Caz cutremurător în satul Șișcani din raionul Nisporeni. Doi frați de 6 ani și respectiv, 8 ani s-au înecat într-un iaz din apropierea localității.
Potrivit ofițerului de presă al IP Nisporeni, Cristina Vicol, ne-a spus că oamenii legii au fost alertați în jurul orei 14:00.
„La fața locului polițiștii au stabilit că un băiat de 6 ani și sora sa de 5 ani au plecat să se joace în timp ce părinții se aflau la domiciliu împreună cu ceilalți doi copii cu vârsta de un an și 3 ani. Astfel cei doi frați s-au deplasat la iazul care se află la câteva strazi distanță de domiciliu unde minorul de 6 ani a intrat în apă să se scalde și a început să strige ajutor la care sora mai mică a alergat acasă să îl cheme în ajutor pe fratele mai mare, în vârstă de 8 ani care a venit și în timp ce a încercat să îl salveze pe fratele său s-a înecat și acesta”, a declarat Cristina Vicol, pentru www.stiri.md.
Potrivit poliției, copii au fost extrași din apă de către tatăl minorilor și vecinul acestora.
„Ambii minori au fost resuscitați de catre membrii serviciul specializat 112 sosit la fața locului. La fața locului au fost prezenți deasemenea și membrii IGSU”, a mai spus Cristina Vicol.
De menționat că familia nu se află în vizorul IP Nisporeni.
„Iazul în care și-au pierdut viața minorii are o suprafață de 100 m/2, iar adâncimea totală de 4 metri, la moment apa atinge o adâncime de 1,5 m. Iazul este proprietatea privată și este îngradit cu plasă metalică, are poartă. Bazinul a fost inspectat la începutul sezonului estival în cadrul operațiunii „Grija” (luna iunie 2020), nu dispune de pază”, a precizat Cristina Vicol.
Poliția investighează toate circumstanțele.