Orice vârstă e frumoasă pentru a deveni mamă, dar cum influențează aceasta rolul de părinte? Este un subiect interesant, devreme ce multe mămici susțin, chiar ele, că ar exista diferențe între modul în care gândește și se comportă o femeie la 20 de ani și una de 40 ani. Dar ce spun specialiștii cu referire la acest aspect?
Potrivit psihologilor, contează desigur în acest sens și vârsta parentală, dar și experiența anterioară, cu alți copii. Astfel, mamele cu vârstă mai înaintată tind să fie mai responsabile față de copii, în comparație cu mamele mai tinere, iar părinții care au crescut și alți copii, sunt mai capabili să facă față solicitărilor impuse de maternitate.
,,De exemplu, să ne gândim la o femeie peste 40 de ani care se confruntă cu sentimentul că tinerețea a trecut, cu suferință că tocmai a divorțat, dar este fericită cu cariera pe care o are și cu situația să materială bună. Maternitatea poate fi trăită de ea că un dar care vine să umple lipsa de iubire și să dea sens bunăstării ei, sau dimpotrivă că pe un obstacol în a-și desăvârși cariera sau a începe o nouă relație”, comunică Rodica Matei, psiholog.
Puține sarcini din adolescență sunt planificate, acestea creând îngrijorări de natură financiară, întreruperea educației și compromit perspectivele de angajare. Însă mamele adolescente tind adesea să susțină că prezența unui bebeluș le-a schimbat viața și realizează că au timp să-și realizeze mai târziu ambițiile. Dimpotrivă, mamele cu vârstă peste 40 ani se pot confruntă cu probleme de fertilitate, obțin greu sarcina dorită, sunt expuse unui risc crescut de complicații și au mai puține șanse de a putea apela la bunici pentru creșterea copiilor. Însă ele simt că le pot oferi copiilor un cămin potrivit și mai multe oportunități deoarece dispun de o stabilitate financiară, au o carieră bine cimentată și sunt sigure pe ele însele.
Conform Dr. Bronwyn Harman, expert familial la Universitatea Edith Cowan, cele mai „privilegiate” sunt femeile care devin mame în preajma vârstei de 30 ani, deoarece beneficiază adesea de aspecte ale ambilor lumi, energie și flexibilitate alături de fundament financiar și experiență de viață. Singurul inconvenient este că se pot confrunta cu dificultăți, când doresc să-și reia activitatea profesională după ce nasc deoarece nu au o carieră bine consolidată.
,,Mama adolescentă, de 15- 19 ani, se poate confrunta cu problema păstrării copilului în funcție de relația cu familia de origine și de relația cu partenerul. De asemenea, poate avea dificultăți materiale, iar modul în care ea își crește copilul poate fi influențat puternic de aceste realități cărora trebuie să le facă față. Pe de altă parte, vârstă mamei apropiată de copilărie o poate face în acord, mai sensibilă și mai atentă cu nevoile copilului său”, mai spune psihologul.
,,Mama foarte tânără, 20- 25 ani, poate și ea să rezoneze foarte bine cu copilul său. Problema care poate apărea este legată de faptul că se află la început de carieră și poate să fie nevoie să lipsească foarte mult din viață copilului. Starea ei afectivă poate fi influențată de nesiguranța specifică vârstei și astfel poate pune pe prim plan ceva ce „trebuie”, mai degrabă decât ceea ce este mai adecvat perosnalității copilului.
Mama tânăra, 25 – 30 ani – situația nu este foarte diferită față de etapă anterioară, doar că mama este probabil să fie mai echilibrată, matură și să pună pe prim plan rolul de mamă, mai degrabă decât alte aspecte ale vieții.
Mama matură, 30-40 ani, poate găsi un echilibru între diferitele roluri pe care le are în viața sa, astfel încât să acorde suficient de multă atenție copilului, fără a se centra total pe el.
Mama peste 40 de ani poate fi supraprotectoare, mai ales dacă este unicul copil. De asemenea, transimiterea transgnerațională, „moștenire de familie” poate fi accentuată în defavoarea dezvoltării eului autentic al copilului. Este un fenomen care are loc atunci când copilul este suprainvestit ca obiect narcisic. Astfel, i se încredințează misiunea de împlini visele și idealurile părintelui dacă acesta deja simte că nu mai are șansa să le împlinească. Aceste etape sunt influențate și de câți copii are femeia la momentul respectiv. Un copil unic va fi altfel tratat decât al treilea copil, de exemplu”, susține psihologul.
Potrivit cercetătorului John Mirowsky, sociolog la Universitatea din Texas, presiunea socială care întârzie debutul maternității depășește semnificativ avantajele biodezvoltaționale ale unui corp tânăr; pentru binele sănătății mamei pe termen lung, o femeie ar trebui să nască prima dată până la 34 ani și ultima dată înainte de 35 ani. Iar fiecare proaspătă mămică trebuie să conștientizeze faptul că un copil este un dar. Femeia este cea care „aduce copilul pe lume”, nu ea îl creează. Prin urmare să îl trateze cu respect, să prețuiască faptul că a venit în viața ei. Să fie curioasă să îl cunoască și să îl ajute să se cunoască pe sine, cu bucurie și interes.
