Cum arată Natalia Podolskaya la 3 luni după nașterea celui de-al doilea copil

Natalia Podolskaya, în vârstă de 38 de ani, soția interpretului rus Vladimir Presnyakov, în vârstă de 52 de ani, a născut al doilea copil în urmă cu trei luni. Tânăra mamă își petrece timpul acasă cu cei doi copii ai ei, Artiom și Ivan. ,,Natalia, ești ca o căprioară”, i-au scris fanii interpretei.

Aceasta a publicat prima poză după naștere în care își dezvăluie condiția fizică, primind un număr mare de aprecieri din partea admiratoarelor sale.

În pofida unei perioade atât de scurte, interpreta a reușit deja să se recupereze după sarcină și naștere. Natalia a recunoscut că ține diete, ci încearcă să urmeze regulile unei alimentații sănătoase.

„Cu băieții acasă”, a scris ea în dreptul pozei. Fanii au rămas uimiți de silueta subțire a interpretei care nu pare că ar fi avut o naștere în urmă cu doar câteva luni. „Moment frumos, mama cu fiii!”, „O astfel de frumusețe”, „Natalia, picioarele sunt deja ca la o căprioară”, ,,Sunteți frumoși”, i-au scris fanele.

România deschide școlile pe 8 februarie
Articolul anterior
Femeia care și-a alăptat fetița 9 ani, până a spus că ,,nu mai vrea lapte de la mami”
Articolul următor
Alte articole interesante