Comisia Europeană: copiii mai mici de 12 ani ai căror părinți sunt vaccinați, să nu stea în carantină

Comisia Europeană propune țărilor membre reguli noi de călătorie pentru familiile care au copii mai mici de 12 ani și care nu pot fi vaccinați anti-Covid-19. Executivul european recomandă ca minorii ai căror părinți sunt complet vaccinați să nu fie nevoiți să stea în carantină, indiferent de țara din care călătoresc.

De asemenea, conform propunerii Comisiei, copiii mai mici de 6 ani ar trebui să fie exceptați de la testare.

„Propunem ca minorii care vor călători cu părinții să nu fie nevoiți să stea în carantină dacă părinții lor sunt scutiți – de exemplu, dacă sunt vaccinați. 

Propunem ca statele membre să fie de acord să scutească minorii mai mici de 6 ani de testare. Propunem ca testele PCR să fie considerate valide pentru 72 de ore, iar testele rapide antigen – în statele care le acceptă – pentru 48 de ore”,  a anunțat luni Didier Reynders, comisarul UE pentru justiție.

Propunerile Comisiei Europene, inclusiv cea referitoare la scutirea minorilor de carantină, vin în condițiile în care Uniunea Europeană se pregătește pentru introducerea certificatului verde, care ar urma să fie folosit din data de 1 iulie.Publicitate

Setul de măsuri propus de Comisia Europeană prevede că persoanele vaccinate și cu a doua doză sunt exceptate de la carantină, indiferent de situația epidemiologică din țara unde au călătorit, iar o regulă similară ar trebui să se aplice și persoanelor care au trecut prin boală și care au primit cel puțin prima doză a unui vaccin.

De altfel, persoanele care au trecut prin boală ar putea să se bucure de un regim liber de călătorie până la 180 de zile după recuperare.

Testele PCR ar urma să fie valabile 72 de ore, iar cele rapide – 48 de ore.

Rămân valabile, conform recomandărilor Comisiei Europene, acea hartă și acel sistem de culori în funcție de situația epidemiologică din fiecare stat în parte, însă Comisia propune ca fiecare stat să aibă la îndemână un sistem de „frână de urgență” în cazul în care situația epidemiologică dintr-o anumită țară se deteriorează rapid sau apar mutații care provoacă îngrijorare. 

Atunci, fiecare țară va avea libertatea să introducă restricții pentru cei care călătoresc în statele respective, inclusiv pentru persoane trecute prin boală sau vaccinate.

sursa: www.digi24.ro

Trei noi creșe, inaugurate în Republica Moldova cu sprijinul Suediei

Trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani au fost inaugurate în această lună în Sângerei, Râșcani și Glodeni cu sprijinul autorităților naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, notează IPN.

Grupa creșă din cadrul grădiniței „Foișor”, orașul Râșcani, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani, a fost renovată și echipată în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Grupa creșă „Steluța” din orașul Glodeni a fost deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. Aceasta a fost echipată de către UN Women în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei.

„Este o bucurie să observ că în Republica Moldova se deschid și se renovează în ultima perioadă tot mai multe creșe. Acesta este rezultatul eforturilor Guvernului Republicii Moldova  și al partenerilor de dezvoltare. Mulțumim UN Women și Suediei pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri și pentru oferirea unor posibilități mai mari părinților și mamelor de a se reintegra rapid în câmpul muncii”, a declarat deputata Marina Morozova, la inaugurarea grupei creșă din orașul Glodeni.

Grupa creșă din orașul Sângerei, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, a fost renovată și dotată cu sprijinul financiar al Suediei. Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a menționat că prin investițiile în serviciile de îngrijire timpurie a copiilor, Suedia își propune să construiască un viitor mai prosper și o piață economică mai puternică în Republica Moldova.

Renovarea și echiparea creșelor din nordul R.. Moldova a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen.

Laura Cosoi, anunț sexul celui de-al patrulea copil. Mama a trei fetițe și-a visat bebelușul

Însărcinată pentru a patra oară, actrița româncă Laura Cosoi a dezvăluit că a aflat sexul copilului și știe deja ce nume o să poarte. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara.

Laura Cosoi va deveni mamă din nou, în vara anului 2024, când va aduce pe lume al patrulea copil. Vedeta a făcut primele declarații despre numele copilului. Laura Cosoi mărturisește că a știut că familia ei se va mări încă din ziua în care a născut-o pe Lara, cea de-a treia fiică.

