare grupă va fi amenajată zona pentru activitățile de educație – instruire, un dormitor, blocul sanitar și bucătăria. Până la această etapă, au fost efectuate lucrările de terasament, puse bazele fundamentului noii grădinițe, și ridicate cele două etaje. În prezent, se desfășoară lucrările de montare a acoperișului.

Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu energie termică și apă caldă.

În prezent, copiii din satul Bîc merg la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din Bubuieci sau la cele din satele megieșe”, a declarat edilul capitalei Ion Ceban, într-o postare pe facebook.

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

Zelenski anunță contraofensiva: „Mai au timp să plece, altfel îi vom distruge”. Ce planuri are pentru Putin
Articolul anterior
Muzica ne ajută să uităm de foame și să dăm jos kilogramele în plus
Articolul următor