Copilul de 3 ani, care a suferit intoxicație gravă cu ciuperci, a fost depistat pozitiv cu Covid-19

Copilul de doar 3 ani, care la începutul lunii iunie a ajuns la spital în stare gravă, după ce s-a intoxicat cu ciuperci, a fost testat pozitiv la Covid-19. Băiețelul care a fost internat la Institutul Mamei și Copilului, a fost transferat la un alt spital din Chișinău, iar angajații care au intrat în contact sunt izolați, și deocamdată, niciunul nu prezintă simptome specifice infectării cu noul tip de coronavirus.

separator

„După ce a ieșit din comă a prezentat anumite simptome. S-a decis efectuarea testului care a ieșit pozitiv. A fost transferat la Clinica Emilian Cotaga din subordinea noastră. Momentan, starea pacientului este bună”, a declarat pentru unimedia.info, Maxim Cazacu, purtător de cuvânt Institutul Mamei și Copilului.

Totodată, se bănuiește că cel mai probabil copilul s-ar fi infectat înainte de a fi internat la Institutul Mamei și Copilului.

Amintim că pe 8 iunie, două femei au fost găsite fără suflare, într-un apartament din Rezina, iar un copil, transportat la spital în stare gravă.

Peste două zile, pe 10 iunie, băiețelul a ieșit din comă, iar starea de sănătate avansa spre bine.

MAIB și Decorații.md au inaugurat Scuarul Medicilor – cu drag de medici și societate, un omagiu pentru viață
Articolul anterior
Care este starea celor trei copii care au căzut de la înălțime?
Articolul următor