Actrița dezvăluie că și-a visat al patrulea copil. „L-am visat. Mi-a spus numele. Știam din ziua în care am născut-o pe Lara, dacă vom mai face al patrulea copil, știam sexul și numele, mi l-a spus, așa încât, nu am ales eu a patra oară, a ales copilul, Dumnezeu”, a povestit Laura Cosoi, pe o rețea de socializare, potrivit unica.ro.

Dacă în cazul sarcinilor anterioare a fost extrem de deschisă, în prezent, vedeta a mărturisit că ea și Cosmin Curticăpean nu își doresc să facă public sexul copilului. Cel puțin deocamdată.

Cum se descurcă Laura Cosoi cu trei copii

Cei doi nu au apelat la ajutorul unei bone pentru îngrijirea copiilor, iar fetițele au fost incluse în colectivitate destul de rapid. Actrița și soțul ei și-au înscris fiicele la o creșă din apropierea casei și atât Laura Cosoi, cât și Cosmin au încercat să își organizeze programul în așa fel încât să fie cât mai prezenți în viața micuțelor.

Laura Cosoi are 42 de ani, este actriță și a devenit cunoscută în 2002, după succesul avut cu serialul La Bloc, difuzat la Pro TV.

Este căsătorită în 2005 cu Cosmin Curticăpean, împreună cu care are trei fiice: Rita (6 ani), Vera (3 ani și jumătate) și Lara (2 ani).

Însărcinată pentru a patra oară, Laura Cosoi a dezvăluit că a aflat sexul copilului și știe deja ce nume o să poarte. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara. Citeşte întreaga ştire: Laura Cosoi, anunț despre numele celui de-al patrulea copil: „L-am visat. Mi l-a spus”. Actrița și soțul ei mai au trei fiice

O tânără a născut de 2 ori în 22 de zile, având o experiență extrem de dureroasă. Cum a fost posibil?

Un caz medical rar și absolut extraordinar a captat atenția lumii întregi. Doyle Kayleigh, o tânără în vârstă de 22 de ani din Marea Britanie, a trăit o experiență de neuitat și extrem de dureroasă, nașterea a doi copii într-un interval de doar 22 de zile.

Situația neobișnuită a început când Doyle, care credea că este însărcinată cu gemeni, a mers la spital după ce i s-a rupt apa. Tragic, primul copil s-a născut prematur la 22 de săptămâni și, din nefericire, a fost declarat mort la scurt timp după naștere. Medicii au suspectat că un cheag de sânge ar fi putut fi cauza decesului neașteptat.

În mod surprinzător, după nașterea tragică, Doyle nu a mai avut contracții, ceea ce a dus la o descoperire uimitoare. În ciuda diagnosticului inițial de gemeni, se pare că femeia era, de fapt, însărcinată în stadii diferite cu doi copii, nu cu gemeni veritabili. Aceasta este o condiție extrem de rară cunoscută sub numele de superfetation, unde un nou ovul fertilizat este implantat în timpul unei sarcini existente.

A doua naștere a tinerei mame

După 22 de zile de la primul eveniment tragic, Doyle a născut al doilea copil, care, spre deosebire de primul, a supraviețuit, deși s-a confruntat cu complicații serioase. Noul născut, pe nume Astro, a venit pe lume cu o afecțiune cardiacă congenitală, cunoscută sub numele de gaură în inimă, o condiție care necesită supraveghere medicală constantă.

Reflectând asupra întregii experiențe, Doyle a mărturisit că perioada sarcinii a fost extrem de dificilă și dureroasă. „Eram conștientă de toate riscurile pe care le aducea o sarcină cu gemeni. Am plătit chiar și la clinici private pentru că eram atât de îngrijorată de complicații. Când am ajuns la 22 de săptămâni și jumătate, la propriu, eram în pat și am avut cea mai mare durere din întreaga mea viață. Nu eram sigură ce se întâmplă, așa că m-am dus la toaletă și am observat că mi s-a rupt apa”, a împărtășit ea pentru nypost.com.

Cazul lui Doyle Kayleigh subliniază nu numai raritatea unor astfel de condiții medicale, dar și importanța monitorizării atente a sarcinii și a suportului medical adecvat. 

sursa

Olga Busuioc a devenit mămică!
Articolul anterior
De 1 iunie, pompierii și salvatorii invită copiii la o activitate cu surprize și distracții
Articolul următor