Cristina Gheiceanu, despre cum a aflat că este însărcinată și simptomele din primul trimestru de sarcină

De când a dezvăluit că va deveni mămică, Cristina Gheiceanu este la fel de activă pe blog, doar că de data aceasta toate destănuirile bloggeriței au poate unele din cele mai emoționante trăiri pentru o femeie: sarcina, așteptarea bebelușului, pregătirea pentru naștere. Atâtea emoții și culori sufletești!

separator
Viitoarea mămică se informează din sursele și cărțile de specialitate, însă este curioasă să își împărtășească experiența și cu admiratoarele sale, dar și să afle, la rândul său, cât mai multe sfaturi practice chiar de la cititoarele blogului.

Cristina a dezvăluit cum a aflat că este însărcinată, dar și care au fost simptomele din primul trimestru de sarcină.

,,Cum am aflat? A fost ceva ciudat. Imi cunosc corpul foarte bine si pana si cea mai mica schimbare o simt. De aceea, cand am simtit ceva diferit, mi-am dat seama ca hormonul hCG (hormonul sarcinii), se distreaza in corpul meu.) Bineinteles, nu eram sigura, pentru ca noi femeile ne putem imagina tare multe, pana si simptome putem avea nefiind insarcinate, dar undeva intuiam si am avut dreptate, dupa ce am vazut 2 linii rosii pronuntate, pe testul de sarcina. Ce am facut dupa? Am plans…mult… de fericire”, scrie Cristina pe blogul său.

Bloggerița este stabilită de câțiva ani în Elveția, împreună cu soțul ei, fotbalistul român Ovidiu Mendizov. Ea susține că nu știa nimic despre sistemul medical elvețian, însă a luat-o pas cu pas și a ajuns la un medic minunat, care i-a devenit ca o prietenă. Despre primele semne de sarcină, ce noroc! În timp ce multe mămici se confruntă cu grețuri, vărsături, tulburări de alimentație, Cristina dezvăluie că ea nu a avut niciun simptom de sarcina, cel puțin în primul trimestru.

,,Sincer, eu credeam ca asa cum a fost sarcina la mama mea, asa va fi si la mine. De aceea, cumva ma asteptam la ce e mai rau, dar uite ca fiecare corp reactioneaza diferit la sarcina, ba chiar acelasi corp se poate comporta diferit in 2 sarcini diferite. Ei uite, nu am avut greturi, pofte la fel, nu mi s-au schimbat gusturile, nu simteam mirosurile mai puternic, decat de obicei si nici nu imi era somn mai mult. Imi aduc aminte ca mereu imi intrebam ginecologul daca eu sigur sunt insarcinata.))) Mi s-a facut o singura data greata, dupa ce am zburat, cu avionul, pentru o colaborare in Franta si nu prea dormisem. Eeei atunci am inteles prin ce trec unele viitoare mamici. Ca tare puternice mai sunteti…sincer!”

Despre poftele alimentare:

,,Am continuat sa mananc la fel ca inainte, cu exceptia alimentelor pe care mi le-a interzis medicul. In mare parte am mancat sanatos, doar ca fara a face abuz. Unicul lucru pe care nu prea l-am putut manca in sarcina a fost carnea. Bine, eu niciodata nu am fost o mare amatoare de carne, dar in sarcina cu atat mai mult. In schimb, sucul de portocale tare imi mai facea cu ochiul.)”

Poți citi mai multe pe cristinagheiceanu.com

O tânără a născut de 2 ori în 22 de zile, având o experiență extrem de dureroasă. Cum a fost posibil?

Un caz medical rar și absolut extraordinar a captat atenția lumii întregi. Doyle Kayleigh, o tânără în vârstă de 22 de ani din Marea Britanie, a trăit o experiență de neuitat și extrem de dureroasă, nașterea a doi copii într-un interval de doar 22 de zile.

Situația neobișnuită a început când Doyle, care credea că este însărcinată cu gemeni, a mers la spital după ce i s-a rupt apa. Tragic, primul copil s-a născut prematur la 22 de săptămâni și, din nefericire, a fost declarat mort la scurt timp după naștere. Medicii au suspectat că un cheag de sânge ar fi putut fi cauza decesului neașteptat.

