Ca orice proaspătă mămică, Gabriela Damir își face griji pentru felul în care arată după nașterea bebelușului. La două săptămâni după nașterea lui Avraam, vloggerița s-a pozat în fața oglinzii și a împărtășit gândurile sale cu admiratoarele din contul său social.
Gabriela a publicat pe contul de Instagram fotografia și, într-un moment de sinceritate, a scris:
”Această talie nu cred că va mai reveni. Cândva am fost așa slabă, dar atunci mă vedeam grasă. Doamne, am zis că în momentul în care voi reveni la kilogramele mele, niciodată nu îmi voi mai permite să zic așa ceva. Acum sunt de 2 ori mai mare”, a mărturisit Gabriela.
Urmăritoarele virtuale s-au grăbit să o încurajeze pe tânăra mămică declarând că aceasta arată minunat după nașterea bebelușului, motiv pentru care nu are de ce să își facă griji.
Vloggerița Gabriela Damir și regizorul Roman Burlaca au devenit părinții unui băiețel, pe care l-au numit Avraam, pe 14 ianuarie. Cei doi sunt în culmea fericirii și savurează fiecare clipă alături de micuțul lor.
Surorile certificate drept cei mai prematuri tripleți din lume au împlinit 2 ani. Cântăreau împreuna mai puțin de 1,5 kilograme, la naștere
Surorile certificate drept cei mai prematuri tripleți din lume au împlinit 2 ani. Michaela White, 32 de ani, din Bristol, le-a născut pe tripletele Rubi-Rose, Payton Jane și Porscha-Mae Hopkins, pe 14 februarie 2021.
Nașterea a avuut loc când tripletele aveau doar 22 de săptămâni și cinci zile, adică cu 121 de zile înainte de data reală a nașterii. Recent, trioul de surori a fost numit cei mai prematuri tripleți din lume de către Guinness World Records.
Cei trei bebeluși cântăreau împreună doar 1.284g la naștere: Rubi-Rose s-a născut prima la 10:21 cu doar 467 g, în timp ce Payton Jane și Porscha-Mae s-au născut ambele aproape două ore mai târziu, la 12:01 și, respectiv, 12:02, prin cezariană, cântărind doar 402 g și 415 g.
La scurt timp după naștere, surorile au fost plasate într-o unitate de îngrijire specială timp de câteva luni înainte de a fi autorizate să plece acasă.
Potrivit The Independent, ele au petrecut 216 zile în unitatea de terapie intensivă neonatală (NICU) de la Spitalul Southmead, Bristol.
Surorile Hopkins și-au sărbătorit a doua zi de naștere pe 14 februarie anul acesta. Fetițele au ajuns în cărțile recordurilor din două puncte de vedere.
Cântăreau împreuna mai puțin de 1,5 kilograme, la naștere
Dacă primul a fost certificarea faptului că sunt cei mai prematuri tripleți din lume, al doilea a certificat faptul că sunt cele mai ușoare triplete care au supraviețuit.
„Toată călătoria de când am aflat că avem tripleți și până am ajuns aici, a fost, cred că, cea mai rapidă sarcină pe care am cunoscut-o vreodată”, a declarat tatăl tripleților, Jason Hopkins, pentru Guinness World Records.
Payton-Jane și Porscha-Mae sunt gemeni identici, în timp ce Rubi-Rose are o structura genetică unică. De aceea surorile sunt tripleți dizigoți.
Michaela a spus lui Guinness că tripletele ei au reușit să respire independent timp de 10 secunde, la naștere, înainte ca personalul medical să intervină pentru a furniza oxigen.
Cu toate acestea, următoarele 72 de ore au fost critice, deoarece medicii nu au putut oferi nicio asigurare că bebelușii vor supraviețui. În mod miraculos, toți cei trei bebeluși au supraviețuit tuturor celor trei zile.
Părinții au spus că primul an a fost foarte stresant, deoarece a fost o cantitate aparent nesfârșită de întâlniri medicale.
Celebra actriță a născut la 56 de ani! O surpriză pentru fani
Poate numele actriței Claudia Raia nu vă mai spune foarte multe, dar iubitorii de telenovele sigur îi recunosc chipul din megasuccesul brazilian „Terra Nostra”. În telenovela braziliană de epocă, difuzată la începutul anilor 2000, personajul ei, delicată Hortencia, se îndrăgostește de un bărbat tânăr și sărac, care locuiește în imobilul ei.
Numele Claudiei Raia a ținut, recent, prima pagină pentru o veste neașteptată: la 56 de ani, actrița braziliană a devenit mama celui de-al treilea ei copil, un băiețel pe nume Luca, deși acum patru ani intrase la menopauză.
O „negociere” cu Dumnezeu
Mamă a doi copii deja mari, Sophia (19 ani) și Enzo (25), din cel de-al doilea mariaj eșuat, Claudia Raia și-a dorit acum mai mulți ani și unul cu actualul ei soț, actorul Homem de Mello, cu care e căsătorită din 2018. Actrița a povestit că a făcut o fertilizare in vitro, când trecuse de 50 de ani, însă încercarea a fost nereușită.
„Am avut o discuție serioasă cu Dumnezeu. I-am spus: Nu voi încerca asta decât o dată. Nu-mi voi provoca soarta. Voi încerca o dată, dacă merge, bine, dacă nu, voi înțelege”, a povestit ea într-un interviu, citată de People și tvmania.ro. Încercarea nu i-a reușit, ba, mai mult, acum aproape patru ani medicii au anunțat-o că a intrat la menopauză.
Rezultat: surpriză!
La 55 de ani, actrița a aflat însă că a rămas însărcinată. Anterior anunțului, la un examen medical, i s-a spus că pare că ovulează din nou, însă Claudia Raia a crezut că e o greșeală sau o întâmplare anormală care nu poate duce la o sarcină.
„Renunțasem la idee. Călătoream cu copiii, mergeam la sport, îmi vopseam părul. Totul era ok”, a spus ea.
Când a început să se simtă rău și toate analizele au ieșit bune, medicul i-a făcut și un test de sarcină. Nu numai că a ieșit pozitiv, dar actrița a aflat că trecuse deja de primul trimestru! În septembrie toată familia fusese anunțată.
Pe 11 februarie, actrița a anunțat că a născut. „Am reușit!”, a spus ea, împărtășind cu fanii nu doar vestea, ci și fotografii cu bebelușul, pe contul ei de Instagram.
O politiciană din Germania vrea eliminarea temelor pentru acasă pentru elevi: „Un stres care ”otrăvește” viața familiei”
„Stresul cotidian al temelor «otrăvește» viața de familie, înseamnă certuri, solicitări excesive, lacrimi și alimentează agresivitatea”, scrie Janine Wissler, 41 de ani, lider DIE LINKE (Partidul de Stânga) și membră a Bundestagului, într-un text de opinie publicat de Tagesspiegel și Libertatea.
Wissler spune că „lupta de zi cu zi de a face temele este chinuitoare și stresantă pentru familii”. Ea vorbește despre „părinții care, la sfârșitul unei zile lungi de lucru, se așază, după cină, și caută pe Google care era regula lui trei, ce era teorema lui Pitagora, își amintesc cum se conjugă verbele în engleză și așa mai departe”.
Părinții trebuie adesea să reînvețe cu greu ceea ce au învățat acum 30 de ani sau niciodată, anticipând metodele de învățare ale profesorilor. Copiii sunt adesea mai confuzi decât instruiți, crede politicianul..
„Este greu și obositor cu un singur copil, aproape imposibil de gestionat cu doi sau mai mulți. 30 de minute de ajutor la teme pentru fiecare copil nu sunt neobișnuite“, mai argumentează Janine Wissler.
Janine Wissler: „Elevii ar trebui scutiți imediat de povara inutilă a temelor pentru acasă și, astfel, să scadă presiunea asupra familiilor”, notează Wissler.
Stresul cu temele de zi cu zi «otrăvește» viața de familie, înseamnă certuri, pretenții excesive, lacrimi și alimentează agresivitatea. E un adevăr pentru toți părinții, în special, pentru angajații cu normă întreagă și părinții singuri. De ce faceți asta familiilor?
Ea a descris temele ca fiind „externalizarea sarcinilor școlare către familie” și consideră că „trebuie încorporate faze de învățare independentă, repetiție și practică sub îndrumări profesionale în loc de părinți copleșiți la masa din bucătărie”.
Wissler citează „studiile științifice din ultimele decenii”, care arată că „temele au doar un mic efect pozitiv asupra performanței de învățare. Este un ritual pedagogic, deja abandonat în unele școli”.
Janine Wissler:
Să nu lăsăm copiii și părinții lor să sufere din cauza metodelor de învățare învechite doar pentru că generațiile anterioare de elevi au trebuit să o îndure și că „a fost mereu așa”.
„Dacă citești sau înveți acasă pentru examene, e în regulă. Dar temele zilnice, a căror îndeplinire este verificată la școală zi de zi, trebuie desființate”, a cerut Wissler.
„Temele pentru acasă trebuie să devină teme de școală. După școală, copiilor și familiilor lor ar trebui să li se acorde spațiu, pentru exerciții fizice, pentru prieteni, pentru conversații părinte-copil, pentru a nu face nimic”, mai spune Wissler.
„Avem nevoie de școli bine echipate, cu suficient personal, profesori și asistență socială școlară. Multe reforme nu pot fi implementate imediat, după ani de neglijare a formării cadrelor didactice. Cu toate acestea, eliminarea temelor ar putea fi făcută imediat, lucru care este deja cerut de multe consilii studențești. Și sunt sigură că asta ar face viața de familie mult mai ușoară”, conchide Janine Wissler.