În mod surprinzător, după nașterea tragică, Doyle nu a mai avut contracții, ceea ce a dus la o descoperire uimitoare. În ciuda diagnosticului inițial de gemeni, se pare că femeia era, de fapt, însărcinată în stadii diferite cu doi copii, nu cu gemeni veritabili. Aceasta este o condiție extrem de rară cunoscută sub numele de superfetation, unde un nou ovul fertilizat este implantat în timpul unei sarcini existente.

A doua naștere a tinerei mame

După 22 de zile de la primul eveniment tragic, Doyle a născut al doilea copil, care, spre deosebire de primul, a supraviețuit, deși s-a confruntat cu complicații serioase. Noul născut, pe nume Astro, a venit pe lume cu o afecțiune cardiacă congenitală, cunoscută sub numele de gaură în inimă, o condiție care necesită supraveghere medicală constantă.

Reflectând asupra întregii experiențe, Doyle a mărturisit că perioada sarcinii a fost extrem de dificilă și dureroasă. „Eram conștientă de toate riscurile pe care le aducea o sarcină cu gemeni. Am plătit chiar și la clinici private pentru că eram atât de îngrijorată de complicații. Când am ajuns la 22 de săptămâni și jumătate, la propriu, eram în pat și am avut cea mai mare durere din întreaga mea viață. Nu eram sigură ce se întâmplă, așa că m-am dus la toaletă și am observat că mi s-a rupt apa”, a împărtășit ea pentru nypost.com.

Cazul lui Doyle Kayleigh subliniază nu numai raritatea unor astfel de condiții medicale, dar și importanța monitorizării atente a sarcinii și a suportului medical adecvat. 

sursa

Povestea bloggeriței din Moldova care a învins cancerul și a adus pe lume al treilea copilaș: „Ca să poți să aduni multe primăveri, trebuie să treci cu încredere prin iernile grele”

Stela Zacon este moldoveanca de 31 de ani care a reușit să învingă cancerul și să aducă pe lume un copilaș. Aceasta a anunțat marele eveniment pe data de 5 aprilie, iar acum familia sa se bucură de cei trei copii ai cuplului. „Ca să poți să aduni multe primăveri, trebuie să treci cu încredere prin iernile grele”, a scris bloggerița.

Stela intuia că este însărcinată după cea de-a 6 chemoterapie, iar medicii erau sceptici cu privire la o posibilă sarcină, scrie Unimedia.info.

Gândurile și semnele organismului au determinat-o să facă un test de sarcină, care a și confirmat bănuiala acesteia. Conform examenului ultrasonografic avea deja 2 luni și 3 zile.

„Mă uit în urmă acum și zâmbesc, ce mult m-a schimbat boala. Îi mulțumesc că m-a învățat multe chiar dacă au fost momente grele”, spune ea. „Toți ne-am pornit roz, dar am ieșit albaștri”, a scris Stela în ziua în care au aflat sexul bebelușului.

Stela Zacon are 30 de ani și este originară din Moldova. De mai bine de cinci ani este stabilită în Marea Britanie, împreună cu soțul și cei doi copii. În acest răstimp, femeia a trecut printr-o experiență dificilă, fiind tratată de medici de depresie postantală, deși suferea de cancer limfatic.

Vești bune pentru părinți! A fost modificată procedura privind achitarea indemnizației pentru creșterea copiilor

Vești bune pentru părinți. Începând cu luna aprilie, achitarea indemnizaţiilor pentru familiile cu copii se va efectua lunar, pentru luna curentă, și nu doar după trecerea unei luni, cum era până în prezent.

Despre acest lucru ne anunță Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS), care informează despre modificările operate în legislație privind plata indemnizațiilor.

„În acest context, la data de 1 aprilie 2024 a fost finanțată plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii pentru luna martie 2024, iar astăzi, 5 aprilie 2024, a fost finanțată plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii pentru luna aprilie 2024, în valoare totală de 217,1 milioane lei”, se menționează într-un comunicat al CNAS.

Pentru a ridica banii, beneficiarii urmează să se adreseze la orice oficiu poştal din ţară sau la instituţia bancară unde sunt deserviţi, doar după procesarea plăților de către prestatorii de servicii de plată în cadrul serviciului guvernamental de plăţi electronice (MPay).

Tot ce trebuie să știi despre intoleranța la gluten
Articolul anterior
Nicolae Botgros candidează independent la alegerile din februarie
Articolul următor